EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Hrăpăreți și prădători

   De ceva vreme trăiesc la țară. Și-mi place. Într-un fel, firesc, și inevitabil pentru gospodarul care am devenit, contactul nemjlocit cu tot felul de necuvântătoare, care mișună prin bătătură, a deschis o ușă pentru semnificații existențiale nebănuite pentru un trăitor pe asfaltul încins, vara, și tern, iarna, al marilor aglomerări urbane. Am șansa să particip la un tablou în care necuprinsul pare să fi devenit o tușă a unui penel de toate zilele…

   Drept urmare, este frumos și când este urât… Mai că nu-ți prea vine să-ți închipui că, la un moment dat, trebuie, vrând-nevrând, să dai colțul. Și, potrivit celor sfinte, să fii relocat pe vecie la locul cu verdeață promis de popi. Credincios ori ba, asocierea a ceea ce se întâmplă în acest orizont, ce doar pare strâmt, cu imensitatea copleșitoare a tot ceea ce ține de ciclurile naturii este ceva cât se poate de obișnuit. Așa că, aici, nimic mai banal decât seninul de necuprins – așa cum i s-a arătat acelui personaj ticluit de geniul celui care a putut crea ceva atât de inegalabil, cum a fost „Război și pace” – îngemânat cu imensitatea înstelată a nopților neamțului din Kaliningrad. Un fel de întunecime fermecată, nederanjată de haloul indecis care însoțește de regulă habitatul urban…

   Dar să revin la necuvântătoarele invocate! Sunt contemporan, în mai sus pomenita bătătură, și am deosebita onoare să hrănesc, pe lângă restul lighioanelor care cotcotăcesc, măcăne etc., și un bibiloi sinistru. Mai pe înțelesul fețelor palide de la oraș, este vorba despre acel mascul încercelat și extrem de gălogios, perechea bibilicii. Și care, prin comportamentul său de hrăpăreț mediocru, îmi amintește mereu, ca să vezi, de prezidentul nostru. Adică, de domnia sa, Klaus Verner Johannis! Căci, nu se face să tutuim asemenea monumentală, mai ales în contextul „abisal” pe care l-am schițat mai sus. Țin să precizez: în chestiunea de față nu glumesc câtuși de puțin! Sunt ceva zile de când, înjurându-l și boscorodindu-l, m-am tot gândit să-l dau în vileag pe ticălos. Și nobila îngrengătură care duce tocmai la Cotroceni… Altfel spus, până să-l văd pe bibiloiul nostru pe post de friptură, o să-l țâp, vorba moroșenilor, în spațiul public, rândurile de față fiind o dovadă în acest sens.

   În primul rând, că tot l-am invocat pe inegalabilul Tolstoi, ei bine, bibiloiul nostru este departe de a fi un prădător sadea. Așa cum a fost Bonaparte, de pildă. Aspru criticat de rus. Adică, ceva de genul celor care deși au eșuat lamentabil în grandioasele lor proiecte, n-au făcut decât să lase în urma ambițiilor lor munți de vieți netrăite. Altfel spus, nenorociri și cadavre… Într-un fel cu totul de neînțeles, istoria continuă însă în mod irațional să-i venereze, ridicându-le statui, menite să jaloneze, prin educație instituționalizată, programări neurolingvistice pentru tinerele vlăstare ale societății. Context în care bibiloiul nostru, și personajul la care trimite, trebuie precizat, fac parte dintr-o cu totul altă categorie! Una, care, spus de-a dreptul, n-ar merita atenția vreunei perspective istorice. Slavă Domnului! De regulă, nu produc cine știe ce stricăciuni. Deși, pe de altă parte, este cât se poate de adevărat: nu există hrăpăreț care să nu se creadă prădător. Noroc că hrăpăreții râmân, din fericire, cantonați în bătătura lor strâmtă și nu produc, repetăm, cine știe ce daune semenilor lor.

