De bună seamă, este dificil să identifici factorii care ar fi putut contribuit, într-adevăr, și în mod semnificativ, la ceea ce se întâmplă cu democrația autohtonă, în aceste zile. Mai mult, lucrurile ar deveni și mai complicate dacă s-ar încerca o ierarhizare a pomeniților factori. Ori, așezarea acestora în firidele de timp potrivite. Și care au marcat, vrem nu vrem, cele trei decenii de parcurs postcomunist. Căci, este evident: ceea ce se petrece în prezent, este consecința unui mod structurat în timp de a înțelege și practica politica în România. Fără îndoială, este vorba despre ceea am putea pune îndeosebi pe seama elitelor noastre intelectuale și politicce. O asemenea abordare ar fi însă proprie mai degrabă unei perspective care ține de știință, nicidecum de o părere oarecare.
Pentru nevoile care țin de uzul cotidian, adică pentru necesitățile unui spațiu public de pildă, lucrurile nu par să fie prea complicate. A opera în termeni bazați pe ceea ce înțelegem prin „common sens„, e suficient pentru înțelegerea cheilor explicative ale unui astfel de nivel. Nivel care, firesc, acaparează întregul spațiu public autohton. Fiind, în ciuda superficialității, suficient, ne place ori ba, pentru a înțelege „pe deplin” ceea ce se petrece. Astfel, în timp ce unora evenimentele recente le întăresc convingerea că democrația mioritică ar fi încasat o lovitură zdravănă, în momentul în care CCR a decis ca alegerile să fie anulate. Vorbindu-se, în acest sens, de o adevărată lovitură de stat. Pentru alții, dimpotrivă, evenimentele recente ar indica că instituțiile statului ar fi intervenit salutar, chiar dacă cu oareșce întârziere.
Într-un astfel de peisaj „ideatic”, doar personajul „turmentat” a lu’ nea Iancu s-ar putea descurca. Întrucâtva! Ca să nu mai pomenim, colac peste pupăză, și de decizia CCR de prelungire, cu totul aiurea, a mandatului plimbărețului Johannis. Decizia fiind doar cirașa de pe un tort de-a dreptul indigerabil pentru mulți dintre români. Ei bine, în tot acest haloimis, pentru cei care au deținut și, după toate datele, vor continua să dețină controlul puterii, dar și pentru susținătorii lor, lucrurile par să continue să evolueze potrivit așteptărilor acestora. Iar, ceea ce s-a întâmplat, n-ar fi decât o fațetă a unui război hibrid, a căror fire duc direct înspre Moscova. Faptul că mai bine de două milioane de români au votat o fantoșă cibernetică, din nefericiere, nu le spune politicienilor noștri decât că, pe viitor, vor trebui să ia aminte la „noile” tendințe în domeniu.
În rest, ar trebui să ne așteptăm la atacuri asemănătoare, fiind necesar, așadar, să fim pregătiți pentru a preîntâmpina asemenea agresiuni hibride. Un punct de vedere îmbrățișat, ba chiar înghițit cu totul, și de către Comisia Europeană. Ceea ce, după cum vom arăta, s-ar părea că va marca debutul unui fel de experiment. Pe scurt, fiind vorba despre un fel de altgoritm în vederea rezolvării unor situații critice care ar putea marca, în genere, democrațiile de factură electorală, cum este și cea autohtonă. Cele de factură consultativă, în paranteză fie spus, având alte soluții pentru astfel de situații.
Fără îndoială, cele două chei explicative pomenite mai sus, chiar dacă extrem de abstracte – așadar, impalpabile în privința probelor concrete, căci despre așa ceva este vorba în speța asupra căreia s-a pronunțat CCR – au, fiecare, adepții lor. Ceea ce face să avem cu intenții de vot relativ bine conturate pentru viitorul scrutin prezidențial. Ceea ce, pe de altă parte, a însemnat și împărțirea românilor în două tabere ireconciliabile. Ambele fiind prea puțin dispuse, din nefericire, la argumente bazate pe rațiune. Orice apel la argumente pare să fie un fel de abuz intelectual.
În context, trebuie spus că, potrivit multor semeni de ai noștri, verdictul CCR doar a amânat intenții de vot. Multe Casandre fiind de părere, în acest sens, că, vezi Doamne, „Mesia Georgescu” ar fi deja un fel de prezident ales. Context, în care mulți dintre noi încă nu am realizat pe deplin minunea trezirii boborului!… Să fim serioși, însă: toate datele ne spun că, în condițiile în care nu se fac cine știe ce greșeli grosolane, bazinul suveraniștilor nu se poate dilata într-un asemenea hal, încât să devină majoritar la nivelul electoratului mioritic. Oricum, să nu intrăm în fibrilație: chiar și ales, „nea mesia georgescu” nu va fi decât viitorul impotent în ale politichiei mioritice. Căci, exceptânt tolba cu machiavelucuri, adicălea cu tot felul de sfori trase în ale „politicii degeaba”, prezidentul nostru nu este utilat și cu baterii care să-i permită să întreprindă și altceva decât sfori politice! Altfel spus, ceva care să fie semnificativ pentru desprinderea societății autohtone de actuala traiectorie evolutivă…
La care putem adăuga un alt fenomen: o mare parte din electoratul mioritic, indiferent de opțiunile politice, continuă să fie animat, în mod paradoxal, de credința fermă că România prezentului ar fi consecința prestației președinților care s-au perindat în cele trei decenii de parcurs postcomunist. Ceea ce, de bună seamă, este fals! Căci, în realitate, toate cele petrecute în parcursul nostru postcomunist s-au datorat calibrului politicienilor, partidelor lor, dar și a modului acestora de a înțelege și face politică. Prezidenții noștri, din păcate, nu au făcut decât să accentueze fenomenul, parazitându-l în folos propriu. Realitatea fiind că, din capul locului, instituția președințială a fost rezervată locuirii acesteia de către cei mai abili dintre sforarii în ale politicii autohtone. Ceea ce, să fim înțeleși, nu prea are legătură cu politica, în adevăratul înțeles al acesteia. Altfel spus, cu politeia, cu atributele care definesc o comunitate politică, în accepția conferită de cel care a inventat termenul de politică.
