EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Iarna vrajbei lor…

Puțini își imaginau o viață lungă și fără certuri, așa cum nu se prea obișnuiește pe la noi, și care să se abată benefic și oarecum neașteptat asupra unei coaliții improbabile. Așa cum a fost ultima înțelegere dintre PNL și PSD, partide aflate nu în concurență, ci de-a dreptul într-o vrajbă chioară. Probabil, nici chiar cei direct implicați nu-și imaginau că o asemenea poveste va fi una de succes. Fără doar și poate, fenomenul nu s-ar putea explica prin faptul că prin neașteptata mezalianță, pusă la cale de dl. Iohannis, s-ar fi siluit cumva, vezi Doamne, vreo normă așa-zis naturală a relațiilor politice dintr-o societate. Oricare ar fi ea. S-ar putea spune că, determinați astfel, în virtutea unei logici naturale, politicienii celor două partide ar acționa justificat pentru a scurta o asemenea monstruoasă asociație. N-ar fi de mirare ca mulți dintre politicienii celor două partide să-și fi ținut degetele încrucișate în momentele când cele două partide și-au pus pirostriile. Vorba aceea: totul înspre binele națiuni… Căci așa glăsuiește doctrina neîntinată a partidului! Amin…

   Să fim serioși, la mijloc este vorba doar despre niște biete năravuri ale politicienilor noștri mioritici. Așa cum unii se nărăvesc la băutură și scandal, ai noștri politicieni sau (și ne-au) obișnuit, totodată, întru larmă și dispreț față de problemele semenilor lor. În fapt, năravuri îndelung cizelate de-a lungul celor mai bine de trei decenii de parcurs postcomunist. Totul la umbra cețoasă a unor principii doctrinare… Răstimp în care România și-a distrus nu doar vocația industrială, devenind o facilă piață de desfacere și o resursă convenabilă de forță de muncă pentru Occidentul dezvoltat, ci s-a înscris pe o anumită traiectorie de societate periferică. Și aceasta, în ciuda statului său euroatlantic. O traiectorie în raport cu care societatea autohtonă a devenit însă profund dependentă! Mioriticii noștri politicieni, cu excepția aderării la UE și NATO, nu au fost capabili, asemeni unor primate agitate, să urmărească niște obiective majore de la o guvernare la alta. Ceea ce au reușit, în atâta amar de vreme, fiind doar o societate incapabilă de autodezvoltare. N-au fost în stare să negocieze, în relația cu eurocrația de la Bruxelles, mai nimic care să ne ofere șanse de a concura de la egal la egal cu societățile dezvoltate din Occident. Este suficient să pomenim dobânzile nejustificate practicate de către sucursalele băncilor străine de pe la noi, vezi Doamne că avem risc de țară. Ceea ce nu i-a împiedicat să obțină însă rate ale profiturilor mai mari decât în țara de origine; exportul nestingherit al profiturilor  practicat de către multinaționale; un raport între muncă și capital pe care nu-l întâlnim în societățile dezvoltate; imposibilitatea utilizării metodelor inflaționiste pentru dezvoltare; adoptarea unor obiective eco care nu au făcut decât să mărească prăpastia dintre obiective și resurse etc. În acest sens trebuie pomenite creșterile prețurilor la energie. Ceea ce va pune în dificultate firmele autohtone, înăsprindu-le și mai mult mediul concurențial etc.

   Precizăm că, listând pe sărite neîmpliniri post-decembriste, nu exprimăm cine știe ce obiective suveraniste, ci descriem o realitate extrem de constrângătoare pentru acțiunea politică autohtonă. Chiar dacă cele două partide invocate ar conveni, prin intermediul cine știe cărei minuni, asupra unor politici publice, problema nu va consta în implementarea acestora, ci în acordul pe care va trebui să-l obțină din partea Comisiei Europene. Trebuie să realizăm că multe dintre regulile economice ale Uniunii sunt constrângătoare. Dar constrângătoare într-o anumită direcție. Una care în mod cert defavorizează societățile emergente. Altminteri, cum s-ar explica că, la problemele generate de prețul energiei, Uniunea Europeană este în curând gata să accepte că atât energia nucleară, cât și gazul metan, acuzate de poluare, vor deveni însă cât de curând mijloace cușere de obținere a confortului și a ungerii necesare proceselor economice. Asemenea revelații nu ar fi posibile din perspectiva intereselor societăților din fostul lagăr socialist. Pe de altă parte, privind dinspre interesele societății autohtone, trebuie să realizăm că prețul aderării la clubul societăților europene dezvoltate nu a ajuns la cote din ce în ce mai mari din pricina acestora, ci îndeosebi din cauza incapacității celor două partide mioritice de a stabili obiective pe termen mediu. Adevărul gol-goluț este că suntem într-o situație la care principalii contributori am fost noi înșine. Prin noi înșine am ajuns unde suntem!

   Este motivul din pricina căruia nu pomenim aici de UDMR. În mod deloc paradoxal UDMR nu a fost lovit de gâlceava noastră mioritică. Despre reprezentanții minorității maghiare se poate vorbi cu siguranță ca despre un grup politic responsabil, care-și respectă angajamentele. Dar care își urmărește cu acribie și propria agendă naționalistă. În plus, UDMR-ul a dovedit că nu este câtuși de puțin adeptul loviturilor date pe sub masa unei coaliții, așa, fără nicio noimă. În orice coaliție de guvernare din care a făcut parte, UDMR nu a practicat hârjoana infantilă a partidelor noastre mioritice. Adică, un fel de joacă practicată de către copii răzgâiați, prea sătui ca să respecte măcar un ritual domestic. Este evident că buba actualei coaliții de guvernare este localizată doar în mintea fragilă și comportamentele obsesive ale politicienilor din PNL și PSD. Mereu cu ochii pe sondaje, cu gândul la viitoarele alegeri, principalele partide ale coaliției sunt angrenate într-o continuă păruială în vederea dobândirii unor iluzorii puncte ale unui joc de sumă nulă. Ce pierde unul, nu câștigă neapărat însă celălalt! Altfel spus, într-o logică a vrăjmășiei datorită căreia tensiunile nu sunt eliminate, ci escaladate, electoratul este determinat în cele din urmă să adopte alte azimuturi politice. Rezultatul este sigur și verificat de către realitate: ambele partide vor pierde în cele din urmă în plan electoral.

   Așa că, actuala iarnă a vrajbei în care sunt angrenați PNL și PSD se va lăsa cu primăvara altor partide. Unul dintre acestea este deja pe val. Și știm cu toții că nu se va opri la procentele atribuite de către recentele sondaje. AUR-ul, căci la el facem referire, a reușit să-și dubleze procentele tocmai din pricina „realizărilor” celor două principale partide. Iar dacă ar fi să ne referim la ceea ce și-ar dori să realizeze AUR-ul, probabil că ne vom trezi și izolați, așa cum a pățit-o Austria, nu demult. Și Austria nu-i România!

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…