EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – În linie dreaptă. Anabasis-ul mioritic…

   „Anabasis” (urcare, îmbarcare, expediție în sus) este titlul operei grecului Xenofon. Soldat, scriitor, discipol a lui Socrate, acesta a participat la expediția celor zece mii de mercenari greci în Persia, de partea pierzătorului Cirus cel Tânăr. În opera pomenită sunt relatate dramaticele aventuri ale întoarcerii acasă. Semnificația titlului trimite la curajul în acțiune, gândirea și inițiativa inovatoare, voința de a răzbate, voluntarismul, acceptarea riscului etc. de care au dat dovadă mercenarii. Desigur, având lideri de excepție. În schimb, Katabasis-ul, pentru aceiași greci, semnifica reversul. Peste timp, perechea a fost extrem prolifică în producerea de semnificații în oglindă: pasivitate versus dinamism; apatie versus activitate; retragere versus înaintare, efervescență versus lâncezeală etc.

   Lucian Blaga le-a utilizat în opera sa filosofică, surprinzând astfel metabolismul mentalului colectiv autohton. Pentru gânditor, poporul român pare să fie adeptul căii Katabasice, a stagnării lipsite de riscuri, a acceptării mediocrității și lâncezelii. Un popor care s-a complăcut în „viețuire”, ocolind „viața”.

   Timpul a trecut, însă, și trebuie să acceptăm faptul că poporul român pare totuși să se fi schimbat. Unii dintre aceștia, din nefericire, au emigrat. Cei rămași, „ghinion”, continuă să aibă parte de conducători a căror metehne se autoreproduc. Problema este că, timp de trei decenii de parcurs postcomunist, românii, în general, au acceptat tacit un anumit mod de a se face politică, ceea ce a dus la consolidarea unui tip aparte de partid politic. Și, desigur, de politician. Căci, în mod esențial, acest tip de partid a ajuns să legitimeze doar un anumit tip de selecție a celor înregimentați în aceste organizații specializate în dobândirea puterii. Regula de aur a unei astfel de selecție: „cine se aseamănă, se adună”.

   Drept urmare, s-a ajuns în situația catastrofală a separării politicului de expertiză. Cel mult, partidele și politicienii mioritici apelează la expertiză, cumpărând-o, doar cu prilejul campaniilor electorale. În rest, la fel cum dracii se feresc de tămâie, așa și politicienii noștri nu suportă în rândurile lor indivizi care să-i depășească cumva ca intelect. Ca să nu pomenim de moralitate. Cauza unui atare comportament constă în faptul că partidele și politicienii sunt încă departe de ideea că semenii lor au dreptul să funcționeze într-o comunitate politică. Ceea ce ar fi însemnat că politicienii noștri ar fi trebuit să-i privească pe aceștia, înainte de toate, ca fiind cetățeni, nicidecum doar electorat.

   Din nefericire, chiar dacă nu putem vorbi despre un Katabasis în cazul românilor, în general, putem însă să o facem cu referire la clasa politică. Aceasta funcționează sub semnul unui Anabasis de un tip aparte, unul de sorginte mioritică. Fiindu-i caracteristic mișcarea în linie dreaptă. Nimic nu-i va determina pe politicienii noștri să se abată de la același fel de a face politică. Realitatea nu este constituită de realitatea cetățenilor, ci se restrânge doar la realitatea lor și a celor apropiați. Ceea ce, din punct de vedere evolutiv, limitează capacitatea societății de autodezvoltare.

