EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Mintea de lemn a politicianului mioritic…

Trebuie precizat, pentru cititorii mai tineri – unii dintre ei aflând probabil de pe la școală ce-i cu limba de lemn – că termenul inventat de Francoise Thom nu vizează doar limbajul din perioada comunistă, ci și exprimările prezentului. Și azi avem de-a face cu o mulțime de clișee lingvistice care sunt uzate tocmai datorită utilizării lor excesive în spațiul public. Reformă, privatizare, liberalizare etc. sunt doar unele dintre cele mai cunoscute concepte care au avut parte de acel proces de prăfuire semantică. Proces direct responsabil de invadarea spațiului public de către ceea ce numim limbajul de lemn. În jurul acestor concepte au gravitat o mulțime de alte cuvinte care, la fel ca în comunism, nu reușesc să ne spună ceva semnificativ despre ceva din realitatea la care suntem părtași cu toții. Altfel spus, avem de-a face, nu doar în comunism, ci și în societatea prezentului, cu o aglomerare a spațiului public de către o frazeologie goală de conținut și care nu prea are legătură cu realitatea trăită de către oamenii de rând. Deși, în mod paradoxal, ambele situații sunt totuși rodul unor realități, ceea ce le este specific este tocmai faptul că structurile și designul neuro-lingvistic, care este menit construcției unei hărți mentale cât mai adecvate realității, ei bine, această construcție este adesea doar o schiță palidă a acesteia. În multe dintre cazuri, este doar un fel de caricatură jalnică a unei realități, o construcție care se încăpățânează să posede o semnificație și o logică autonome în raport realitatea țintită. În fapt, ar trebui să fim înțelegători: nu este ceva neobișnuit ca întreaga construcție să scape rațiunii și sensibilității inițiatorilor unor concepte, aceasta devenind cu totul autonomă în raport cu intențiile primare. Este un proces firesc! Cuvintele folosite în exces ajung să se mortifice în tipare lemnoase.

Trebuie totuși precizat că în timp ce în contextul realităților comuniste întreaga construcție mentală, aceea care susținea manifestările de uz cotidian ale limbajului de lemn, trebuia, înainte de toate, să țină cont de limitările impuse de către regimul politic, într-o democrație, chiar și mimetică, aceste limitări sunt eliminate. Altfel spus, regimul funcțional al hărților mentale era cu totul diferit în comunism. Aici, frazeologia care trebuia să machieze o realitate era din capul locului supusă unei auto-cenzuri care deforma din start realitatea. În societatea zilelor noastre singura limitare este datorată doar disignului neurolingvistic utilizat pentru construcția hărții mentale a unei realități. În acest ultim caz, nu doar utilizarea în exces, ci și nivelul intelectual al utilizatorilor sunt cauzele cele mai frecvente care conduc la golirea de conținut a unor concepte vehiculate în spațiul public.

De pildă, conceptul de liberalizare, în genere. Sau în mod special cel de liberalizare a energiei. Conceptul este utilizat, vezi Doamne, cu scopul de a ne face să înțelegem avantajele unei piețe cât mai libere a energiei. Și de pe urma căreia, ca să vezi, trebuia să beneficiem de prețuri concurențiale, adică mai mici decât prețurile generate de către un monopol de stat. Atât s-a bătut monedă pe binefacerile automate ale liberalizării, încât mai niciun grup de politicieni nu a mai fost capabil să raționeze cu argumente care să aibă legătură cu realitatea. S-au croit astfel decizii cu consecințe dezastruoase pentru multe generații de români. Ceea ce a rezultat, o știm cu toții: din capul locului s-a privatizat distribuția, separându-se astfel transportul energiei de sistemul de producere integrat, apoi marea realizare a liberalizării totale a fost că prețul hidro a ajuns la nivelul prețului din termocentrale. Câștigători: o serie de firme de distribuție – de stat, dar desigur nu ale statului nostru – plus o puzderie de filmulețe, toate cu rate aiuritoare ale profiturilor. Pierzători siguri în povestea liberalizării totale a energiei: semenii noștri, alături de o mulțime de întreprinzători, nevoiți să facă față unor facturi exagerate. Eurocrații trebuie să fie mândri! Lemnosul lor concept de liberalizare a dat roade: în fostul nostru stat comunist, un stat suveran supus experimentelor liberalizării totale, energia a ajuns mult mai scumpă! De parcă, scopul unor politici publice nu este o lume mai bună și prietenoasă pentru oameni, ci, dimpotrivă, una care să le scurteze viețile.

Desigur, efecte ale utilizării limbii de lemn în politică ar putea să se refere la privatizare, la bănci, la marile lanțuri de comercializare a mărfurilor, la măsurile de eliminare a cărbunelui etc. Toate ne arată că, potrivit celor petrecute în cele trei decenii de parcurs postcomunist, nu avem nicio șansă de concurență egală cu statele dezvoltate ale Uniunii. Statutul nostru este deja bine stabilit: de societate periferică. Asta-i societatea urmașilor noștri… Și, în fapt, eurocrații n-au nicio vină pentru utilizarea prostească a unor concepte de către niște politicieni nărozi de-a dreptul. De parcă conceptele cu pricina ar fi obiectele spirituale ale vreunui sacerdoțiu cu sediul la Bruxelles…

Așa că, să fi fost de vină doar procesul de oboseală semantică a limbajului public referitor la liberalizare? Iar, drept urmare, săracii noștri politicieni să fi fost induși cu totul nevinovați în eroare! Sau nu cumva mințile și sensibilitatea acestora au fost cauza utilizării prostește a unui concept? Nu cumva mințile lor au fost cele care și-au împănat limba, utilizată în raționamente, cu așchiile de lemn ale mărețului concept de liberalizare? În mod cert, limba de lemn a politicienilor mioritici este doar produsul minții și sensibilității acestora. Nicidecum rezultatul unui proces firesc de uzură semantică. Nu-i scuză, în realitate, nicio circumstanță pe politicienii noștri. Halal să le fie!

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…