   În paranteză fie spus, Napoleon, apoi Hitler au fost, înainte de toate, niște prădători sadea. Abia, mai apoi, niște criminali. Reagan, de pildă, a fost un prădător care a avut norocul unei reușite parțiale, cu acel război al stelelor, ducând în cele din urmă la ruină, pe aceată cale, imperiul sovietic. Ceea ce nu prea este cazul actualului șef al Casei Albe, Biden, prea bătrânul, care, prin sacrificiul ucrainenilor de rând, se căznește și el să falimenteze imperiul țarilor. Războiul de lângă noi, deși pare să fie un fel de vrajbă regională, o zaveră secesionistă, în realitate, face parte dintr-o strategie extrem de ambițioasă de geopolitică și este menită să reamenajeze raporturile dintre puterile deținătoare de pocnitori nucleare. Deocamdată, mărețul plan, care angrenează tot Occidentul, și nu numai, pare să împărtășească soarta celor puse la cale de ilustre personaje care au dat cu oiștea în gardul istoriei. Pe de altă parte, oricum va arăta deznodământul actualului conflict ruso-ucrainean, este evident că americanii vor reuși, chiar fără să fi vrut, doar o biată schimbare a hărții adversităților ireconciliabile a multora dintre statele înscrise în cursa dobândirii de putere și influență. În plus, urmașii lui Huntington vor avea la dispoziție cam tot ce le trebuie pentru a glosa, și de acum încolo, cu privire la ciocnirea dintre civilizații.

   Ei bine, cam acesta este cotextul în care prezidentul nostru, hrăpăreț de felul lui, și-a dorit să participe la măreața acțiune de reamenajare a arhitecturii geopolitice, țintind înalta postură de pașă în NATO. Sau, cine știe? Leneș cum îi este felul, poate că ar fi imprimat o lentoare în tot procesul. Ceea ce n-ar fi fost rău. Dar n-a fost să fie…

   Dar, închizând paranteza, și revenind la apucăturile bibiloiului nostru, pare de domeniul evidenței că avem de-a face cu un exemplar de tot hazul, paralela cu prezidentul nostru nefiind cu totul întâmplătoare, putând fi pusă doar pe seama unui subiectivism bântuit de fantasmele senectuții. Să fim bine înțeleși: tot șpilul situației a fost generat de neinspirația, care-l însoțește mereu pe prezidentul nostru, de se băga aiurea în treabă. Precum bibiloiul nostru… Ambii fiind doar hrăpăreți de doi lei și ceva mărunțiș. Ca să fiu mai explicit: antipatia pentru bibiloi – vedea-l-aș cât mai grabnic în oală – are la bază un narativ banal: când poposesc în bătătură cu găleata de haleală pentru urmașii dinozaurilor, bibiloiul nostru, oportunist ca orice hrăpăreț, sare al naibii direct în oala cu cele destinate ciocurilor hulpave. Și, apoi, victorios că a furat startul, fuge, țipând-și îndrăzneala, ca și cum ar fi un adevărat prădător.

   Cred că același lucru îl caracterizează și pe locatarul nostru de la Cotroceni. În tot ce a întreprins, ca să enumerăm doar câteva spețe, prezidentul nostru s-a comportat cu un hrăpăreț oarecare. Case agonisite prin subterfugiile unei minți mediocre, nu mai largi decât a unui bibiloi; a intrat și vrea să rămână în politică pentru a-și proteja agoniseala; înșelătoarea geacă roșie, arătată obsesiv, ca la tauri, românilor înfierbântați, adunați întru spirit civic prin piețe, toate sunt o dovadă că perspectiva domniei sale asupra rostului politicii este extrem de strâmtă. Mai toate gesturile prezidentului îndreptățesc asemuirea cu bibiloiul hrăpăreț: de la  paltonul aruncat pe capota mașinii, la adjudecarea de beneficii și mofturi, motivate de calități închipuite doar de domnia sa, și până la pretențiile unui leneș sadea pentru înalte funcții internaționale etc., domnul Klaus Verner Johannes merită să fie asociat chiar și cu un bibiloi de pe malul mioritic al Dunării. Umflată și ea, precum domnul Klaus, din pricini străine de noi…

 

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…