După ce, în sfârșit, domnul Ciolacu și-a depus demisia, PSD și-a ales o conducere interimară. Forul statutar al partidului a decis că, dintre cei doi candidați, cel mai nimerit ar fi unul dintre cei care alcătuiau grupul de yesmeni din jurul fostului lider. Este vorba despre domnul Grindeanu, posesorul unui dulăpior doldora de scheleți siniștri. Este suficient, în acest sens, să-l pomenim pe cumătrul Nordis și a sa nevastă, doamna Vicol. Cea din urmă, mare iubitoare de mondenități scumpe… Până la izbucnirea scandalului imobiliar, aceasta a fost încoțopenită, ca să vezi, de un partid de stânga, în postura de șefă a Comisiei Juridice din Camera Deptaților. Cât se poate de firesc, nu-i așa, în logica unui partid social-democrat? Căci, după un îndelung stagiu de expertă în papornițele Vuitton, e de la sine de înțeles că domnia sa ar fi fost cât se poate de capabilă să-și demonstreze priceperea și în domeniul atât de stufos al legilor care reglementează spațiul nostru mioritic.
Ce rezultă de aici? Nicidecum cine știe ce filosofie: un partid social-democrat, care continuă să se îmbete cu imaginara postură a celui mai mare partid din țărișoară, n-a fost în stare să găsească un profesionist pentru a ocupa un astfel de post, cum a fost cel atribuit pomenitei doamne. Ceea ce, din nefericire pentru PSD, continuă să fie o trăsătură constantă pentru „serviciile” sale publice și în prezent. Altfel spus, o organizație incapabilă de a recruta expertiză în afara celor înregimentați, ori cu relații în partid… Oricum am lua-o, faptul, alături de multe altele, ne spune multe despre faza în care, din păcate, PSD se află blocat și în prezent. Vorba unui poet: „imobil în marele său pas”, bâjbâind înspre o reformare perpetuă, dar de mucava, PSD a ales să se facă, deocamdată, asemenea ariciului, ca nu cumva, inevitabilii curenții aduși de oameni ceva mai credibili, în partid, cum ar fi fost edilul de la sectorul 4, de pildă, să le răcească lăbuțele care, de multă vreme, doar greblă li se făcură în serviciul public.
De bună seamă, orice observator, nedumerit de interimatul ales de către baronii PSD, s-ar putea întreba pe bună dreptate: să fie încă așa departe PSD-ul de momentul în care ar fi trebuit, firesc, să priceapă semnificația performanțelor catastrofale pe care le-a avut la alegerile prezidențiale? S-ar părea că da! Cei care l-au pus pe Grindeanu nu realizează nici acum faptul că social-democrația autohtonă, datorită comportamentului actualului PSD, este înscrisă pe o cale care s-ar putea s-o facă să se alăture conservatorismului creștin reprezentat de PNȚCD, adică să devină nesemnificativă din punct de vedere politic. Ceea ce, să fim înțeleși, nu va fi chiar o catastrofă pentru societatea autohtonă. Românii au arătat că-i doare la bască de indicațiile de vot venite de la partid, adică de la PSD, în mod special. Unde o fi așa-numitul popor psd? Ar fi o întrebare cât se poate de firească, la care actualii lideri PSD nu știu să răspundă. În mod cert, ideile politice, cum sunt cele care definesc orientarea social-democrată, n-o să dispară odată cu PSD. Acestea, de bună seamă, o să seducă alt gen de oameni, altul decât cei care, cum sunt aceștia din prezent, s-ar părea că s-au folosit de o ideologie și filosofie de uz cotidian, ca de un fel de scară. Și aceasta, după cum știm, în scopul de a-și atinge interese care nu depășesc geometria propriilor buzunare… Numai când te gândești la indemnizațiile nesimțite a celor puși de dubleta PSD-PNL în consiliile de administrație, cam dai în bâlbâială. Nici un fel de „popor”, oricare ar fi acesta, nu ar putea înțelege cum este să încasezi mii de euro pentru a a participa la o ședință în care n-ai niciun fel de rost funcțional.
Așa că, pare cât se poate de firesc să se ducă de râpă tot felul de indivizi care s-au folosit de social-democrație pentru a se căpătui pe ei înșiși, dar și pe cei care alcătuiau rețeaua de interese a acestora. Și cam asta-i, spusă pe scurt, povestea apusului unei anumite culturi organizaționale, incapabilă de autoreflexie. De jelit, o să jelească doar cei care, surprinși de iureșul evenimentelor, se vor trezi că au pierdut prea repede un mijloc de căpătuire. În rest, mulți dintre cei care au populat PSD au, bine-merci, sacii în căruță. Și-și pot ronțăi agoniseala. PSD este pe cale a deveni doar un caz care, pentru niscai istorici curioși, ar mai purta, pe ici pe colo, și niscai valori euristice.
Nici în privința ideilor, a experienței acumulate de către PSD etc., prin urmare, a unei anumite culturi organizaționale în plan politic, n-ar trebui să ne facem cine știe ce griji. Căci, potrivit performanțelor de care au dat dovadă, în ultima vreme, actualii „politruci psd”, s-ar părea că nu prea mai au ce să transmită viitorimii. Așa că, nu riscăm să pierdem, pentru totdeauna, cine știe ce „valori prețioase”. Istoria, probabil își va face datoria, consemnând locul pe care PSD-ul l-a deținut, cu adevărat, în slujba românilor. În rest, rămâne valabil: cine nu crapă când îi vine vremea, nu-i lasă pe mulți alții să trăiască.
