Zilele trecute, mai toată planeta a fost conectată mediatic la povestea sordidului amantlâc a celui de al 45-lea președinte american, Donald Trump. Și ca în orice astfel de poveste, care urmează să continue, trecând prin încurcatele furci ale justiției, lumea s-a împărțit într-o mulțime de tabere. În fapt, reductibile, pentru majoritatea spectatorilor, la două: unii, de partea fostul prezident; alții, împotriva acestuia.
Pe plaiurile mioritice – în funcție de instrucție și sex, desigur – părerile par să fi îmbrăcat acel spectru conferit de bârfele cu damf de budoar. Pe de altă parte, cu excepția unor posturi Tv, focusate excesiv asupra temei, trebuie precizat că semenii noștri par să fi avut – dincolo de păreri, firesc adecvate subiectului – cu totul alte griji. Astfel, pentru majoritatea spectatorilor mioritici, tevatura trumpistă părând să fie ceva încadrabil în genul care îmbâcsește tiktok-ul. Adică, altfel spus: dacă e bal, bal să fie! Doar că acesta nu durează. Așa că, nimic nou sub soare. Căci, de la mare distanță, din avion ori dronă, lucrurile nu par să fie prea complicate: ca bărbat, Trump, în ciuda vârstei, a călcat pe de lături. Mare scofală! Amănuntele juridice? Un fel de decor de vodevil… Probabil, sunt milioane de masculi care s-au simțit solidari cu escapada amoroasă a histrionului care a locuit la Casa Albă. Dintr-o perspectivă contrară, probabil, majoritatea femeilor n-ar agrea câtuși de puțin genul de moșulică care frecventează o vedetă porno, în loc să aibă cu totul alte preocupări și pasiuni.
Pe de altă parte, trebuie să dăm ceva credit și taberei conspiraționiștilor. Potrivit acestora, fostul prezident, care și-ar dori musai un nou mandat, ar fi premeditat toată povestea. Adică, un spectacol care să-l mențină în atenția opiniei publice. Astfel, pare credibil faptul că Trump a urmărit cu intenție vădită, și neapărat în văzul public, că ar fi fiind, încă, în posesia unui apetit sexual de-a dreptul juvenil. Ceea ce înseamnă că Biden, săracul, în schimb, oricât s-ar strădui, nu mai are suficient timp să scoată la vedere vreo poveste asemănătoare. Și din care să mustească virilitatea octogenară a unui posibil prezident.
Dând însă la o parte toate aceste perdele mediatice, probabil, nu puțini dintre români ar fi de părere că actualele vârfuri ale politichiei americănești suferă în mod acut de sindromul „indispensabililor”. Adică, un fel de zevzeci care în ciuda vârstei – de altfel o caracteristică care ar fi trebuit însoțită în mod firesc de înțelepciune, așa cum se petrec lucrurile cu oamenii obișnuiți – ei bine, aceste exemplare umane nu realizează că sunt pline cimitirele de specimene care au avut nestrămutata convingere că ar fi, vezi Doamne, musai indispensabile. Că lumea, ca să vezi, nu s-ar fi descurcat nicidecum fără ei. Probabil, unii mai radicali decât subsemnatul ar fi de părere că, la mijloc, ar fi doar vorba despre prostie, pur și simplu! Și cu asta, basta.
Dar, ce să-i faci! America, oricum, continuă să fie țara tuturor celor posibile doar la vârste înaintate. Nu exersăm aici vreun fel de discriminare față de semenii noștri mai în vârstă. Chiar subsemnatul numără aproape șapte decenii de ființare. Tocmai de aceea, ce ar fi de subliniat, în chestiune, ar fi doar faptul că absența bunului simț este o altă cale de a naște tot felul de monștri. Căci, în loc de bunici simpatici, la locul lor, americanii s-au pricopsit cu un soi de bunici-pirania. Un fel de prădători politici specializați în anestezierea vigilenței și al bunului simț care animă îndeobște dispozitivul perceptiv al alegătorilor. O specie teribilă, căreia, din nefericire, nu-i mai funcționează decât un fel de voracitate atavică dirijată. Condiționabilă, chiar. Și care, susținută de bani și expertiză, este îndreptată manipulatoriu asupra bunei credințe a electorilor americani.
Rezultatul: soarta unei lumi care împletește miliarde de căi și destine unice a ajuns să fie decisă de specimene care, scuzată să ne fie exprimarea, mai au doar de un pârț și, mai apoi, omenește, urmează să treacă în neființă. Ca trăitor vremelnic, aș prefera un nou Kennedy. Ori, chiar un alt Obama. Aș avea, atunci, convingerea că lumea ar fi un loc mai sigur. Și, probabil, am fi ceva mai atenți la lecțiile de democrație ale unchiului Sam.
Mare păcat că viziunea lui Dante nu este posibilă, fiind doar un construct artistic! Doamne, ce mi-ar fi plăcut ca toți acești octogenari cu veleități prezidențiale, cu valizele lor nucleare, pe post de breloc, să fie obligați să stea veșnic la aceeași troacă cu rahat… Fără îndoială, din tablou nu va lipsi nici bătrânul Putin. Un alt bolnav de putere. Și având toată gașca adunată, îmi imaginez că, atunci când or fi având vreo indigestie pricinuită de ceea ce au îngurgitat, să acționeze pe întrecute butonul nuclear… Lua-i-ar toți dracii! Să se facă bucățele. Și, apoi, s-o ia de la capăt… cât o fi eternitatea de lată! Ori de lungă!
Dar revenind la povestea sordidă a fostului prezident, trebuie observat că, din perspectiva fanilor lui Trump, restul amănuntelor, transformate într-o mulțime de capete de acuzare, nici că mai contează. Totul pare să fi fost o acțiune premeditată, o înscenare a inamicilor politici. De pildă, unii dintre fanii fostului prezident, acceptându-i imoralitatea și zgârcenia, nu văd cine știe ce grozăvie că, punându-se problema plății tăcerii divei porno, poltronul totuși putred de bogat a luat niște parai care aveau o cu totul altă destinație. Ei, și! Adepții bătrânului, ai celui care insistă să devină din nou cel mai puternic om din lume, nu văd aici nicio problemă. Potrivit acestora, America ar avea nevoie de Trump. Problema este că, dacă ne uităm înspre cealaltă tabără politică, același deșert de leadership îl arată de pe acum tot pe „adormitul” Joe ca fiind singura speranță a democraților. Pe undeva, ambele tabere sunt cam în aceeași fundătură politică.
Amintindu-ne însă de titrările din media autohtonă, cele care ne tot precizau că sordida poveste a domnului Trump constituie totuși o admirabilă lecție de democrație – o lecție via America, desigur! – parcă aș fi tentat să iau aminte la lecțiile altor profesori. De pildă, la modul în care societatea politică germană a soluționat problema penală a celui care a marcat reunificarea Germaniei. E vorba despre domnul Helmut Kohl. Comunitatea politică durată de poporul german nu a avut de suferit că nu a respectat principiul potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege. „Fiat iustitia, et pereat mundus” trebuie să posede nuanțe. Problema este că neamțul nostru era înzestrat cu bun simț. În timp ce prezumtivii prezidențiabili americani nu prea sunt vizitați de o atare banală înzestrare umană.
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Facebook
WhatsApp
TikTok
