Zaveră mare în coaliție! Primarii, că-s pesedescu, penelescu ori userescu, sunt supărați foc pe faptul că domnul Bolojan intenționează să optureze, pentru o perioadă de timp, conductele de bani care vin din PNRR ori Anghel Saligny. La mijloc, potrivit premierului, ar fi vorba despre o supracontractare. Și care, potrivit aceluiași, proiectele de investiții ar trebui supuse unor criterii mult mai clare. Bugetul neputând să le susțină pe toate. Teoretic, lucrurile par să fie cât se poate de clare: ambele programe sunt destinate susținerii dezvoltării unor zone din societatea autohtonă. Fain și frumos! Numai că, politicienii, pe de altă parte, mai generoși decât au domniile lor capacitatea de a-și onora în practică bunele intenții, vor să beneficeze în continuare de bani. Și aceasta, cam după bunul lor plac. Căci, se știe: pentru proiecte aiurea, și nu au fost puține, nu a plătit niciun primar. Pe de altă parte, supărarea aleșilor locali este firească. Reducerea decalajelor nu se poate face fără bani. Adică, fără resurse din exteriorul acelor zone rămase în urma căruței istoriei. Potrivit unor specialiști, actuala datorie publică a României nu reprezintă ceva ieșit din comun. Și, drept urmare, lucrurile se pot negocia în condițiile pe care le avem în momentul de față. Iar sperietoarea premierului – incapacitate de plată – este nejustificată. Practicarea unui PR spăimos poate avea consecințe greu de controlat. Cam asta ar fi situația. Și nu prea poate fi contestată, apelând la argumente.
Pe de altă parte, suntem nevoiți să constatăm, fiind vorba despre bani, că o mare parte dintre aceștia s-au materializat în obiective inutile și supraestimate. S-au consumat mulți bani aiurea. Chiar pe investiții. Iar exemplele sunt numeroase și copleșitoare… Multe resurse, destinate opririi acumulării de subdezvoltare, neavând alt scop decât menținerea pe linia de plutire a tot felul de afaceri din plan local. Care, altiminteri, ar fi sucombat. Astfel se face că o parte din resursele destinate recuperării unor decalaje au constituit atât obiectul bine-știutelor parandărături mioritice, cât și cel al unor înguste interese electorale. Concluzia? Ne place ori ba, în cadrul acestui amalgam de bune intenții, de habarnism, de satisfacerea unor interese egoiste, s-a născut formula mioritică răspunzătoare de ceea ce s-ar putea înțelege prin dezvoltare autohtonă. De ajungere din urmă a societăților luate drept model. Dintr-o anumită perspectivă, lucrurile au evoluat în favoarea omului de rând: criza bugetară prin care trecem având, în mod paradoxal, părți bune: a adus în atenția publică proporțiile colosale ale risipei iresponsabile practicate de către guvernanți. Românii au luat, cu surprindere, cunoștință că o parte, deloc neglijabilă, a proiectelor destinate unor scopuri lăudabile, s-au dovedit că sunt investate de tot felul de coțcării și furtișaguri etc. De pildă, o măgărie transpartinică, care a plutit recent prin spațiul public – deocamdată, fără cine știe ce consecințe – a vizat achiziționarea de microbuze electrice prin PNRR. Dincolo de faptul discutabil al achiziționării acestui tip de microbuze, uluitoare este chestiunea prețurilor exorbitante plătite unor firme de partid.
Și iată, cum, prostește, bani destinați, vezi Doamne, scopului lăudabil de a pune niscai pietre la temelia dezvoltării comunităților locale, au ajuns drept „profit meritat” pentru niscai politicieni locali submediocri. Întreprinzători pe bani publici! Și, ca să vezi, potrivit unui politruc, faptul ar fi trebuit considerat ca fiind mulțumitor pentru toată lumea. Chestiunea, ca de obicei, se va prelinge printre „meandrele…” justiției. Iar, noi, ca de obicei, vom rămâne cu balada din care am spicuit titlul editorialului de față. Și ne mai mirăm de vântul prielnic care continuă să sufle în pânzele lui Georgescu și Simion… Din rațiuni de PR – o chestie în vederea susținerii de mântuială a necesității austerității și reformelor – a dus la lumină a multe dintre abuzurile și habarnismele săvârșite în actul guvernării. Fenomenul, în mod cert, va avea drept consecință mărirea gradului de atractivitate al pomenitului cuplu.