În sensul celor de mai sus, merită relatată o poveste pe care memoria subsemnatului o mai scoate întâmplător la suprafață, adică o chestiune care se „trezește în conștiință”, vorba guru-lui domnului Simion. De altfel, povestea n-are nicio funcționalitate, cu excepția unor cazuri cum este cel de față. Dar, despre ce este vorba? Am avut șansa să fi cunoscut un lider „iconic” al PSD, o personalitate „accentuată” din perioada de glorie a acestui partid și al cărui gabarit politic în imaginarul „poporului psd” a lăsat urme adânci în cultura organizațională a acestui partid social-democrat. Dincolo de performanțe, greu de contestat, în actul guvernării, domnia sa a contribuit din plin la un fel de programare neuro-lingvistiă a unui anumit profil de social-democrat, socialmente dezirabil. Relevant este faptul, acesta fiind și miezul întregii povești, că personajul cu pricina era de părere că liderii social-democrați occidentali dau dovadă de o nemărginită ipocrizie, fiind preocupați să prezinte o imagine publică care să sugereze, cât se poate de clar, modestia. Și care ar fi trebuit, potrivit unei anumite logici consecvente, să nu fie contrastantă ori incongruentă cu situarea socio-culturală a celor care sunt, de regulă, asociați celor care populează bazinul electoral social-democrat.
Evoluția PSD, modul în care acest partid și-a selectat liderii îmi întăresc convingerea că pomenitul personaj nu a exprimat doar un punct de vedere conjunctural, ci unul care s-a constituit într-un fel de ADN, propriu PSD, determinant, totodată, în ștanțarea profilului socialmente acceptabil pentru tipul de lider social-democrat. Dintr-o astfel de perspectivă, mai toți umașii acestuia, perindați la conducerea PSD, cu o singură excepție, au manifestat cam aceiași aprehensiune pentru un stil de viață care nu prea avea legătură cu valorile tradiționale ale social-democrației. Desigur, mi s-ar putea ricana că, între timp, lumea s-a schimbat. Că, deși filosofia a rămas una de stânga, un social-democrat al modernității recente, în postura de lider, nu ar trebui să aibă neapărat și ceva în comun cu bazinul electoral al acestei orientări politice. Altfel spus, cu situarea celor pe care are pretenția că le-ar putea reprezenta și negocia interesele… Hait! Un astfel de hap e tocmai bun pentru gargara de dimineața a unui lider de stânga, când se privește cu totul întâmplător într-o oglindă și se postează, mai apoi, pe TikTok. Că, mai nou, asta-i locația „boborului”… Spațiul public fiind o chestiune depășită…
Dacă așa va arăta viitorul, în privința felului de a fi al liderilor politici, fără legături publice, care să le angreneze sensibilitatea umană cu semenii cărora le-ar reprezenta interesele, atunci, s-ar părea că începem să ne pregătim de faza când omenirea va ieși, nu știm cum, din faza de zoon politicon. O fază în care oamenii au putut alcătui, în gestionarea propriilor guvernări, felurite comunități politice și unde spațiul public a ocupat un loc central… TikTok și restul sunt, deocamdată, doar medii excelente pentru manipulare, nicidecum o extensie a spațiului public. Excesele de orice fel sunt acte normale în spațiul virtual al rețelelor, ceea ce nu este posibil în cel public. Singura noutate adusă de rețelele sociale a fost că a permis, potrivit lui Umberto Eco, ca prostul satului să se exprime pe sine.
Dar revenind la realitate, în mod cert, o parte dintre semenii noștri, cei care au avut credința că doar PSD-ul le va putea reprezenta interesele, o să-și găsească altă grupare politică cu care să se identifice. Potrivit ultimelor date, deși încă nu cunoaștem amplitudinea fenomenului, s-ar părea că mulți dintre votanții PSD s-au orientat deja spre AUR. Oricum, trebuie să realizăm că generația care a suflat în pânzele băieților care au reprezentat stânga autohtonă este, în mod natural, în faza firelor de nisip, tot mai împuținate, care încă se mai scurg din clepsidra cea de toate zilele. Oricum, așa cum arată în prezent PSD-ul, paralel cu realitatea, cochetând, în plus, cu ideea că s-ar repara în opoziție, s-ar părea că această organizație politică se pregătește de un amurg inevitabil. Și, deja, potrivit unei filiații strămoșești, și-a comandat din timp copârșeul, plasându-l în podul sediului din Kiseleff. Așijderea, și-a procurat și ingredientele în vederea unui cult la fel de strămoșesc: coliva. Și, drept urmare, a purces, imperturbabil, să și-o prepare. Parcă îl și văd pe domnul Grindeanu, nu peste multă vreme, bâțâindu-și bagajul anatomic, cum saltă coliva în timp ce îngână cu emfază „veșnică pomenire!…”
Drama este că nici PNL-ul nostru nu se simte prea bine, alifia Bolojan doar mai amână o țâră un deznodământ ce pare inevitabil,…
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Facebook
WhatsApp
TikTok