Din nefericire, însă, românilor le este greu să accepte faptul că instituția președintelui este departe de a fi o expresie a voinței cetățenilor. A speranțelor acestora. Prin urmare, a unor posibile căi de a acționa în sensul intereselor acestora. Totul, datorindu-se, fără îndoială, struțocămilismului în spiritul căruia această instituție a fost croită în anii ’90. În realitate, aceasta nu este decât o structură menită să realizeze – creând iluzia unei reprezentativități puternice – interesele politicienilor, a partidelor politice, a clienților acestora.
De remarcat este și faptul că poziționarea celor două tabere, prilejuite de scrutinul prezidențial, nu este echipotentă: una dintre acestea, preponderentă deocamdată, pare să fie încă de partea celor care vor continua să dețină controlul puterii. Aproape două treimi din electorat optând în continuare pentru partidele tradiționale. Suveraniștilor, revenindu-le restul. Drept consecință, speranțele, puse de aproximativ o treime din electorat într-un alt fel de președinte, sunt departe de a se putea transforma într-un factor de schimbare a actualei chimii potrivit căreia funcționează prezentul aranjament de putere. Și care a marcat evoluția postcomunistă a societății autohtone. Vorbind despre o astfel de chimie, ne referim, înainte de toate, la două probleme. În primul rând, electoratul mioritic nu realizează ce poate un președinte. Și ceea ce nu! Chiar dacă este politicianul cel mai votat din sistemul politic autohton, prezidentul nu poate schimba chimia de care se pomenea mai sus. Că fotoliul de la Cotroceni este ocupat de nea Georgescu ori altul, faptul, în sine, nu este suficient pentru a schimba semnificativ actuala traiectorie a societății mioritice.
Ceea ce credem că ar putea explica, în parte, actualul metabolism al aranjamentului de putere, funcțional în societatea autohtonă, este chestiunea libertății. După cum știm, orice aranjament de putere de factură democratică are drept referențial libertatea. Nicidecum, cum se crede îndeobște, proprietatea. Funcționează încă ponciful că, vezi Doamne, societatea de tip occidental ar fi una capitalistă. Fără îndoială, îi putem asocia un asemenea atribut, dar un sistem politic democratic nu poate fi reductibil la o asemenea dimensiune. Proprietate privată și economie bazată pe profit poate exista, după cum știm, și-n societăți nedemocratice. De fapt, într-un aranjament de putere democratic, proprietatea privată este doar o simplă fațetă a libertății. Și, drept urmare, reglementările vizând proprietatea sunt omoloage celor referitoare la libertate. Așadar, libertatea este departe de a fi o entitate care plutește, într-un mod abstract, peste orice societate care se declară democratică. În realitate, libertatea este supusă unui regim funcțional care reflectă modul în care este distribuită puterea în societate. La mijloc fiind vorba despre raporturile care se structurează, ca moduri de a gândi și acționa, la nivelul diverselor grupuri dintr-o anumită societate umană.
Drept consecință, libertatea se supune metabolismului puterii. Regimului acesteia. Raporturile care se structurează între muncă și capital sunt grăitoare în acest sens. Societatea mioritică, de pildă, în ciuda aparențelor, este diferită de cele occidentale în privința felului în care este distribuit PIB între muncă și capital. Dacă în societățile occidendale, luate drept model de către noi, există un echilibru între muncă și capital, în societatea autohtonă, cumpăna este net înclinată în favoarea capitalului.
Am putea vorbi, drept consecință, în cazul societății noastre, despre o libertatea care este funcțională în dauna altora. Fără îndoială, fenomenul n-a rămas fără consecințe în ceea ce privește capitalizarea, într-o etapă inițială, a unor frustrări, cât se poate de firești pentru natura umană. Etapa următoare este capitalizarea urii și instrumentalizarea politică a acesteia. De fapt, formula simplificată a oricărui radicalism politic. „Mesia Georgescu” este politicianul care s-a urcat pe valul frustrării produse de libertatea neîngrădită a unora. A acelora care și-au imaginat-o ca fiind nelimitată. Din nefericire, astfel, partitura radicalismului este scrisă deja. Urmează ca o serie de indivizi să-și încerce „talentul”, crezându-se chemați pentru a urma un fel de plan care, de fapt, nu este negociabil cu semenii lor.
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Facebook
WhatsApp
TikTok
