EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Iraționalitatea rațiunilor de stat

   Ceea ce îndeobște se numește „rațiune de stat” pare să nu fie doar o simplă idee ori un concept politic oarecare, ci un mod cu totul special de a gândi puterea și rostul acesteia într-o societate umană. Expresia, preluată din franțuzescul „raison d’etat” sugerează că n-ar fi vorba despre cine știe ce mod banal de a gândi puterea și rostul acesteia, altfel spus utilizarea acesteia în mod obișnuit de către unii dintre semenii noștri, ci despre ceva care are întemeierea unui principiu cu totul excepțional. Și potrivit căruia statul este autorizat, în anumite situații, să violeze dreptul și legea în numele unor interese superioare. Interese care, luate la bani mărunți, ne vorbesc însă cât se poate de banal despre nimic altceva decât despre suveranitatea și perenitatea unei alcătuiri statale. Adică, despre ceva în cadrul căruia se nasc, trăiesc și mor oameni obișnuiți. Adică, nimic special sub soare… Altfel spus, potrivit accepției obișnuite a expresiei, trebuie să realizăm în cele din urmă că numai în planul realităților nenumărate, în fapt, în acela al țesăturii de zi cu zi în care-și duc viețile oamenii de rând, adică semenii noștri anonimi, s-ar părea că este locul în care se constituie substanța ultimă a ceea ce îndeobște alcătuiește motivația deciziilor luate de către unii dintre semenii noștri în numele unei așa-zise „rațiuni de stat”. Odată cu sfârșitul monarhiilor absolute, niciun decident nu mai îndrăznește să-și motiveze acțiunile în afara intereselor celor mulți. Căci, oricât am abstractiza ideea de stat, în cele din urmă vom ajunge la semenii noștri. Care, deși ar trebui să fie ignoranți în anumite chestiuni, în cele din urmă ajung să constituie obiectul deciziilor luate în numele unor așa-zise rațiuni de stat.

   Așa cum îi spun, în mod paradoxal, nu doar cei care acționează în fapt în numele acesteia, ci și cei care suportă, direct ori nu, consecințele acesteia. Căci, paradoxul tărășeniei care vizează deciziile luate din perspectiva rațiunilor de stat, paradox instalat odată cu modernitatea statală – chestie teoretizată pentru prima dată de Machiavelli – fie că sunt autocrații ori democrații, rezidă și în faptul că oamenilor de rând li se inoculează convingerea că tot ceea ce ține de rațiunea de stat este un atribut exclusiv al celor care dețin puterea. Că, în fine, scopul ultim al deciziilor luate sub semnul rațiunii de stat vizează în mod exclusiv interesele statului. Adică, în ultimă instanță, interesele celor care-l compun și îi conferă substanță, totodată. Astfel, rațiunea de stat descrie o structură acțională a celor care dețin puterea și al cărei referențial pare să nu se reducă doar la voința celor care iau anumite decizii în numele acesteia, ci, vezi Doamne, la mijloc ar fi fiind, întâi de toate, interesele oamenilor de rând. Doar într-un astfel de logică ar putea să fie justificată uciderea altor oameni. O logică care refuză demonstrația explicită și unde concluzia nu are nevoie de premise. Într-un fel, așa-numitele rațiuni de stat se bucură de complicitatea unei populații care-și imaginează că, din anumite motive, ceea ce întreprind decidenții nu trebuie să posedă o față publică. Cazul Ucrainei este unul de manual! Ucigând ucraineni, Putin nu vorbește despre interesele cotidiene ale rusului de rând, ci despre principii cât se poate de generale. Abstracte, mistice chiar. Despre măreția Rusiei, de pildă. În niciun caz despre realitatea uciderii unor civili nevinovați. În spatele generalităților, aparent raționale, Putin nu trebuie să explice de ce un stat atât de întins, cum este Rusia, mai are nevoie de teritorii, deși economia acestui stat imens produce în schimb un PIB apropiat de cel al Italiei. Ca să nu mai vorbim de faptul că acesta este compus în mare parte din resurse naturale. 

