Ceea ce ar fi trebuit să se întâmple, iată, s-a întâmplat: cel mai mare histrion american va fi, în curând, la butoanele a încă celei mai mari puteri planetare. În consecință, era cât se poate de firesc să ne fi așteptat ca acesta să pună în act – de anul viitor, desigur – o serie dintre planurile menite să facă, din nou, America măreață. Controlul imigrației ilegale, protecția economiei americane (adică, taxe mai mari pentru chinezi și europeni), oprirea războiului ruso-ucrainian, diminuarea pretențiilor tor mai obraznice ale comunității LGTBQ… și multe altele. Dar, ce să vezi! Ghinion… Până la preluarea mandatului de către Trump, actuala administrație a dat liber la utilizarea de către ucrainieni a rachetelor cu rază lungă de acțiune. Democrații par să fi fost cu totul orbeți și surzi la semnificația victoriei zdrobitoare a republicanilor. Așadar, se întâmplă și pe la alții…
După decizia administrației democrate, iată, ucrainenii pot lovi, hăt, până la Moscova! Ceea ce, fără îndoială, va îndepărta și mai mult perspectiva încetării beligeranței dintre două societăți tot mai opace la rațiune. Un amănunt care, din nefericire, nu prea e luat în considerație de către politicienii occidentali. Mai mult, aceștia ignoră faptul că acest conflict nu este unul dintre două state oarecare: unul agresor, iar celălalt fiind, astfel, silit să se apere. Lucrurile sunt mult mai complicate. Și aceasta, datorită faptului că, în mod esențial, ceea ce se petrece între ucrainieni și ruși trimite la ceea ce îndeobște am putea înțelege printr-un război civil. Mai exact, unul de secesiune. Occidentalii, în schimb, tratează conflictul doar ca pe o simplă speță a agresiunii unui stat asupra altuia. Și punct. Ceea ce nu corespunde realității, însă. Iar aceasta din urmă este extrem de grăitoare. Astfel, un sondaj recent releva un fapt cutremurător, care, din păcate, nu le spune mai nimic occidentalilor. Ori, mai exact, se fac că nu-i privește: aproape 40% dintre ruși sunt de părere că ar trebui folosite armele nucleare în conflictul cu ucrainenii. Ponderea spune multe despre ceea ce se întâmplă, în realitate, în conflictul ruso-ucrainean, iar occidentalii se fac că nu pricep. Problema este că și liderii mioritici, ascultători, au aceiași atitudine față de conflict.
Faptul că fostul imperiu sovietic nu a reacționat, decât cu întărziere, la fenomenul destrămării sale, în fapt, o reacție de așteptat al unei foste mari puteri, nu înseamnă că ceea ce arămas, ținând cont de arsenalul său nuclear, a ajuns un fel de câine mort. Nici vorbă de așa ceva. Realitatea arată că lucrurile stau altfel. În ciuda slăbiciunii, fostul imperiu a dat dovadă că poate mobiliza resurse umane și materiale semnificative. Iar Ucraina, cu tot sprijinul occidental, este pe cale de a pierde războiul.
