„Să ne ferească Dumnezeu să trăim vremuri interesante”, spune un vechi proverb chinezesc. Într-o anumită măsură, deși avem Dumnezei diferiți și trăim cu totul alte vremuri, s-ar părea că chinezii au avut dreptate. Ne-am putea întreba, pe bună dreptate, ce înțelegeau de fapt chinezii prin vremuri interesante? Dar, potrivit unui poncif mioritic, asta-i o treabă care-i privește pe chinezi. Nicidecum, pe noi!
De bună seamă, într-un fel, trăind cu totul alte vremuri, este cât se poate de firesc ca importante și relevante să fie semnificațiile care sunt atribuite în zilele noastre acestui termen. În acest sens, este suficientă accepția de uz cotidian. Și care trimite la ceva care posedă capacitatea de a ne reține în mod deosebit atenția. Iar acest lucru se petrece atâta vreme cât suntem în viață. Ceea ce, firesc, implică atât chestiunea intensității, dar și cât de acaparant este pentru mintea și sensibilitatea noastră ceea ce constituie obiectul atenției noastre. Pe bună dreptate, potrivit intuiției multora dintre noi, problema duratei, a intensității și întinderii atenției atribuite unor lucruri, evenimente etc. se constituie în fațetele unui mecanism care este direct răspunzător de sănătatea și starea noastră de bine. Întregul nostru dispozitiv cognitiv și afectiv implicat în raportarea noastră la somațiile realității – de fapt, un construct căruia, inevitabil, i se conferă semnificații potrivit personalității fiecăruia dintre noi – s-ar părea să fie, vrem nu vrem, mufat la cam tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Nu putem ține ușa închisă șuvoiului care se revarsă tot mai rapid asupra minților noastre. Din nefericire, capacitatea noastră de adaptare este supusă la ceva pentru care nu suntem pregătiți.
Mai colocvial spus, este evident că nu ai cum naiba să te faci că nu vezi puzderia de lucruri care te asaltează zi de zi. Îți acaparează atenția. Îți ocupă mintea. Îți bombardează în permanență sensibilitatea. Ceea ce, în mod normal, irită pe oricine. Căci, n-ai încotro! Vrei, nu vrei, îți sare țandăra. Nu poți să ocolești faptul că CCR, de pildă, este în posesia unor atribuții pe care ar fi trebuit să nu le dețină. Și a ajuns, din factor de protecție a democrației, unul care o erodează. Vedem bine, mai apoi: anularea alegerilor a declanșat un fenomen care pare tot mai incontrolabil prin consecințe. Este vorba de ascensiunea AUR. Faliile din societate sunt pe cale să devină tot mai profunde. Radicalizarea pare să fie un fenomen cotidian. Astfel, nu-i de mirare că devine tot mai evident că dacă Mesia Georgescu ar fi ajuns prezident, faptul nu ar fi însemnat o catastrofă. Ci, doar că o anumită evoluție a democrației mioritice s-ar fi constituit într-o experiență din care românii ar fi tras oricum învățăminte. Dar să mai punem câte ceva pe lista care ne acaparează atenția. Că, de pildă, datorită habarnismului și pupincurismul celor care ne guvernează, am ajuns să plătim o energie dintre cele mai scumpe. Că, într-un astfel de context, ONG-urile, alături de instanțe judecătorești iresponsabile, au ajuns, ca să vezi, să decidă asupra politicilor energetice care afectează o întreagă societate. Părând, drept urmare, că în lanțul trofic tot felul de moluște au ajuns să se situeze deasupra oamenilor. Ca să nu mai pomenim de aberațiile pensiilor speciale ale magistraților; de fenomenul pârjolitor al populării centrelor de decizie din societate, până la sufocare, de către politrucii partidelor care s-au perindat la putere. Și multe altele! Că, în fine, peste toate belele noastre mioritice, iată, lumea se pregătește de război! O facem și noi! Nu se putea altfel! Dar, în felul nostru: cumpărând tancuri învechite de la americani și corvete, aproximativ înarmate, de la turci. Ce importanță are că, pentru alții, înarmarea trebuie să beneficieze de experiența conflictului ruso-ucrainian, dar și de ultimele noutăți aduse de saltul în AI. La care se adaugă un alt frison. Și care, inevitabil, se află la originea unui fel de paroxism în perceperea realității: tot felul de scelerați amenință cu apocalipsa nucleară. Chiar dacă, rațional, realizezi că frica face parte din panoplia războiului hibrid, este totuși greu de ocolit retorica unor astfel de personaje iresponsabile. Într-un asemenea context, probabil, românul de rând se orientează cu dificultate! Și nu fără consecințe în felul în care acesta percepe și se raportează la realitate. Iar aceste consecințe nu sunt de bun augur…
Platformele de socializare, de pildă, nu fac decât să amplifice sentimentul că realitatea pare să se fi spart într-o mulțime de cioburi. Imposibil de a mai fi adunate, în ceva coerent, cândva. O realitate care evoluează amețitor sub semnul funcțional al unui baroc care devine de neînțeles pentru omul de rând. Căci, logica acestui regim funcțional este în cele din urmă imprevizibilul. Ceea nu face decât să sporească astfel sentimentul că lucrurile au scăpat de sub control. Părem să fim martorii neputincioși ai unei lumi imposibil de pus în echilibru. Al prăbușirii ultimelor ancore ale clasicismului unei lumi care făcea ca lucrurile să pară controlabile, previzibile. Totul s-ar fi prăbușit însă sub asaltul necruțător și condamnabil al ceea ce unii numesc, de-o manieră cam neinspirată: globalism, progresism, neomarxism etc. În capul celor cu șepci roșii, dușmanul, vezi Doamne, a fost identificat. Nu mai este loc de dezbatere. Ci, de o ineviatabilă confruntare. Tabăra conservatoare a încetat să mai creadă în diferențe care pot fi negociate, ci în falii care trebuie eliminate. Așa se face că ideologia întoarcerii la tradiție devine tot mai credibilă, fiind îmbrățișată de tot mai mulți dintre semenii noștri. Probabil, se va exagera și în această direcție în reinstaurarea vechilor valori. Încleștarea nu va mai lăsa loc rațiunii și echilibrului. Nimic nou sub soare…
În paranteză fie spus, în parte, este adevărat: progresiștii, ori cum mai sunt botezați, au influențat orientarea unor partide într-o serie de politici publice. Politici susținute și de către elitele culturale (aberații ale comunității LGBTQ, decarbonizarea galopantă, migrația scăpată de sub control etc.) Fără îndoială, multe dintre acestea au fost agresive asupra unui anumit mod de viață. Și de neînțeles pentru mulți dintre semenii noștri. Așa că, furtuna care a început să afecteze societățile umane pare să tindă spre perfecțiune! Totul indică că, vrem, nu vrem, vom traversa vremuri interesante. Și fără putința de a le ocoli cumva…
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…