E dificil să-ți imaginezi că partide importante ale portativului politic autohton, cum sunt PNL și PSD, nu sunt capabile să dea naștere unei minime strategii de lansare a unui candidat. Nicidecum, unul oarecare. Ci, unul important, cum este cel care vizează primăria capitalei. Un candidat care, cum se știe, după cel care țintește președinția, se bucură de una dintre cele mai numeroase participări electorale. După ce s-au bâlbâit ceva vreme, cu madam Firea, comasatele noastre au găsit, în cele din urmă, un medic care, vezi Doamne, ar fi trebuit să constituie o contraofertă serioasă la actualul primar al Capitalei, dar și la candidatura burlescă a dlui. Piedone. Altfel spus, bucureșteanul de rând ar fi trebuit, prin candidatura și campania dlui. doctor, să aibă acces la o serie de instrumente mentale, situate la nivelul unei logici a bunului simț comun, care să-l facă pe acesta să realizeze de ce se prezintă la secția de votare. Ori, este evident, că debutul politic al dlui. doctor a fost un mare fâs. În locul unei așteptate lămuriri asupra propriei persoane, candidatul „nostru” nu a făcut decât să ridice o mulțime de semne de întrebare. Nu încape îndoială, s-a început prost. Iar mulțimea electorilor încă nehotărâți nu va fi convinsă să aleagă pe reprezentantul comasaților.
În mod concret, faptul că dl. doctor nu a fost consiliat în chestiuni elementare se vede de la o poștă. Ca și cum liderii celor două mari partide n-ar fi știut, din proprie experiență, care sunt vulnerabilitățile vânate de presă. În locul unor răspunsuri clare în legătură cu averea domniei sale, media a avut parte de un adevărat spectacol al țâfnei unui târgoveț prins cu ocaua mică. Chiar dacă am accepta că averea considerabilă a candidatului a fost rezultatul muncii, a respectării legii, răspunsurile dlui. doctor îți sugerează contrariul. Ori, pur și simplu, faptul că domnia sa este departe de a fi potrivit pentru o atât de importantă postură. Oricum, bucureștenii vor rămâne o vreme cu senzația unor bube lăbărțate pe averea adunată de dl. doctor. Desigur, lunile de campanie ar mai putea modifica întrucâtva percepția inițială. Ceea ce este posibil. Însă, puțin probabil…
Din nefericire, după cum știm, expertiza de care dispun cele două partide este de slabă calitate. Se vede și în actul guvernării. Iar campania electorală nu va aduce, probabil, la altceva decât la ceea ce am văzut până în prezent. Ceea ce este cam același lucru cu a spune că, potrivit unei tendințe, devenită aproape „tradiție”, vom avea parte de un absenteism robust în rândul electoratului Capitalei. A acelui electorat care nu se simte reprezentat de candidaturile anunțate. Cei care se vor prezenta, au deja conturată o preferință. Potrivit măsurătorilor, probabil, confruntarea dintre cei trei candidați – Piedone, Nicușor, Cârstoiu – se va încheia cu procentaje de departajare destul de mici, totul sugerând, pe de altă parte, o legitimitate la nivelul piciorului broaștei. În plus, s-ar părea că viitorul primar, oricare ar fi acesta, are șanse reduse să beneficieze de un consiliu prietenos. Măsurătorile indicând că preferințele pentru partide se vor menține, structural, și în cazul votului politic de la Capitală.
Din păcate, mulți dintre semenii noștri, locuitori ai Capitalei, vor prefera să nu participe le vot. Un paradox, dacă te gândești cât de numeroase și complexe sunt problemele Capitalei. Cât de solicitantă este o urbe care mereu are probleme cu o infrastructură învechită și prost administrată. Cu servicii care nu fac față solicitărilor unei populații numeroase. În mod normal, locuitorii acesteia ar fi trebuit să fie extrem de interesați de cine va ajunge în fruntea acesteia. După cum știm, istoria arată că, în general, bucureștenii nu prea au fost inspirați în alegerea fruntașilor care le-au gestionat problemele.
Sunt lucruri pe care, fără doar și poate, unii dintre planificatorii de la vârful comasatelor le știu foarte bine. Ceea ce, probabil, liderilor, din pricina cine știe căror calcule făcute la doar un vârf de nas ținut pe sus, puțin le-a păsat. Deși realizau pe deplin consecințele tătăgănării unor decizii, care ar fi trebuit luate cu ceva vreme în urmă, se pare că importante au fost mereu altele. Adică, frecușuri și lupte interne de partid.
De altfel, nimic nou sub soare. Vorba unui slogan vânturat la un post Tv. Și care, probabil, a fost testat pe populația care se va prezenta totuși la vot: „Ăștia suntem, atâta putem!”. Liderii comasatelor, să fim serioși, nici că ar fi putut proceda altfel. Continuă consecvent să rămână cantonați în același orizont al lucrurilor fără cine știe perspectivă, prizonieri ai unei sensibilități pe măsură. Nu fac decât să se reprezinte pe ei înșiși și, probabil, această orientare nu-și va schimba prea curând cursul.
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…