Referitor la acest sprijin, am fi tentați să credem că, de unde vine acesta, ar fi „mai la el acasă” un anumit mod de a gândi, dacă este să ne gândim la obișnuița apelului la rațiune. În acest sens, istoria culturală a Occidentului, cu excepții, fără îndoială, ar fi un argument. Dar, ce să vezi! Nici vorbă de așa ceva, în zilele noastre… Argumentele și apelul la rațiune par doar niște vagi urme ale unor deprinderi uitate de ceva vreme. Drept dovadă, potrivit comportamentului politicienilor occidentali, în privința războiului ruso-ucrainean, ne induce ideea că, la mijloc, ar fi vorba doar despre doi decidenți care hotărăsc asupra acestui conflict nenorocit. Și care, vezi Doamne, ar trebui să fie percepuți ca fiind niște actori raționali. Adică, chipurile, Putin și Zelenski ar fi fiind niște interlocutori ca oricare alții! Ceea ce este fals! Ambii sunt excesiv motivați, limitați, altfel spus, de nevoile presupuse de propriile imagini. Ceea ce presupune un mecanism psihic paroxistic, care le imprimă o inerție considerabilă într-o astfel de direcție. Totul fiind menit să întrețină ideea liderului providențial, dar și așteptările unui public întărâtat. Ceea ce ne determină, pe bună dreptate, să-i înghesuim în categoria celor care nu prea sunt vizitați de rațiune, ori de efortul constant de a se adapta la somațiile schimbătoare ale realității. Mai mult, lipsiți de empatie pentru semenii lor trimiși să crape pentru patrie, niciunul dintre ei nu are nici capacitatea mentală, precum nici sensibilitatea de a-și imagina, și a realiza astfel, măcar câteva dintre modalitățile cumplite în care semenii lor își găsesc, clipă de clipă, sfârșitul pe front. Ca să nu mai pomenim de metamorfoza datorită căreia aceștia, oameni obișnuiți, au ajuns în postura de a se urî și a se ucide între ei. De a intra pe un tobogan al dezumanizării, altfel spus. Căci, este evident pentru oricine faptul că semeni de-ai noștri, trecuți prin ororile războiului, nu mai sunt ceea ce ar fi fost în absența unei astfel de experiențe nenorocite. În acest sens, n-am exagera dacă presupunem că ambele societății au încetat să mai fie ceea ce au fost pe timp de pace.
Oricum, trăgând linie, am putea concluziona că ambii lideri, în prezent doar niște jalnice crochiuri umane, în care primează tușele primitive, întâlnite prin peșterile de dinaintea istoriei, au reușit să tragă după ei, ca în cunoscuta alegorie, un lung șir de alți orbeți, care-i susțin să poarte în continuare un jihad în numele patriei. Un concept romantic, care nu trimite nicidecum la ideea de comunitate politică a cetățenilor. Adică, a semenilor lor și care ar fi trebuit să fie parte a ceea ce s-ar decide în numele lor. Context, în care te poți întreba: atunci, care mai este diferența dintre cei implicați în conflict și societățile, pretins democratice, care susțin un război, la fel, fără consultarea cetățenilor lor. Mimetici, politicienii mioritici par să fi uitat că o democrație funcționează prin consultarea cetățenilor săi.
Cu toate acestea, peisajul, în ciuda dramatismului, pare să fie survolat de o atitudine relativ liniștitoare din partea majorității politicienilor părții occidentale. Ceva amestecat între temeri vag definite și acceptarea unei evoluții implacabile a evenimentelor. Dar în raport cu care politicienii nu se simt câtuși de puțin responsabili. Ceea ce-i face să recomande semenilor lor, ca să vezi, să nu intre în panică! Căci, ceea ce se petrece ar fi fiind, vezi Doamne, doar o chestiune de principii. Ceva care vine și trece doar prin mâinile și creierele calificate ale politicienilor. Cetățenii de rând fiind prea proști pentru a pricepe asemenea chestiuni. Chiar dacă, în subsidiar, se sugerează că pentru principii merită să faci sacrificii. A se vedea criza energetică, venită peste aberația ambițiilor de optimizare climatică. Motivul care animă o asemenea politică-dezastru: ordinea mondială ar fi avut grav de suferit prin agresiunea ticăloasă a Rusiei asupra Ucrainei. Deși, în paranteză fie-ne permis să ne amintim: această „Ordine” a avut în ultimele decenii o mulțime sincope belicoase, trecute, categorial, la alte capitole, Afganistan și Irak fiind cele mai recente exemple.
