Ca orice poveste, menită să fie „mufată” cât mai acaparator la atenția cetățeanului mioritic, și cea care rulează de câteva zile pe mai toate ecranele TV, este una cât se poate de simplă. Se face, mergând pe firul poveștii, că un Căpcăun corupt și nesătul, din stirpea de neatins a noilor securiști, este dat în gât, pe neașteptate, de un oarecare „client”. În postură de victimă, cel din urmă, prins cu niscai furăciuni din țechinii Înaltei Porți de la Bruxelles, țipă ca din gură de șarpe că a fost înșelat într-o convenție. În realitate, o tărășenie, la rândul ei, tot dintr-o speță cât se poate de hoțească. Adică, contra unei „consultații” baban plătite, hoțul trebuia să scape de pușcărie. Ceea ce nu s-a prea întâmplat. Și de aici, toată tevatura!…
Cam toată suflarea mioritică, vezi Doamne, ar fi dispusă să pună botul și să asculte hipnotic jelania unui hoț păgubit de unul mai dibaci ca el. Cam ăsta-i sâmburele întregii povești în prag de alegeri. Și astfel, dându-se de veste că se lovește în corupție, am aflat, cu lux de amănunte, cum de se făcu că victima, crunt înșelată, a ajuns să-l dea în vileag pe ditamai căpcăunul nostru. Am fi tentați, ca simpli cetățeni, mai să credem că, vezi Doamne, ghinion, vorba celui care, cică, ar fi cel mai informat cetățean în tot felul de chestii care nu sunt la vedere, că totul, în acest caz, pare să fi fost o poveste de succes a unei justiții capabilă să scuture paraziții corupției! Bineînțeles, când este cazul. Și aceasta, fără tăgadă, datorită mediului prielnic al democrației în care se scaldă puterea de neatins a celor din Justiție. Mai că ți se apleacă, de atâta hărnicie într-ale justiției mioritice!…
Să fim serioși! Cetățeanul de rând, adică posibilul client al justiției, știe foarte bine cum merge treaba cu împărțirea dreptății pe care o face cucoana dotată cu cântar și legată, sanchi, la ochi! Ei bine!, cu toate evidențele în răspărul unei atari realități, se continuă să li se cearnă semenilor noștri adulți povești de adormit. De parcă aceștia nu ar fi contemporani cu zilele în care trăim cu toții, ci am avea de-a face cu un fel de veșnic adormiți, locuitori ai altor lumi, ușor de prostit de tot felul de șmecheri.
Drept urmare, este greu de crezut că asistăm la un fel de „rifreș” autohton al întregului sistem judiciar, cum aclamă unii. Și aceasta, din pricină că n-ar trebui să omitem un mic amănunt: public, nimeni din lumea politică nu și-a propus un asemenea obiectiv. Și, desigur, nu-și va propune prea curând. Fără îndoială, ancheta în cazul generalilor șantajiști necesita discreție din partea sistemului. Numai că abuzurile acestora sunt aproape la fel de vechi ca însăși sistemul judiciar. Adică, mai explicit spus: doar cu puțină vreme în urmă, lumea a urmărit cum o judecătoare, care, din postura de reprezentantă a uneia dintre puteri, sfida opinia publică, făcând pe muta. Nu încălca legea. Dar ne oferea o „monstră” din felul în care casta judecătorească înțelege cum este să fi angajat al unui serviciu public, nicidecum al unuia privat. Fără doar și poate, instituția justiției trebuie să aibă autonomie. Dar aceasta este departe de credința, larg răspândită, și potrivit căreia justiția nu trebuie să facă obiectul dezbaterilor publice. Că, vezi Doamne, asemeni unei zeițe, se naște perfectă, odată cu spuma imaculată a unei ziceri constituționale. În mod normal, oamenii de rând au capacitatea de a „judeca” ceea ce se întâmplă în justiție. Un aspect ignorat de politicienii noștri.
Drept dovadă! Povestea cu Căpcăunul se complică pe zi ce trece. Și aidoma ciupercilor după niscai ploi, au apărut, în spațiul public, o mulțime de alte povești în cadrul poveștii inițiale. Cică, nu justiția ar merita toate laudele. Ci, vezi Doamne, o vitejească anchetă de presă. De aici ar fi pornit totul. Alte voci, dimpotrivă, insinuează că totul s-a datorat faptului că, picând ca o muscă proastă în lapte, prea puternicul nostru Căpcăun s-a amestecat în niscai jocuri care au supărat pe marele Licurici. Alții plusează pe chestiuni morale, iar Căpcăunul ar fi picat datorită lăcomiei și luxului în care s-a bălăcit, deși avea o ditamai pensie de ronțăit.
Aș fi tentat să cred în varianta că totul este, mai degrabă, o comandă venită din exterior. Este greu de identificat linia pe care a încălcat-o împricinatul. Și în ce speță anume. În orice caz, nici vorbă despre vreo tărășenie care să aibă o cât de mică legătură cu conduita și morala căpcăunului. Ori de vreun calcul electoral, care să-i amețească temporar pe cetățeni. Ar însemna că am mai avea o oarecare speranță: concomitent cu fiecare ciclu electoral, am putea trage nădejde că ni se va servi neapărat o porție de ticăloși la tavă. Să ne mai răcorim și noi, prostimea! Asemenea unui șarpe, din când în când, vezi Doamne, am avea de-a face cu un fel de năpârlire a unor năravuri păcătoase.
Să fim serioși! Nici vorbă despre o asemenea minune! Drept dovadă stau firmele de „consultanță” ale celor care au lucrat în servicii. Și nimeni nu i-a luat la întrebări în legătură cu fabuloasele lor profituri. Firme cu procente ale profitului de-a dreptul amețitoare nu s-au prăsit, însă, doar în gașca noilor securiști, ci cam peste tot unde era un prilej de a valorifica nenumărate situații de a stoarce avantaje. Căci, așa cum se știa la nivelul întregii găști a politicienilor cum funcționează justiția mioritică, la fel, se știa și cum își rotunjesc veniturile cei care, ieșiți la pensie din „servicii”, de pildă, se folosesc de tot felul de firme de consultanță. De fapt, fenomenul pensionării timpurii a fost terenul fertil pentru multe dintre afacerile care au înflorit pe plaiurile mioritice. Ceea ce nu se va schimba prea curând…
În rest… să avem noi poftă de somn, de câte povești ni se spun!
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…