   Pe de altă parte, este evident că indivizii care decid în numele unor „rațiunii de stat” par să se derobeze, când se trage linie, de orice responsabilitate implicată de deciziile luate în numele acesteia. Convenabilă treabă, nu-i așa! Altminteri, de pildă, nici Bush – fiul, nici Blair n-ar avea acum somnul liniștit. Și aceasta, în ciuda pierderilor imense de vieți, nejustificabile în niciun fel, în urma aventurii din Irak. Concluzia: deloc întâmplător, rădăcina semantică a acestei expresii trimite în mod nejustificat la rațiune. Ceea ce, trebuie subliniat, ne poate într-o oarecare măsură programa neurolingvistic către semnificații care par să aibă legătură cu ceva rațional. 

   Ceea ce este cu totul fals! Cele mai multe decizii care s-au rezemat de logica „rațiunii de stat” s-au dovedit, în cele din urmă, iraționale. Proba timpului dovedind cu prisosință că multe decizii s-au bazat pe raționamente șchioape. Că, în realitate nu am avut de-a face cu decizii raționale care să vizeze binele public. Deoarece, în mod evident, consecințele, în ciuda unor considerente care vizează balanțe de putere, evoluții bursiere etc., s-au dovedit, în fapt, catastrofale pentru viețile concrete ale celor înghițiți în malaxorul deciziilor luate din pricina unor înalte considerente de stat. Și totuși, de unde ușurința de a accepta rațiunea, care este extrem de îngustă, a multor decizii luate, vezi Doamne, în numele unor rațiuni de stat? Răspunsul este îngrozitor de simplu. Înainte de toate, ne formăm în cadrul socializării opinia că sunt treburi care, deși nu au un caracter public, în cele din urmă ele aduc totuși beneficii publice. Apoi, datorită decupării imaginii inamicului, în urma manipulării unei balanțe imaginare referitoare la costuri și beneficii, se ajunge în situația atrofierii sensibilității pentru latura umană a adversarului. Situație în care rezerva de empatie devine aproape zero. A ucide semeni de ai tăi devenind astfel o chestiune banală. O profesiune ca oricare alta! 

   Dacă ne rezumăm la exemplele de mai sus, referitoare la Rusia și Irak, se poate să fi fost, într-o oarecare măsură, raționale doar unele interese legate de păstrarea puterii, în cazul lui Putin, după cum raționale părând să fi fost și interesele legate de profiturile din petrol, din industria de armament etc. în cazul Irakului. Nicidecum, în ambele cazuri, nu avem de-a face cu interesele concrete ale rusului ori ale americanului de rând. Oricum, în mod obișnuit, după cum rusul, probabil, nu ar fi fost de acord cu uciderea atâtor ucraineni doar pentru a perpetua pe cineva la putere în Maica Rusie, probabil că nici occidentalii n-ar fi agreat uciderea atâtor irakieni doar pentru a salva niște locuri de muncă în industria de armament și un preț mai scăzut la pompă pe teritoriul USA. Cazul românilor, plecați cu sorcova prin Irak și Afganistan, este o altă poveste,… 

   De fapt, expresia „rațiuni de stat” poate fi ușor modificată, fără ca aceasta să-i afecteze câtuși de puțin semnificația. Astfel, „considerente de stat” conține suficiente indicii semantice care să acopere realitatea celor care își imaginează că iau decizii care implică așa-zise interese de stat. În fapt, interese ale unor grupuri umane, relativ restrânse, care au capacitatea de a impune și influența decizii majore. Decizii care pot implica, pe de altă parte, dezastre materiale și pierderi de vieți omenești. Și acestea, la rându-le, fiind înfășurate mediatic într-o poveste suficient de credibilă pentru oamenii de rând. Este motivul din pricina căruia am fi îndreptățiți să credem că despre nimic altceva nu a fost vorba, de pildă, în cazul șefei Camerei Reprezentanților. O situație în care un decident  a riscat aiurea o vizită în Taiwan, deși se știa că gestul va inflama China. Deocamdată, slavă Domnului nu s-a petrecut nicio grozăvie. Ceea ce nu înseamnă că, pe undeva, în mintea creață a unor chinezi sus-puși chestiunea nu va fi contabilizată pe termen lung. Căci, nu de puține ori, deși în straie ce par raționale, politicienii iau decizii iraționale.   

 

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…