Pentru cancelariile occidentale, deși participă din plin la ea, realitatea crudă chiar pare să nu conteze. Deși este evident, pentru orice observator obiectiv, că ambii lideri a căror cetățeni sunt în război, storcându-și propriile societăți de resurse umane, trimițându-le în neființă, apelează în continuare, precum milogii care se automutilează, la alții ca să le susțină un patriotism patologic. Un patriotism exclusivist, găunos, incapabil de a soluționa o complexitate rezultată în urma destrămării unui aranjament statal condamnat de istorie.
Ce să-i faci? Se mai mai duc dracului și imperiile. Mai contează faptul că Putin n-a fost capabil să priceapă fenomenul din prespectivă imperială. După cum nici Zelenski n-a fost în stare să realizeze că noul stat, cel ucrainean, a moștenit, ca minorități, etnici ruși care vor avea încă câteva generații nostalgia fostului imperiu. Ca să nu mai pomenin de o mulțime de alte minorități, moștenite. Dar tratate, și ele, mizerabil. Deși, în acest sens, istoria este cât se poate de ofertantă în învățăminte. Beligeranții par să fi fost cu totul orbi. După cum știm, înțelegerea de la Minsk nu a fost respectată de niciuna dintre părți. Darămite să fie un punct de plecare.
Esența conflictului ruso-ucrainean, repetăm, constă în faptul că Rusia nu a atacat un stat oarecare, ci o componentă a unui fost imperiu. Politicienii occidentalii, cărora li se alătură și cei mioritici, par să ignore faptul că Ucraina nu este populată doar de etnici care-și spun ucraineni, ci și de milioane indivizi care au convingerea că sunt ruși. Pe de altă parte, nostalgia imperiului constituie un alt factor care va complica și de acum încolo lucrurile. Și aceasta, pentru multă vreme de acum încolo. În context, ar trebui să ne amintim cum au reacționat Marea Britanie și Franța, de pildă, în situația desprinderii unor foste colonii? Ca să pomenim doar India și Algeria. Au fost jertfe semnificative până când aceste societăți au ajuns state independente.
Tărășenia conflictului ruso-ucrainean este, oricum, mult mai complicată decât pare să fie la prima vedere. În acest sens, n-ar trebui să uităm că America a fost în situația de a declanșa al treilea război mondial, cu prilejul crizei rachetelor din Cuba. Ar trebui să ne întrebăm, pe bună dreptate: or fi rușii, de la natură, ori întâmplător, atât de slabi, ba chiar mai fraieri decât americanii, încât să nu le pese că NATO intenționează să le ajungă vecin? Faptul că românii au fost acceptați în UE și NATO s-ar părea că nu este suficient pentru politicienii autohtoni. Vor neaparat să fie inclusă și Ucraina. Ăsta da, interes național!
Mai mult, nu trebuie ignorat că de poalele liderilor celor două părți în conflict – care au reușit să rupă toate punțiile dintre oamenii de rând a două societăți, cândva componenete ale aceluiași stat – par să se fi agățat, după cum spuneam, mimetic și inerțial, o mulțime de alți chiori. Conflictul primind, astfel, conotații internaționale. Beligeranții au atras simpatizanți, nu doar oponenți, ori indiferenți. Ori, este evident, o atare caracteristică nu este în măsură să simplifice soluționarea conflictului. Dimpotrivă!
În context, se poate observa, în plus, că, din perspectiva unei alt fel de culturi, prin urmare, a unei modalități specifice de a utiliza rațiunea, ucrainenii s-au bucurat din capul locului de un sprijin din partea unor societăți oarecum diferite. Cum sunt, în mod evident, cele occidentale, comparativ cu cele implicate în conflict. Este vorba despre societăți care se jură, cică, pe democrație și pe rațiune. Adică, pe un alt fel de logică de uz cotidian. Alta decât aceea presupus utilizată de către Putin. Ori, dacă este să fim riguroși, și de către Zelenski. Altfel spus, în cazul occidentalilor- noi ne excludem – ar fi vorba despre un alt mod de a gândi și a fi sensibil la somațiile realității. Ei bine, ceva destul de grav pare să se fi petrecut însă cu abilitatea celor din Occident de a fi raționali. De a se adapta la realitate. Aceștia par să fi ajuns, prin apelul la principii și interese, să ignore ceea ce în mod evident este rațional.
