Cam asta ar fi concluzia pe care am putea s-o tragem în legătură cu negocierile purtate pentru formarea unei majorități funcționale din perspectiva partidelor ce se consideră ca fiind mai de „dreapta” decât altele. Tradusă însă, concluzia ar suna „ca Dracu” – vorba unui clasic încă în viață. Căci, se vede bine, exceptând gâlceava suculentă preluată de către media, din pomenitele negocieri putem doar înțelege că nu există niciun fel de cultură a purtării acestora de către politicienii noștri. Iar, aici, trebuie să recunoaștem că domnul Iohannis are dreptate că partidele noastre încă învață să negocieze. Tocmai de aceea, dacă avem în vedere datele problemei, adică pe participanții la negocieri, ar fi fost chiar nerealist, concluziona domnia sa, să ne așteptăm la niște rezultate imediate. La care s-ar putea adăuga că n-ar trebui să ne așteptăm nici la rezultate care să fie transpuse în practică în cunoștință de cauză. Ori într-o manieră consecventă… Și, desigur, într-o succesiune de secvențe de timp cât de cât previzibile… La modul general însă, din perspectiva timpului necesar unui acord, nimeni nu poate avea pretenția unei rezolvări rapide a principalelor probleme ale unei guvernări în coaliție. Știm foarte bine că, uneori, în țări cu experiență în privința negocierii unor guvernări de coaliție trec luni bune până se ajunge la un acord funcțional. Aici, trebuie realizat faptul că formula „mai lasă matale, mai pun eu…” – așa, ca la piață – nu este una care să ducă la cine știe ce rezultate. Mai ales, dacă în cauză este vorba de sisteme complexe, așa cum este cazul de față, când trebuie armonizate interesele unor partide care conștientizează, totuși, că doar împreună au șanse de a forma o majoritate parlamentară. Ca mai apoi de a lua decizii pe termen mai lung în ceea ce privește componența și funcționarea unui executiv… Aici, reușita, în cele din urmă, nu trebuie să apară doar în situația când actanții nu mai au încotro. În asemenea împrejurare, când doar presiunea este catalizatorul unei înțelegeri, este evident că acordul nu este decât ceva superficial. Iar la apariția unor crize, de altfel firești, este cât se poate de previzibil ca o asemenea coaliție urmează să se destrame.
Istoria noastră postcomunistă, la acest capitol, al guvernării în coaliție, este cât se poate de elocventă. Nu întâmplător, casandrele de serviciu prevăd „noului cdr” o viață agitată, plină de evenimente media, dar cam scurtă! Așa că, a-ți imagina că cele trei partide, care în aceste zile urmează să stabilească algoritmul unei înțelegeri funcționale pe termen ceva mai lung, vor și ajunge la un acord solid este chiar ceva neobișnuit pentru modul în care s-a făcut la noi politică. Ca să nu pomenim despre imposibila problemă a șefului acestui preconizat executiv, unde, vedem bine, fiecare dintre cei care acum negociază viitoarea coaliție s-a văzut inițial în papucii acestuia. Dar, să nu cobim! Poate că noul premier anunțat, așa de lipsit de carismă cum este, și nici măcar în situația de a fi șef peste partidul în jurul căruia se face coaliția, va fi tocmai factorul care va închega ceea ce acum pare disparat, elementul de înțelepciune care va fi capabil să armonizeze interese nu tocmai convergente, entitatea care se va dovedi de neclintit în situații de criză etc. Mă rog, vă puteți imagina ce perioadă nu tocmai liniștită se va abate asupra acestei coaliții și cam la ce va fi supus viitorul șef al executivului. Și cam ce calități ar trebui să aibă! Oricum, pe undeva, soluția anunțată ca fiind bătută în cuie, și mă refer la viitorul premier, pare să aibă aerul unei improvizații. Dacă, nu cumva, ceva din anatomia și metabolismul unei „lucrături” cu dedicație pentru un alt personaj și care, la prima suflare de vânt, va urma să devină cu adevărat șeful executivului. Putem doar spera că, în spatele scenei, o asemenea posibilitate n-a fost nici măcar schițată, darămite să fi fost inițiată deja,…
Pe de altă parte, nu poți să nu dai dreptate și cârcotașilor: este evident că, nefiind nemți care să stea cu scaun la cap, adică cu un plan bine stabilit, cu scenarii alternative creionate din timp de către experți și, bineînțeles, mult calm în discuții, actanții dreptei nu vor ajunge la o soluție până nu-și smulg până și ultimul fir de păr în văzul publicului. Impresia pe care ne-o lasă este aceea că, atunci când vor obosi, probabil că se va ajunge la o formulă care va împăca pe toată lumea. Căci oboseala și, mai probabil, frica de consecințe electorale, nicidecum inteligența și gândul la soluții pe termen mai lung, îi va face în cele din urmă să ajungă la un anumit acord. Așa se face că, după cum ne așteptăm, deși dorit, acordul nu se întrevede ca fiind ceva dătător de speranță. La mijloc fiind vorba, când vorbim despre speranță, despre ceva care tinde să depășească nu doar limitele unor tranșee ideologice, ci mai toate proastele noastre obiceiuri legate de interesele de gașcă politică și cumetrii locale… Ca să nu mai vorbim despre slăbiciunile noastre transpartinice, care sunt ceva mai vechi decât democrația noastră postcomunistă. Și din perspectiva cărora, în loc de oameni potriviți pentru anumite locuri, se plantează, în schimb, pile, cunoștințe, relații etc.
Vă mai aduceți aminte de cei „15 mii de specialiști” din vremea vechiului cdr!? Fără doar și poate, este nevoie în continuare de aceștia! Numai că actuala coaliție, aflată încă in nascendi, nu-i are acum la dispoziție. Acum când își creionează instrumentele de intervenție asupra realității… Și chiar dacă i-ar avea, propria cultură o va împiedica nu doar să-i identifice, ci să-i utilizeze cu adevărat în modificarea pomenitei realități.
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Facebook
WhatsApp
TikTok
