Recent, s-a anunțat o nouă treaptă evolutivă în privința performanțelor inteligenței artificiale. Vor urma, fără îndoială, și altele. Într-un atare context, o povestioară SF – las cititorilor plăcerea, îndeosebi celor tineri, să descopere autorul – pare să fie obsedant de actuală. Tema schiței, cât se poate de simplă: cică, după conectarea tuturor computerelor de pe planetă, s-a pus prima întrebare noii configurații: „Există Dumnezeu?”. Răspunsul imaginat de autor este unul cât se poate de surprinzător: „Acum, da, există!”
Într-un fel, inteligența artificială are toate datele noii divinități care, în mod evident, va domina întrutotul civilizația umană. Nu prea va mai fi loc pentru liberi cugetători. Și aceasta, în toate sensurile pe care le-am putea atribui sintagmei. S-ar părea că, în plus, spre deosebire de vechii zei, divinitatea care urmează să-i înlocuiască, în lumea care este pe cale să se închege, nu se naște dintr-o dată. Nu este perfectă și nici omniprezentă ori omniscientă din capul locului. Devine atotputernică treptat. Nu trebuie să i se închine cine știe ce slujbe ori ritualuri. Nu are nevoie de lăcașuri de cult. Nu solicită credință din partea adepților. Se impune doar întrucât este cea mai eficientă formă de organizare a inteligenței. Ceea ce, drept urmare, va face ca oamenii să-și închipuie că libertatea lor nu va fi cu nimic știrbită de întrepătrunderea, până la simbioză chiar, a destinelor lor cu noua divinitate. Există convigerea că mintea umană, chiar și în forma sa de genialitate, nu poate egala performanțele inteligenței artificiale. Cea din urmă, în opinia multora, nefiind altceva decât o biată unealtă menită să amplifice capacitățile de cogniție ale oamenilor.
Pe de altă parte, este evident că, deși suntem uluiți de performanțele actuale ale inteligenței artificiale, suntem încă departe de a realiza pe de-a întregul schimbările care se vor abate asupra societăților umane din pricina utilizării pe scară largă a acesteia. Nu avem în vedere doar performanțele care vor caracteriza mulțimea activităților desfășurate de către oameni, schimbările radicale care vor marca educația, piața muncii, a timpului liber. La care, fără îndoială, trebuie adăugate modificările care vor afecta tot ceea ce ține de sensibilitatea umană. Realitatea virtuală, viitoarea matrice în care se vor forja sensibilitățile umane, va dobândi dimensiuni de nebănuit în prezent. Etc.
În tot acest alai al schimbărilor inevitabile, ridicând încă de pe acum numeroase semne de întrebare, și care, trebuie subliniat, se constituie într-un capitol esențial al umanității, trebuie amintite valorile. Adică, acele complexe rețele cvasisimbolice construite de către oameni în vederea structurării aprecierilor acordate lucrurilor și ființelor. Acestea, trebuie realizat, însoțind evoluția societății umane, dar și pe a omului însăși, sunt pe cale de a redefini, vrem nu vrem, odată cu utilizarea tot mai largă a inteligenței artificiale, însăși natura umană. Și nu ne referim aici doar la situația extrem de probabilă a simbiozei dintre om și suportul inteligenței artificiale, adică, componenta de factură electronică a acesteia. În prezent, în paranteză fie spus, inteligența artificială este încă prizoniera unei astfel de structuri generative. Viitorul, însă, poate să aducă o cu totul altă perspectivă de calcul binar. Unul, biologic, de pildă. Sau cine știe, ce altceva? Dar care să fie asemănătoare rațiunii umane…
Oricum, trebuie să realizăm că este vorba pur și simplu de faptul că procesele de valorizare nu vor mai fi o chestiune care să țină doar de factorul uman, de structurile culturale care-l definesc pe acesta. Ci, fără doar și poate, vor fi, în mare parte și în cele din urmă, un produs al inteligenței artificiale. Omul nu mai va fi văzut de către alt om prin ceea ce au fost din totdeauna niște dimensiuni care erau proprii naturii umane. Adică, condiționărilor istorice, implicit limitelor firești datorită acestora.
Deocamdată, extrapolând, realizăm cât de cât că rațiunea și sensibilitatea vor urma să-i caracterizeze nu doar pe oameni, ci și pe acele entități pe care, în prezent, le numim deocamdată inteligență artificială. Drept urmare, celebra maximă pusă pe seama sofistului Protagoras „Omul este măsura tuturor lucrurilor” pare să fie pe cale să devină caducă. Cum să mai asertezi asupra condiției umane, pornind de la maxima pomenită mai sus? Este cât se poate de rațional să realizezi că această maximă va deveni în curând irelevantă, mai ales în condițiile în care inteligența artificială va acapara tot mai multe dintre activitățile umane. Omul vitruvian, probabil, va suferi și el o serie de modificări. Și pe care nici genialul Leonardo nu avea cum să le bănuiască. Doar n-o să ne imaginăm că binecunoscuta schiță ar avea pe undeva, încifrat, un cip nevăzut încă. Într-un fel, suntem cam în aceiași situație. Adică, de-a nu putea cu nici un chip bănui ce ne rezervă viitorul.
Este dificil să realizezi postura ori situarea de factură existențială a semenilor noștri în momentul în care vor fi puși în situația de a-și regândi în mod radical propria condiție. Una, în mod evident, modificată de influența acaparatoare a unei inteligențe artificiale atotputernice, omniprezente și omnisciente. Am credința că epopeea umanității va avea un singur jalon. Unul care va despărți perioada de dinainte inteligenței artificiale, și una de după instalarea deplină a acesteia. Unde va fi plasat un astfel de jalon? Deocamdată este greu de spus. Dar, oricum, cititorii noștri mai tineri vor fi contemporani evenimentului!
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Facebook
WhatsApp
TikTok
