Nu de puține ori, și îndeosebi cu prilejul unor tensiuni și confruntări, având consecințe extinse, opinia publică internațională este pusă în situația de a alege. Adică, de a se poziționa într-un anumit fel față de părți aflate în conflict. Deși pare o operațiune simplă, în realitate lucrurile sunt destul de complicate. Cu câteva excepții, când lucrurile sunt mai ușor de decelat, de regulă situările opiniei publice sunt oscilante și îndeobște împărțite din capul locului în unele care sunt pro și altele contra. Mai mult, puzderia mesajelor media, în loc să consolideze o anumită poziție inițială, dimpotrivă, în timp, complică și fluidizează și mai mult lucrurile. De unde și sentimentul de nesiguranță care însoțește îndeobște situările mai echilibrate.
În cazul conflictului ruso-ucrainean, de pildă, lucrurile par să fi fost ceva mai simple la începutul agresiunii lui Putin, când opinia publică s-a poziționat de partea victimelor agresiunii Rusiei. În timp însă, după cum știm, această opinie nu pare să mai fie atât de unitară, fenomenul de saturație determinând poziționări ulterioare mult mai nuanțate. Probabil, lumea a început să se gândească la costurile tot mai mari ale ajutorului acordat Ucrainei, la consecințele acestuia asupra economiei și bunăstării unui Occident prea darnic.
Ceea nu este, deocamdată, cazul conflictului israeliano-palestinian. La prima vedere, partea israeliană, odată cu intensificarea atacurilor asupra Fâșiei Gaza, pare să fi pierdut, din capul locului, partida de imagine la nivel mondial. Lumea pare să fie invadată de simpatizanți pro-palestinieni. Ceea ce, la o analiză mai atentă, se dovedește fals.
Astfel, este simplu de observat că mulțimile care protestează în țările arabe sunt net pro-palestinieni. O situație ușor de înțeles. Căci, este evident că faptul nu se datorează cine știe căror raționamente de factură umanitară, care beneficiază de libertatea de exprimare, similară celei din spațiul public occidental, ci datorită faptului că exprimă, înainte de toate, o opțiune profund influențată de o anumită orientare religioasă și, implicit, politică. Altfel spus, în egală măsură determinată de o anumită structură culturală bazată pe supunere. Adică, de ceva care se poate facil autoreproduce în condițiile unor state nedemocratice, cum sunt aranjamentele de putere din lumea arabă. Deloc întâmplător, singura democrație funcțională din regiune aparține cetățenilor israelieni, ceea ce a condus la o cultură diferită de aceea a majorității vecinilor săi. Din nefericire, arabii nu au putut structura comunități politice care să fie controlate de către cetățeni.
Ceea ce, în mod paradoxal, este valabil și în cazul protestanților pro-palestinieni din capitalele occidentale. În marea lor majoritate proveniți din spațiul cultural musulman. Și care, în prezent, neintegrați în cultura occidentală, s-au constituit în bastioane cvasiautonome, scăpate de sub controlul autorităților democratice. Numai Franța și Marea Britanie numără aproape 10 milioane de musulmani, mulți dintre aceștia frecventând miile de moschei din aceste țări. Oricum, cu excepția unor pacifiști, care nu sunt neapărat pro-palestinieni, opinia publică din spațiul occidental pare să susțină tacit tabăra israeliană. Ceea ce se poate schimba.
Aceste situări contrare ale opiniei publice din lumea occidentală și cea musulmană par să ne conducă la o explicație aparent simplistă. Astfel, referitor la nucleul explicativ al diferendului israeliano-palestinian, ne-am vedea oarecum siliți să punem în mod inevitabil un accent deosebit pe chestiunile care trimit la diferențele de religie și civilizație dintre israelieni, occidentali, pe de o parte, și palestinieni și musulmani, pe de altă parte.