Problema dezvoltării, în paranteză fie spus, este una a modernității recente și are, pentru mulți dintre semenii noștri, drept referențial societatea de consum. Într-un atare context, răspunsul la problemă vizează, de regulă, căile cele mai potrivite care ar concura la reducerea decalajelor notabile dintre societățile periferice, cum este, fără doar și poate, cea autohtonă, și societățile europene dezvoltate, luate drept model. În cadrul acestui proces, rebuie reținut faptul că alocarea de resurse pentru dezvoltare a fost însoțită, cam peste tot, nu doar de corupție, ci și de deficite și inflație. Este motivul din pricina căruia credem că, în situația actuală a societății autohtone, calificabilă ca fiind una dezastruoasă din pricina deficitului acumulat, ar fi trebuit ca politicienii noștri să discearnă între corupție, pe de o parte, și proasta utilizare a resurselor destinate dezvoltării, pe de alta. În spuțiul public autohton, între corupție și proasta adminstrare nu s-a făcut nicio discriminare. Fiind tratate la grămadă. Fenomenul nu face însă decât să faciliteze accesul, în spațiul public autohton, al viziunilor radicale. Așadar, al unor habarniști mult mai periculoși decât cei au fost crescuți la sânul partidelor noastre tradiționale.
Este un fenomen pe care dezbaterea publică autohtonă l-a ignorat cu nevinovăția unui observator mediocru al multora dintre disfuncționalitățile societății noastre. Ceva, oarecum asemănător, întâmplându-se și cu semificațiile conferite, în ultima vreme, unei perioade a comunismul de tip ceaușist. Autoritarismul ajungând, din nefericire, să ocupe un loc semnificativ în viziunea celor care nu l-au trăit nemijlocit. Și a ajuns să fie asociat unor căi care pot genera dezvoltare. Dintr-o perspectivă istorică, este adevărat, trebuie să remarcam că regimuri politice dictatoriale, datorită unui mod controlat de alocăre a resurselor, au avut drept consecință dezvoltarea. Adică, reducerea unor decalaje în chestiuni de infrastructură, educație, sănătate. Cea ce este un lucru. Iar, desființarea politicului, înlocuirea acestuia cu dictatura, este altul!
Există zone în România democrată unde venitul mediu este asemănător celor pe care îl găsim în societățile europene dezvoltate. Alte zone, în schimb, s-au prăbușit și mai mult în subdezvoltare, ceea ce afectează întreaga societate. Este o realitate la care a contribuit și indistincția dintre corupție și habarnism. O chestiune care a depășit capacitatea politicienilor mioritici de a discrimina între două fenomene care par îngemănate. Fenomenul sărăcirii continue a unor cotegorii sociale, fără vreo perspectivă de a se ameliora într-un interval de timp previzibil; datele îngrijorătoare ale emigrației și natalității; raportul dezastruos, în privința accesului la învățământul superior, pe care România îl înregistrează între rural și urban etc., sunt doar câteva aspecte care ar fi fost necesar să se constituie în acele probleme cărora partidele ar fi trebuit să le găsească soluții. Adică, politici publice eficiente. Ceea ce nu s-a petrecut în cele trei decenii de parcurs postcomunist. Și este puțin probabil că se va întâmpla prea curând. Amestecând corupția cu habarnismul, nu vor exista semne de bun augur că lucrurile vor lua altă direcție. Politica, pretudindeni, a fost însoțită de corupția, inevitabilă, a unor politicieni. Fenomenul, în proporții diferite, este prezent în mai toate aranjamentele de putere de factură democratică. Ceea ce nu s-a reușit pe meleagurile mioritice a fost faptul că pentru ai noștri politicieni continuă să fie acceptabil ca la corupție să fie asociat habarnismul celor care guvernează.
Corupția se poate reduce prin instituții care funcționează corespunzător. Prostia, din păcate, nicidecum! Să ai politicieni corupți, mai treacă, meargă, dar să fie și proști?
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Facebook
WhatsApp
TikTok
