…sau „orbul găinilor”, cum i se spune în limbaj popular, pare să-i afecteze, înainte de toate, pe tot mai mulți dintre politicienii noștri. Și nu este vorba, aș crede, de rea intenție ori prostie! Ci, mai degrabă, despre funcționarea în rândul partidelor politice a unor viziuni superficiale asupra priorităților societății autohtone.O funcționare, trebuie subliniat, ajunsă în deplinătatea parametrilor săi structurali, după mai bine de trei decenii de parcurs postcomunist.
În cazul partidelor, fără îndoială, la mijloc este vorba despre o viziune impusă de cultura organizațională a acestora, structurată deja temeinic în anii tranziției. Funcțională însă, în mod paradoxal, și-n afara acestora. Cum ar fi, de pildă, media. Îmi pare că devine tot mai evidentă structurarea unui fel de mecanism comun ce reglementează atât filosofiile politicienilor și a celor din media, dar și imaginarul și chiar sensibilitatea acestora. Asemeni unor greutăți care tind să se echilibreze, datorită în special inerției, viziunile acestor actori ai spațiului nostru public vântură aproape obsesiv cam aceleași perspective asupra realității. Și, din nefericire, niciunul dintre aceștia, fie ei politicieni ori jucători media, nu pare să aibe ambiția și tenacitatea de a urmări o altă perspectivă asupra realității românești. Impunând, astfel, o altă agendă în spațiul nostru public. Alta care, de fapt, să acorde atenție unor fenomene mereu ignorate, aparținând tot realității autohtone. Dar care în ciuda faptului că deși mai că nu le dau peste nas politicienilor noștri, par să fie inexistente.
De pildă, deși cu toții știm câte ceva despre semenii noștri care au părăsit țara, până în momentul de față, exceptând unele abordări fragmentare, politicienii, dar și media, nu au întreprins mare lucru în direcția clarificării acestui fenomen cu grave consecințe asupra viitorului nostru, al tuturor. Lucrurile se generalizează: cu toții, politicieni ori nu, de fapt nu știm cu exactitate câți au plecat doar să muncească; cu toții nu știm câți au intenția de a nu se mai întoarce vreodată; după cum nu știm, cu toții, ce vârste, calificări, din ce zone provin aceștia etc. Cu toții suntem în posesia unei viziuni care continuă să fie superficială asupra acestui fenomen. Iar aceasta nu doar că va conduce la perspective și viziuni de aceiași factură în spațiul public, adică superficiale, dar, cu certitudine, nu va genera nici dezbateri în cunoștință de cauză, ca să nu mai vorbim despre politici eficiente. O cercetare recentă, nu știm cu câtă acuratețe științifică făcută, dezvăluia că mai bine de jumătate dintre tinerii noștri intenționează să emigreze. Știri de acest gen au mai fulgerat prin spațiul nostru public, fără a avea însă cine știe ce ecou în plan politic. Această hemeralopie, care ne face, pe toți însă, să trecem cu ușurință peste o mulțime de fațete ale vieții celor care au emigrat, ori se pregătesc s-o facă, ne țin de fapt în postura jenantă de neștiutori, adică pe marginea unei realități asupra căreia ne exercităm cu toții, politicieni ori ba, pretenția nejustificată că o cunoaștem și o controlăm, astfel, întrucâtva…
Desigur, aceiași atitudinea superficială, vizând alte fațete ale realității autohtone, ne-a condus unde suntem, determinând în mare parte anatomia și funcționalitatea fenomenului la care ne-am referit mai sus. Căci lucrurile, ne place ori ba, se leagă între ele! Nu cred că o atitudine superficială într-o anumită speță se rezumă doar la aceasta. Superficialitatea denotă o trăsătură care tinde să fie dominantă în modul în care cu toții ne obișnuim să ne raportăm la realitate. Ne devine, caracterial, o notă definitorie! Așa că, politicieni ori ba, cu toți ne-am adus aportul nostru în chestiune!
Iată cum, la sfârșit de an, ar trebui să avem fiecare partea noastră dintr-o conștiință a unor lucruri prost croite. Apoi, încropite sub auspiciile superficialității… Fără îndoială, sunt lucruri în legătură cu care nu avem de ce să fim mândri…
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…