Faptul că premierul a reușit, iată, la mijlocul lunii februarie, dar mai ales în condițiile unui executiv de coaliție, să definitiveze bugetul pe anul în curs, fără îndoială, faptul este unul care trebuie remarcat! Nu de puține ori, bugetul a intrat în dezbatere publică cu întârziere. Ceea ce, în fapt, însemna un șir de probleme cărora executivul nu le-a găsit soluții. Uite că domnul Cîțu ne face o plăcută surpriză. Și astfel, ceea ce nu părea la prima vedere o alegere tocmai fericită, uite că aceasta s-a dovedit ca fiind una cât se poate de nimerită nu doar pentru PNL, la modul general, ci și pentru unii dintre actorii politici ai acestui partid, aflați în prezent pe val: desemnarea ca premier a fostului finanțist s-ar putea să-i crească nu doar acestuia capitalul de încredere, ci și pe cel din contul destul de gol al lui Johannis. Dar, totodată, să-l subțieze pe cel al lui Orban, determinând astfel o rearanjare a pozițiilor de forță din cadrul PNL. Desigur, un fenomen care se va răsfrânge și asupra raporturilor din cadrul coaliției instalate la butoanele puterii. Faptul că, de pildă, sănătății i s-a amputat 11% din buget, iar USR-ul a înghițit gălușca, nu poate însemna decât o întărire a pozițiilor PNL în cadrul corului guvernamental. Probabil, vor urma și altele… Și mă gândesc, la acest capitol, la ce se va întâmpla, cât de curând, cu votul la desființarea SIIJ. După cum arată datele din teren, s-ar putea ca USR-ul să fie silit să mai înghită o ditamai gălușca. E adevărat, la prepararea acesteia fiind posibil să participe și bucătarii pricepuți din UDMR. Oricum, ceea ce e de așteptat se va întâmpla cu certitudine: spectacolul politic va fi în continuare spumos, unii vor urca, iar alții o vor lua după ceafă. Mult praf se va ridica din gâtlejurile comentatorilor de politică, fie ei profesioniști, fie ei amatori… Și, poate, din larma generală, Doamne ajută!, s-o fi născând un nou Caragiale. Căci, din nefericire, chiar dacă încă prea seamănă mulți dintre actorii noștri politici, după atâta amar de vreme, cu personajele creionate de către talentatul dramaturg, născut la Haimanale, cred că ar fi cazul unei înnoir. Panoplia lui nenea Iancu trebuie neaparat… upgradată!
Dar, revenind la buget, dincolo de aspectele pozitive, fiind suficient să ne gândim doar la ponderea semnificativă dedicată investițiilor, cea mai importantă lege – cum va deveni și prezentul proiect al bugetului – ar trebui judecată nu doar dintr-o perspectivă generală, drept o variabilă de maximă generalitate societală. Și în funcție de care s-ar putea măsura contribuția acesteia la motorul care generează autodezvoltare, ci dintr-o perspectivă extrem de individualistă. Căci este cât se poate de normal să am dreptul să judec un buget dintr-o perspectivă personală. Așa cum este cât se poate de firesc să votezi dintr-o perspectivă a binelui personal. Dintr-o atare perspectivă, adiționând și conjugând puncte de vedere și interese individuale, cu siguranță se va ajunge în situația în care subsemnatul dar și semenii mei se vor pronunța mai puțin conjunctural și, fără îndoială, afectele vor conta într-o măsură mult mai mică decât până acum. Alegerile pe care le vom face vor avea, cu certitudine, alte consecințe. Iar, pe de altă parte, am convingerea că o asemenea perspectivă se va constitui, în cele din urmă, în acea somație adresată politicienilor care-i va determina să-și schimbe comportamentul. Fapt care, trag nădejdea, va conduce la autodezvoltarea de care am pomenit mai sus. Așa că, uitându-mă în tolba semenilor mei, pensionari, observ că și filosofia actualului proiect de buget este neschimbată: Cam aceeași Marie, tot la fel de lipsită de orizont și creativitate ca și până acum. Ca să vorbesc pe înțelesul politicienilor noștri: ponderea pensiilor din PIB va continua să fie undeva pe la 8 la sută. Până la 11%, cât este media europeană, mai sunt mulți pași de făcut. Concluzia se impune de la sine: multe Mării bugetifore par să se fi perindat prin societatea postcomunistă. Și asta în funcție de culoarea politică a celor de la putere… Este, de fapt, o iluzie! Când în realitate a fost aceiași Mărie. Doar moda pălăriilor a fost alta! Domnilor, care vă aflați la butoane, nu ține explicația cu nu sunt bani. Ceea ce ar trebui să faceți ar fi doar o altă perspectivă: să conferiți pensionarilor măcar 10% din PIB. Context în care poate realizați că atâta vreme cât vă puneți netoții din partid, nepoții, amantele, rudele etc. în tot felul de posturi și sinecuri bine plătite, vezi Doamne, cică asta-i politică, n-o să fie niciodată bani pentru pensii. Ca să nu mai vorbesc de faptul că datorită acest mod de a face politică, motorul autodezvoltării nu se va ambala cât îi hăul! Va continua să se târâie, vai de mama lui, doar ca să ne dea impresia că nu stă pe loc!
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Facebook
WhatsApp
TikTok
