EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Mugur intervine; degeaba…

   În ciuda lungii sale cariere în fruntea băncii centrale, rar ne-a fost dat, nouă românilor, să-l auzim pe domnul Mugur suspinându-și cu atâta delicatețe supărarea în legătură cu apucăturile cvasicoloniale ale sucursalelor marilor bănci. Ale căror sucursale, după cum știm, acționează de câteva decenii pe meleagurile mioritice… Și, ca să vezi bărbăție neasemuită, falnică și demnă, domnul Benerescu le-a cam spus-o, așa, de la un obraz subțire înspre unele cam „neobrăzate”, cum că, din pricini de ROBOR, s-a cam sărit prea mult calul. Care cal?, ne-am putea întreba pe bună dreptate! De răspuns, nu-i cine știe ce filosofie. Pentru orice hermeneut începător fiind evident că încălecați, de către bănci, desigur, am fi noi, românii. Așa că, noi cei oropsiți și obidiți din pricina băncilor, ar trebui să îndreptăm o pioasă recunoștință înspre domnul Mugur. Care, iată, după atâta amar de vreme, în care cârmit cu dibăcie pe învolburatele valuri bancare, are timp să arunce un gând și pentru cei călăriți pe deșelate de către băncile care ne sunt de atâta ajutor întru propășirea neamului nostru…

   Ce ne-am face fără ele? Iar aici, ar trebui să fie incluse atât CEC-ul, cât și o altă sinecură care, vezi Doamne, se ocupă de finanțarea exporturilor. Deși ambele sunt încă controlate de către statul nostru mioritic, știm că acestea nu se deosebesc cu nimic de restul băncilor. Legat de mâini de către birocrația bruxellesă, statul, cu excepția profitului de pe urma celor două, nu poate întreprinde nicio politică care să genereze dezvoltare. Vă puteți imagina că, de pildă, CEC-ul ar putea practica niște dobânzi ca în Occident, doar atât, pentru a susține cumva vreo politică de interes public? Doamne feri! Ar fi, cică, concurență neloială! Oricum, domnului. Mugur nu-i servește la nimic că l-a citit în tinerețe pe Keynes. Nu poți exclama decât: hai sictir, golanilor! Îmi cer scuze pentru sudalmă. Dar, sunt situații, care nu pot fi abordate altfel…

   Pe de altă parte, e adevărat, prea înaltul domn de la BNR, referindu-se la bietul cal invocat mai sus, pesemne că a vrut să spună că, în pofida tratamentului extrem de binevoitor de care s-au bucurat bancherii de aiurea pe aici, pe la noi, totuși nu se făcea ca aceștia să dea dovadă în schimb de atâta avariție în umflarea dobânzilor pentru inconștienții care s-au băgat în datorii pentru 30 de ani. Cum, de pildă, sunt tinerii care s-au ambiționat să-și facă un rost pe aici, prin România. O țară, vai, atât de părăsită de mulți dintre semenii noștri. Proces, din nefericire, încă în plină desfășurare…

   Nu știm dacă surprinzătoarea supărare a domnului Mugur a fost doar un mic frison, trecător, produs de viteza, cam neașteptată pentru domnia sa, a măririi ratelor la creditele luate de către bieții români. Ori, Doamne ferește, asistăm cumva la începutul unei noi atitudini a băncii noastre centrale. Iar domnul Mugur, și Benerescu cum i se mai spune de către mucaliți, nu doar că va fi vârful de lance al unei astfel de noi atitudini, ci va fi și port-drapelul imagologic al acesteia. Căci, știindu-l extrem de calculat și de precaut, mai mult ca sigur, domnul Mugur a țintit din capul locului o reducere a terifiantului Roborică. Căci, după cum am spus, domnia sa, iată, și-a folosit prețiosul organ de gândire pentru a mai aduce alinare atât de încercaților noștri semeni. Călăriți cu nedreaptă măsură de către băncile izvoditoare de ROBOR încrâncenat. Ceea ce, după cum știm, s-a și întâmplat: Roborică al nostru a făcut câțiva milimetri înapoi. Probabil, din pricină că băncile născătoare de ROBOR „s-au spăriat” de finețea „bătăii de obraz” venită dinspre banca noastră centrală. Numai că făcătorii de ROBOR, cam insensibili la suferințele calului nostru mioritic, și-au revenit destul de repejor din sperietura trasă de domnul Benerescu. Cei câțiva milimetri de repoziționare vremelnică, pricinuită de apostrofarea domnului Mugur, au fost recuperați. Nu de alta, dar semenii noștri trebuie să fie convinși, pentru totdeauna, că umflarea ROBOR-ului este o complexă categorie pur economică. Nu-i doar un simplu concept! Adică, e ceva care seamănă cu legile fizicii! Și care, să fie clar pentru orice cal în dârloagă, n-are nimic de-a face cu subiectivitatea jucătorilor de pe atât de tânăra și libera noastră piață bancară. Oricum, deși domnul Mugur, cel de la banca noastră centrală, a luat de multă vreme la cunoștință despre ratele babane ale profiturilor făcute de către bănci, aici, pe meleagurile noastre, a continuat totuși să sufere în tăcere la dobânzile, săritoare peste cai, practicate de către acestea. Vezi Doamne, din cauza unor riscuri de țară nemaipomenite, neîntâlnite, cică, prin țările de origine ale băncilor cu sucursale pe la noi. În realitate, una dintre marile minciuni la sânul căreia sunt înțărcați mai toții gânditorii noștri care se ocupă de fauna noastră bancară. Ca să nu mai vorbim despre politicienii noștri. Convinși, ei între ei, că este normal ca țările dezvoltate să beneficieze de dobânzi mici, în timp ce noi, țară emergentă, va trebui să recuperăm decalaje, beneficiind de dobânzi triple. Halal să ne fie! Proști ca noi, mai rar…

   Între timp, populația noastră se micșorează și îmbătrânește. Iar domnul Mugur, îmbătrânit și el, se ține scai de scaunul de la BNR. Domnia sa încă posedă o doză de neasemuită încredere: țara, ca să vezi Doamne, mai are încă cai. Și aceștia-s numai buni de călărit! Aferim, domnule Mugur!

 

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…