EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Măria Sa, electoratul…

   Indiferent de cum ar arăta o democrație – cât de consolidată, ori la început de drum ar fi fiind- o trăsătură este, în genere, caracteristică tuturor aranjamentelor de putere de o atare factură: periodic, cetățenii au dreptul să-și aleagă reprezentanții care să-i conducă. Ceea ce înseamnă, totodată, și posibilitatea de a-i da jos pe cei care le-au înșelat așteptările. În mod normal, după cum știm, așa par să stea lucrurile într-o democrație…

   Ceea ce ar fi mulțumitor pentru orice cetățean înzestrat cu rațiune, am fi tentați să exclamăm: și pe bună dreptate! Aceasta, fiind valabil pentru toți cei care, prețuind propria libertate, dar și pe a altora, preferă oricând un aranjament de putere imperfect, decât unul nedemocratic. Și unde, în ciuda unor așa-zise alegeri, restul instituțiilor, care vizează drepturi și libertăți civile, sunt în mare suferință. De fapt, aceste instituții sunt și cele care într-o democrație fac ca lucrurile să nu pară ceea ce sunt la prima vedere.

   Cum, de pildă, se întâmplă și pe plaiurile mioritice. Și unde, ne place ori ba, este vorba în mod evident de un aranjament de putere de factură democratică. Într-o asemenea situație, chiar dacă mulți dintre români sunt de părere că lucrurile merg într-o direcție greșită, faptul nu se datorează din pricină că n-am avea o democrație. Ci, în principal, din cauză că cei aleși fac greșeli, au o moralitate îndoielnică, nu fac apel la expertiză etc. Faptul că periodic partidele și politicienii fac tot felul de tumbe ca să intre în grațiile electoratului nu epuizează substanța unei democrații. Aceasta trebuie să conțină, în plus, instituții funcționale care asigură o serie de drepturi și libertăți pentru cetățeni. Crizele de tot felul fac ca lucrurile să fie mai complicate și, deseori, să urmeze traiectorii neașteptate. Astfel, deși numărul celor care sunt nemulțumiți de modul în care guvernează un partid, sau o alianță de partide, știm foarte bine, nu se reflectă în mod automat și în comportamentul electoral al acestora.

   O parte din cei nemulțumiți vor alege alte partide. Alții, nu! Iar destul de mulți, din nefericire, nu-și vor exercita dreptul de a vota. Din tot acest mozaic, asemănător unei picturi cubiste, partidele și politicienii se străduiesc să confecționeze un fel de elector ideal, care ar trebui să aibă un comportament rațional, căruia îi fac curte, ademenindu-l cu tot felul de promisiuni. Aplicându-se tactica „Catch-all” și „spune-le ce vor să audă”, partidele clasice renunță tot mai mult la propriile identități. Substanța lor identitară devine irelevantă. Iar narativul existențial al acestora devine unul pur conjunctural, fără prea multă substanță doctrinară. Este motivul din pricina căruia partidele aflate la extreme, pornind de la nemulțumiri reale ale cetățenilor, și-au structurat un discurs care propune soluții radicale pentru soluționarea unor probleme reale. Referențialul ideilor lor îl regăsim în realitate. Doctrina lor pare astfel să fie una cât se poate de explicită și de înțeles pentru oricare. Nu are nevoie de interpretări. De pildă, suveraniștii, beneficiind de multe dintre aberațiile birocratice ale trepădușilor de la Bruxelles, nu au făcut cine știe ce acrobații intelectuale pentru a demonstra semenilor lor că au dreptate. Tâmpeniile climatice au constituit solul fertil care au favorizat germinarea ideilor radicale ale prezentului. Faptul că mulți dintre semenii noștri sunt seduși de formule radicale nu se datorează unui intelect precar, ci unor probleme reale, cărora partidele clasice nu le-au avansat soluții.

   Nu de puține ori, pe de altă parte, întinse și complicate rețele de interese și tot felul de condiționări afective, care se țes între partidele care guvernează și numeroși electori, ajung să se transformă în solidarități greu de înțeles și depistat de către sondajele preelectorale. Este motivul din pricina căruia, în privința comportamentelor, realizăm că este firesc să prevaleze un anumit fenomen de inerție care se manifestă în rândul unui electorat sensibil la propriile interese, nicidecum un comportament rațional, fundamentat de alegeri în funcție de convingeri și credințe structurate de-a lungul unui ciclu electoral și care să vizeze interesul general al societății. Ceea ce, trebuie să recunoaștem, se întâmplă și prin alte părți. Interesul general, bunurile publice, sunt, de regulă, puse doar pe seama politicienilor și partidelor. Ceea ce, după cum știm, nu prea se întâmplă.

   Și politicienii, la fel ca mulți dintre semenii lor, sunt preocupați mai ales de propriile interese. Un atare fenomen ar trebui să aibă o contrapondere în comportamentul electoral al cetățenilor. O chestiune care, din nefericire, o societate, cum este cea autohtonă, o lasă la voia întâmplării. Glume de genul „României educate” nu a adăugat nimic care să conteze în schimbarea unor percepții și comportamente ale românilor în spațiul public. Aceștia, puțin sensibili la ideea de solidaritate, de bunuri publice etc., nu fac decât să exerseze aceleași metehne ale unui individualism de filiație arhaică. Adică, românii – chestiune constatată de măsurătorile empirice – continuă să se valorizeze negativ unii pe ceilalți. O dimensiune pe care nu prea o întâlnim în societățile occidentale. Din nefericire, un asemenea pattern este încă departe de a fi prins rădăcini pe plaiurile mioritice. Ceea ce se răsfrânge direct în modul în care se practică politica pe la noi. Ceea ce nu este același lucru cu a spune că nu vom scăpa de sintagma: „ la noi, ca la nimenea”!

 

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…