Multe dintre ideile care aglomerează spațiul public durează asemeni efemeridelor. Nu ajung să amorseze vreun interes de cunoaștere, ori vreo dezbatere mai acatării. Se sting, din nefericire, fără ca vreo confruntare de idei să le descifreze semnificațiile potențiale. Cum, de pildă, de un asemenea destin a avut parte, ca să vezi, o idee lansată nicidecum de vreun intelectual rasat, ci tocmai de către pălmașii unui post de televiziune de știri. Ideea n-a stârnit, din păcate, interesul pe care-l merita.
Pe scurt, despre ce facem vorbire: într-un sondaj încropit probabil la repezeală, o întrebare viza părerea (favorabilă sau, dimpotrivă) în legătură cu posibilitatea ca jumătate dintre locurile aleșilor locali să fie atribuită independenților. Deși eram curios ce fel de date au fost colectate în urma campaniei postului Tv, din nefericire, tema a dispărut pur și simplu. E posibil, e adevărat, să-mi fi scăpat cumva ceva din șirul informațiilor difuzate. Oricum, important rămâne faptul că ideea n-a stârnit valuri. Nici măcar în rândul internauților.
Îmi vine să cred că atât inițiatorul ideii, dar și întâmplătorii receptori, par să nu fi avut informațiile necesare unei dezbateri pe măsura acestei idei. De pildă, dacă ar fi știut câte ceva despre faptul că în democrația ateniană funcționa consiliul celor 500 (Boule). O instituție bazată pe ideea reprezentării, menită să pregătească ordinea de zi a adunării cetățenilor atenieni (Ekklesia). Probabil că, atunci ar fi știut că pomenitul consiliu era format aleatoriu, prin tragere la sorți, din rândul celor zece triburi care alcătuiau poporul atenian. Situație în care, în mod evident, nu ar fi apărut ideea mediatizată la postul Tv, cam aiurea, de a atribui jumătate din locurile eligibile în consiliile locale, vezi Doamne, unor așa-ziși „candidați independenți”. Să fim serioși, la orice analiză, ar fi dificil de precizat spațiul de atribute care ar putea defini un asemenea tip de candidat. Independentul în politică pare să fie un fel pasăre care, cică, n-ar avea un ciripit precum restul păsăretului politic. Vezi Doamne, ar fi cu totul altceva. Ceea ce, oricum, s-ar dovedi fals la orice privire critică.
În schimb, trebuie precizat că, de la Clistene încoace – este vorba despre atenianul care a fost inițiatorul, acum mai bine de 2500 de ani, a ideii de atribuire aleatorie a demnităților publice unor cetățeni presupuși ca fiind egali – banala metodă de tragere la sorți este văzută drept o metodă eficientă de a controla și limita puterea. În principiu, fiind vorba despre stăpânirea procesului insidios, precum cel al umezelii de a se mișca imperceptibil din particulă în particulă, de concentrare a puterii. În niciun caz, drept urmare, n-aș fi adeptul așa-zișilor candidați independenți, când ideea tragerii la sorți este atât de simplă de aplicat în condițiile în care, să nu uităm că, principial, avem și-n zilele modernității recente credința egalității tuturor cetățenilor cu drept de vot. Așa că, fără doar și poate am putea conchide: de unde și până unde niscai așa-ziși „independenți” ar fi mai cetățeni decât restul semenilor noștri? Doar datorită faptului că nu sunt înscriși în vreun partid? În mod evident, acesta nu este un criteriu a cărui validitate să fie comparabilă cu principiul egalității tuturor cetățenilor.