Căci, cum altfel ar putea fi calificați politicienii occidentali, în prezent dispuși să joace „ruleta rusească”. Raționamentele analiștilor militari din Occident, bazate pe argumentele războaielor hibride, sunt convingătoare până la un anumit punct. Căci rămâne un rest. Fiind rațional să te gândești și la faptul că am putea avea de-a face, în cazul lui Putin, cu un nebun! Care beneficiază, în plus, de simpatia chiorilor mai sus pomeniți. În context, se impune o precizare: ruleta rusească nu constă, cum am fi tentați să credem, în folosirea unei chesti rudimentare, adică a vreunui pistol banal, și care le-ar pune sub semnul întrebării doar propria existență a pătimașilor jucători, ci „noua ruletă rusească” se joacă cu sofisticați și distrugători vectori nucleari. Ceea ce-i implică, fără consultare, pe toți semenii politicienilor. Ceea ce, să fim bine înțeleși, n-are nicio legătură cu democrația. Oricare ar fi definiția pe care am utiliza-o pentru a desemna o putere de factură democratică.
Concluzia: evenimentele recente ne fac să credem că ceea ce părea să fie o logică limpede, sub auspiciile căreia credeam că ar funcționa, de regulă, Occidentul, iată, aceasta se dovedește că pare să fi suferit niscai „mici” modificări în ultima vreme. Suficiente să genereze însă consecințe cât se poate de „radicale”. Care, firesc, și-au arătat colții, din capul locului, în spațiul Occidental. Noi, le călcăm îndeaproape pe urme. Nea mesia Georgescu este, în acest sens, un produs occidental.
Mai altfel spus: într-un astfel de aranjament de putere, cum este cel democratic, și pe care îl considerăm că ar fi propriu Occidentul, s-a ajuns în prezent în situația ca, treptat, și fără prea mulți zurgălăi mediatici, să se justifice decizii care, de fapt, n-au nicio legătură cu o formă democratică de exercitare a puterii. Adică, să ne trezim cu faptul că cei desemnați în mod democratic, odată aleși, ajung să se comporte asemeni unor dictatori. Ca și cum s-ar înțelege de la sine că n-ar mai fi necesar să se consulte cu electorii în situații care sunt departe de a fi normale. Adică, în chestiuni extrem de grave. Cum ar fi războiul, de pildă. Iar, cu toate acestea, toată lumea, deși este vorba de viață și de moarte, ar trebui să fie totuși mulțumită de modul în care funcționează democrația. Ca să fim și mai expliciții: vezi Doamne, decidenții, Biden et &, datorită faptului că sunt aleși democratic, ar fi în orice fel de situații căt se poate de legitimi în tot ceea ce întreprind. Ceea ce, să fim serioși, nu prea este democrațic. Mai ales că alegerile recente au stabilit că partidul lui Biden a fost zdravăn surclasat de republicani.
Concluzia: este dificil de explicat că într-un aranjament de putere democratică, cum se predinte cel de factură occidentală, n-ar fi nevoie de consultarea poporului în chestiuni extrem de grave, cum este războiul. De fapt, fie că vorbim de europeni, ori de americani, ceea ce este evident este faptul că în chestiunea conflictului ruso-ucrainian, multe decizii n-au nicio legătură cu modaliatea democratică de a decide asupra păcii și războiului. Ceea ce, să fim serioși, nu este de ici de colo!…
Iar, ne place ori ba, nea mesia Georgescu a priceput un astfel de lucru.
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Facebook
WhatsApp
TikTok
