Au fost vremuri când afacerile externe ale României au beneficiat de minți strălucite. Una dintre acestea a aparținut lui Nicolae Titulescu. Cel care a lăsat o mostră de înțelepciune, valabilă și în zilele noastre. Acesta le spunea criticilor săi: „Dați-mi o bună politică internă, ca să pot face o bună politică externă.”
De bună seamă, vremurile pe care le traversăm par să ceară un astfel de regim al celor două politici. În acest sens, este evident că judecarea prestației unui ministru de externe nu poate fi separată de componenta internă a politicilor unui stat. Probabil, în chestiunea vizelor, noua administrație americană a fost influențată de incidentul, atât de insolit pentru orice democrație, a anulării alegerilor prezidențiale. Realitatea fiind că, la modul general, România continuă să se afle încă sub semnul acestui eveniment electoral.
Ori, aici, ministrul nostru de externe n-are niciun fel de amestec. În ciuda acestui fapt, ceea ce contează este faptul că premierul Ciolacu, acumulând o serie de resentimente, a intenționat să-l excludă din guvern pe șeful externelor.
Să începem cu ceea ce s-a vehiculat din capul locului în spațiul public. Premierul, probabil, dorind să dea impresia unui politician exigent, pare să fie ajuns la concluzia că prestația ministrului nostru de externe este o variabilă care ar depinde, înainte de toate, de capacitatea de adaptare a acestuia la noile realități ale administrației americane. În chestiune, lucrurile fiind cât se poate de clare: șeful externelor nu ar fi găsit cheia potrivită pentru deschiderea ușile noii administrații. Și, drept urmare, s-ar impune un alt gen de ministru . Unul, ca să vezi, capabil de abilități comportamentale speciale, care să-i faciliteze acestuia accesul la personaje influente ale administrației Trump. Mai mult, punând doi iepuri în tolbă, probabil, premierul nostru s-a gândit că n-ar strica să fie trimis un semnal Casei Albe, potrivit căruia România nu este doar pro-europeană. Ceea ce, să fim serioși, este o aberație. Realitatea fiind că autoritățile mioritice sunt obligate să facă un balet între Bruxelles și Washington.
Din nefericire, premierul nu realizează că s-a acoperit de ridicol, imaginându-și, precum un novice, că accesul la noua administrație americană este neaparat condiționat de o personalitate accentuată, adică, de un fel de „descurcăreț”, special dotat pentru un astfel de nivel al relațiilor internaționale. Ce să-și fi spus domnul Ciolacu? O fi bun Hurezeanu, vezi Doamne, pentru diplomația de tip european. Dar, nicidecum pentru America! Ne-ar trebui altceva! Și cu repeziciune, după cum știm, a dat sfoară în țară. Făcând din nimic o probleme! De bună seamă, nu poți să legi politica externă doar de faptul că la Casa Albă se află un anumit gen de personaj. Și, în consecință, abordabil doar de un anumit gen de comportament, pe care un ministru de externe ar tebui să-l posede. Astfel, culmea „noii dimensiuni adaptative”, apanaj indispensabil noului șef al externelor – o abilitate căutată de domnul Ciolacu – pare să fie, în realitate, doar o biată tâmpenie. Un fel de pupincurism instituționalizat. În vârful căruia, oricum, ar fi fost instalat un politruc
Rezumându-ne la chestiune, rațional ar fi fost ca, în locul întregii povești, privind necesitatea schimbării unui pro-european, mai degrabă premierul nostru căuta persoane care pot avea acces la Casa Albă. Iar dacă nu le-ar fi găsit printre românii care au rezidența în America, în mod cert, ar fi avut succes apelând la firme specializate în lobbyng. Care nu ne-ar fi costat atât de mult. Mai degrabă, schimba un ambasador mediocru, căruia statul îi plătește o chirie exorbitantă, orientând astfel banii într-un rezultat cert, pe care o firmă de lobby îl garantează în schibul acestora. Nicidecum n-ar trebui să bagi bani într-un politruc, cum se conturează, se pare, ideea păguboasă a unui trimis special pentru relațiile cu America.
În al doilea rând, intenția domnului Ciolacu ar putea fi trecută, la prima vedere, la capitolul „reacție responsabilă la eșec”. Dacă ministrul nu demisionează, e de înțeles că premierul ar trebui să-și asume concedierea acestuia. Pentru mulți observatori, toată tevatura produsă de premier ar putea fi suspectată de faptul că domnia sa vânează beneficii de imagine. Ceea ce s-ar părea că l-a și determinat pe prezidentul nostru, chiar și în postura sa de interimar, să-l tragă de mânecă pe domnul Ciolacu. Ceea ce a potolit, pentru o vreme, lucrurile.
În al treilea rând, este posibil ca în viziunea premierului, domnul Hurezeanu să facă parte dintr-o altă lume. Una, fără doar și poate, mai instruită. Cu un limbaj îngrigit, sprijinit de o cultură solidă, la care restul personajelor din echipa guvernamentală n-a prea au avut acces. Am convingerea că asocierea personalității domnului Hurezeanuu cu un fel „corp străin” în politichia mioritică s-a situat la originea resentimentelor, acumulate în timp, de către premierul nostru. Problema anulării programului vizelor pentru români, de către administrația Trump, a fost doar prilejul mult așteptat de către domnul Colacu. Și l-a exploatat, acționând bezmetic. Ca un biet începător în ale politichiei autohtone.
Oricum, ceea ce știm cu toții, iar premierul nostru se face că plouă, este faptul că partidele seamănă tot mai mult cu niște înjghebări închise, incapabile de a atrage personalități din societate. Ajungându-se, drept urmare, ca România să fie gestionată în mod preponderent de membri de partid, de politruci, cum sunt adesea acestea numiți. Rar se întâmplă, așa cum s-au petrecut lucrurile în cazul dlui. Hurezeanu, ca partidele să apeleze la persoane din afara lor. Mai mult, dintr-o astfel de perspectivă, domnul Ciolacu pare să fi fost încredințat că PNL-ul nu va manifesta cine știe solidaritate cu domnul Hurezeanu. Iată că s-a înșelat,…
Îmi place Hurezeanu, în paranteză fie spus, iIar faptul se datorează unui punct de vedere personal. Astfel, tânăr fiind, am apreciat prestația radiofonică a acestuia de la „Europa Liberă”. După ’89, am parcurs cu plăcere cele publicate de domnia sa în „Dilema”. Prin urmare, am o părere care se bazează pe calitățile de jurnalist ale domnului Hurezeanu. Habar n-am de abilitățile diplomatice ale acestuia. Dar am apreciat cunoștințele, inteligența și capacitatea de analiză a acestuia. Sunt lucruri pe care, din păcate, nu le întâlnim la persoanele vehiculate ca posibili înlocuitori ai domnului Hurezeanu.
Așa-zișii politicieni tradiționali chiar nu realizează că tot mai mulți dintre români s-au săturat de prestațiile acestora, de biografiile lor, parcă trase la șapirograf. Oricum, n-ar trebui să ne mire că politrucii noștri se vor arăta, probabil, surprinși de „inexplicabila” ascensiune a politicienilor radicali. Cei din urmă, n-au nicio calitate în evoluția catastrofală pe care se poate înscrie o societate.
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Facebook
WhatsApp
TikTok