Fără îndoială, este dificil să demonstrezi că diferența invocată ar consta doar în niște structuri culturale. Adică, în moduri diferite de a vedea lumea, de a acționa, în consecință. Cu toate acestea, dincolo de anumite interese și ambiții de factură strategică în regiune – a se vedea pozițiile exprimate de Turcia, Arabia Saudită, Egipt – ceea ce este totuși vizibil cu ochiul liber sunt îndeosebi anumite moduri de a judeca evenimentele dramatice din Orientul Mijlociu. Ori, la acest capitol, avem câteva indicii care conturează un anumit regim funcțional sub auspiciile căruia se raționează în mod cotidian și care este specific lumii musulmane.
În acest sens, înainte de toate, remarcăm un anumit complex de inferioritate pe care lumea musulmană îl are în raport cu Occidentul. Complexul este alimentat de evidența unei superiorități tehnologice, implicit militare a lumii occidentale, comparativ cu acareturile similare din spațiul musulman. Acest complex inflexionează în mod profund logica de uz cotidian o oamenilor de rând din statele musulmane.
În paranteză fie spus, complexul nu are nicio legătură cu nostalgia vremurilor trecutelor califate, când se făceau traduceri din gânditorii Greciei antice. Ceea ce nu se prea întâmpla în statele din Europa. În acest sens, fără îndoială, cultura occidentală este îndatorată acestui fenomen, acum greu de explicat în zilele noastre. Căci, în vremurile prezente, din nefericire, întreaga lume musulmană abia egalează traducerile efectuate într-o societate europeană de talia Ungariei! Ori, aceasta spune multe despre spațiul public, dar îndeosebi despre aranjamentul de putere specific acestui areal civilizațional.
Dar revenind la ale noastre, mai sus pomenitul complex se constituie în adevăratul referențial al operațiilor unei logici de uz cotidian menite să justifice până și comportamentele aberante ale operațiunilor Hamas din Chibuțurile israeliene. Astfel, un adevărat automatism mental, bazat pe mecanisme compensatorii, ajung la convingerea că asimetria dintre Occident și lumea musulmană ar putea justifica orice exces din partea palestinienilor. Să nu uităm că dacă occidentalii au fost inventatorii discriminării pozitive, într-un fel, oarecum ceva similar funcționează în lumea musulmană. Pur și simplu, se consideră că excesul ar fi un fel de compensație meritată, menită a echilibra dominația tehnologică și militară care se manifestă din perspectiva Occidentului.
De pildă, comentariile musulmane nu doar că trec cu vederea atrocitățile comise de către Hamas în zonele periferice ale Israelului, dar nu iau în considerare nici faptul că palestinienii continuă să atace cu rachete populația civilă din Israel. Ce s-ar fi întâmplat, referindu-ne la potențialele victime civile, dacă statul Israel nu ar fi beneficiat de o apărare antiaeriană eficientă? Probabil că numărul victimelor civile ar fi fost imense, ceea ce ar fi dus la o reacție proporțională a statului Israel. Este o realitate ignorată de către lideri iresponsabili de genul liderului turc. Așa cum, din nefericire, pariem că Occidentul se va face că plouă, ignorând cu totul ultimele aberații ale lui Erdogan. Și, dacă ne amintim, Turcia era o țară care avea aspirații europene. Ori, asta spune multe despre un alt gen de forme fără fond!
Să sperăm că NATO nu va alege muțenia europenilor! Oricum, trebuie să concluzionăm că un anumit gen de rațiune este absentă. Imposibilă, de-a dreptul. Și aceasta fiind valabil atât la nivelul liderilor occidentali, cât și la cel al celor din statele arabe. Realitatea este că locul Hamas va fi luat de o altă organizație. Gaza, distrusă de război, va fi un argument în acest sens. Pe de altă parte, lumea arabă trebuie să realizeze că vremea lui Saladin nu se va mai întoarce. Că aranjamentul de putere de factură democratică al cetățenilor evrei se va bucura și de acum înainte de susținerea democrațiilor occidentale.
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Facebook
WhatsApp
TikTok