   Într-un astfel de peisaj dezolant nu-ți trebuie cine știe ce știință în ale ghicirii în cheie sociologică – și aceasta, pentru a părea convingător – cine va ajunge la toamnă la Cotroceni. În paranteză fie spus, potrivit performanțelor uzuale în folosirea ghiocului în ale politicii, totul pare să fie mai degrabă o chestiune de bun simț, decât rodul a ceva care să vizeze vreun calcul mai complicat. Căci, de fapt, judecând lucrurile la rece, prea puțin contează cine va fi viitorul nostru președinte. În cele din urmă, indiferent de cine va ocupa o astfel de funcție, ceea ce va urma să se petreacă nu va consta decât în aceiași dependență a societății autohtone de o anumită traiectorie. Instituția prezidențială nu face excepție în acest sens. De fapt, o instituție care, în realitate, și indiferent de cine a condus-o, a excelet mai degrabă în tot felul de sforării politicieniste. Și prea puțin în acționa constant, creator etc. în determinarea unui guvern, oricare ar fi culoarea acestuia, să inițieze politici în favoarea românilor. Principala cauză: niciun partid și, în consecință, niciun politician provenit din rândul acestora nu i-a considerat pe semenii lor ca fiind cetățeni, ci, în principal, au contat doar drept alegători.

   Pe de altă parte, partidele mari, tradiționale, continuă să rămână prizonierele unei viziuni clasice, osificate, privind rostul propriilor doctrine. Potrivit acestei viziuni, partidele sunt convinse că politicile publice sunt un fel de secreție a doctrinelor adoptate de către partidele în cauză. Când, în realitate, rostul doctrinelor este, în mod esențial, unul identitar. Așa că, ne putem întreba: de unde naiba creativitate și idei novatoare?

   Drept urmare, în privința instituției prezidențiale, dar și a altor instituții, lucrurile par să evolueze mereu doar în aceiași direcție. Cum spuneam mai sus: un fel de „Anabasis mioritic”. Fenomenul este amplificat și de cultivarea iluziei că prezidentul nostru, în actualul aranjament constituțional, ar avea de jucat un rol decisiv în modul în care vor evolua lucrurile în societate. De unde și speranțele false puse de către mulți români în această instituție. O instituție care este departe de a fi o expresie a calității de cetățeni a semenilor noștri.

   Iar acest fapt n-a rămas fără urmări: treptat, începând de la executiv și până la cea mai neînsemnatată instituție, toate au urmat același regim funcțional precum cel al instituției prezidențiale: un fel de evoluție plată, în line dreaptă. Nimic, din nefericire, nu anunță altceva. Este dificil să numești factori meniți să dinamizeze societatea autohtonă. Totul curge în aceiași termeni. Partidele vor continua să-și plaseze oamenii și simpatizanții în punctele-cheie ale socetății, blocând astfel nașterea și consolidarea mecanismelor de autodezvoltare. Iar prezidentul nostru se va juca și de acum încolo de-a politichia mioritică. Drept dovadă, în aceste zile, actualul prezident pune pe jar politichia autohtonă doar pentru a putea candida la Senat. Vezi Doamne, un obiectiv măreț pentru toți românii!…

   Din punct de vedere strict politic, nimic nu anunță altceva decât ceea ce s-a întâmplat și până în prezent: societatea autohtonă oscilând molcom între un statut cvasicolonial, cu guvernanți habarniști, în plus, ascultători și când nu li se solicită, pe de o parte, și țâfna unui suveranism lipsit de perspectivă, pe de altă parte. Totul fiind întrerupt din când în când de lucirile unui optimism exagerat, dar care n-are cine știe ce urmări semnificative în evoluția instituțiilor, dar mai ales în mentalitățile celor care le populează până la sufocare.

   Anabasis-ul mioritic pare bine înfipt în fibra poporului român. Iar acest lucru, fără doar și poate, se datorează în mod esențial clasei politice. Perpetuarea acesteia din urmă nu se datorează indolenței și felului de a fi al semenilor noștri, ci, înainte de toate, incapacității intelectuale, dar și carențelor caracteriale de care dau dovadă cei care alcătuiesc în prezent clasa politică. Atâta vreme cât partidele și politicienii autohtoni vor rămâne în cadrele actualei culturi organizaționale, lucrurile vor continua să se miște în aceiași direcție ca și până acum.

 

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…