Este evident că problema tuturor democrațiilor moderne constă, înainte de toate, în concentrarea inerțială și simbolică a puterii la nivelul partidelor politice. Adică la nivelul unor indivizi care utilizează în avantajul propriu capacitatea de a se organiza în vederea dobândirii și gestionării puterii. Cetățenii, semenii noștri de rând, o parte a acestora, continuă să fie amăgiți de faptul că, periodic, prin intermediul votului, și-ar putea sancționa guvernanții. Ceea ce, în realitate, nu se prea întâmplă. Însăși faptul capacității organizaționale ale partidelor se constituie în principalul factor care le avantajează pe acestea în orice confruntare democratică pentru putere. În rest, rămânând valabil: „vin ai noștri, pleacă ai noștri, noi…”
Chiar dacă se tot vorbește retoric despre partidocrație, s-ar părea că nimic nu ar putea limita, în prezent, consecințele pe care puterea organizațională a partidelor o are, în cele din urmă, asupra democrației reprezentative. Partidele ajung, în cele din urmă, s-o utilizeze în favoarea propriilor membri. Este, de fapt, și contextul în care ideea de „candidați independenți” nu pare să fie decât un fel de apendice, relativ la aceiași problemă apărută sub umbrela conceptului de partidocrație. Adică, altfel spus: aceiași Mărie, cu altfel de pălărie. Sunt convins că ideea „candidaților independenți” își trage seva din conceptele derivate, care definesc notorietatea, ori ceea ce poate fi înghesuit în categoria vedetelor de tot felul. Ceea ce, în fond, nu ar schimba prea mult datele problemei democrațiilor moderne. Și care se învârt în jurul crizei ideii de reprezentativitate.
Apoi, ar mai fi ceva de adăugat! De ce, am putea să ne întrebăm?, un asemenea principiu, cum este cel al atribuirii a jumătate din locurile eligibile, ar trebui să fie aplicat doar pentru aleșii locali, nu și celor care formează Camera și Senatul. Adică, Parlamentul României. Dacă jumătate din numărul parlamentarilor ar fi trași la sorți, atunci am putea vorbi, cu adevărat, despre principiul egalității, un principiu atâta de drag tuturor democrațiilor. Restul, ca și în prezent, urmând să fie desemnați în urma unor alegeri generale. O modalitate atât de știută și relativ detestată de către tot mai mulți dintre semenii noștri de a ne stabili corpul legiuitor. În privința modalității aleatorii de a-i numi pe aleșii neamului, tocmai caracterul generalității este cel care face să avem de-a face cu ceea ce numim ca fiind un principiu. Fără îndoială, multora dinre cititori, o atare soluție li s-ar părea una de-o monumentală naivitate radicală. Chiar imposibilă. Mie îmi pare una rațională. Și care nu ar constitui o piedică în vederea alcătuirii majorităților în vederea formării unor guverne stabile. Probabil, multe dintre actualele „obișnuințe” într-ale politicii se vor schimba. Ceea ce nu va altera ideea de autoguvernare a cetățenilor. A funcționalității unei comunități politice.
Personal, aș paria că dacă jumătate din numărul tuturor aleșilor ar fi atribuit unor semeni de ai noștri în mod aleatoriu, mai multe lucruri s-ar petrece neapărat: 1.calitatea aleșilor, prin tragere la sorți, nu ar fi cu nimic mai slabă decât a celor care ar proveni de pe listele partidelor; 2.fenomenul tragerii la sorți ar schimba radical viziunea semenilor noștri despre natura puterii unui aranjament de factură democratică. Aceasta ar viza, fără îndoială, schimbarea percepției raporturilor dintre guvernați și guvernanți. Sursa puterii fiind astfel mult mai sugestiv plasată în cadrul poporului; 3.ar sili partidele spre modalități de guvernare care să includă neapărat consultarea prezumtivilor beneficiari ai politicilor publice; 4.ar determina partidele politice să procedeze la o selecție a propriilor cadre orientată înspre creșterea permanentă a capacității de expertiză, nicidecum doar înspre perpetuarea unui status-quo convenabil membrilor de partid; 5.ar determina partidele să aleagă consensul în locul unei confruntări permanente.
Modelul unei democrații care se bazează în mod excesiv pe confruntarea permanentă dintre partide îi face pe mulți dintre semenii noștri să creadă că politica constă doar în așa ceva. Bunurile publice ar trebui să fie mai degrabă un rezultat al negocierii decât un premiu pentru câștigătorul competiției politice.
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Facebook
WhatsApp
TikTok
