Observând cu uimire, uluire chiar, ceea ce se mai petrece prin curtea politicienilor noștri mioritici, un gând nu-mi dă pace: ce ar fi ca noi, cetățenii de rând, să ne asumăm totuși un rol mai activ în privința semenilor noștri politicieni? Și nu vizez aici la vreo dimensiune care să-l parafrazeze cumva pe von Clausewitz: politica ar fi o chestiune prea importantă pentru a fi lăsată doar pe seama politicienilor! Ci, mai degrabă și de-a dreptul spus, aș avea în vedere doar latura umană a politicului. Imboldul întru asemenea direcție, trebuie precizat, s-ar origina atât în sentimentele umane pe care, fără îndoială, cu toții le nutrim față de semenii noștri care au ales să se ocupe de politică, cât și într-un șir de gânduri referitoare la dramaticele consecințe pe care activitatea politicienilor le aruncă cu nonșalanță asupra oamenilor obișnuiți. Ce să-i faci? În paranteză fie spus, cineva trebuie să se ocupe totuși și de politică. Ca și cum, și-ar spune semenii noștri mai naivi, altă profesiune n-ar fi pe lume asta!
Dar, dragii mei cititori, nu asta-i problema care ne presează și ne determină întru așa grabnică acțiune, ci faptul că politicienii par să aibă totuși nevoie urgentă de ajutor. Mai explicit spus: noi, cetățenii de rând, care – exceptând perioadele electorale, când avem oareșce importanță – deși nu putem interveni eficient în joacă politicienilor noștri, ar trebui să dăm totuși dovadă, în aceste momente dramatice, de un deosebit spirit civic și să începem să avem un rol mai activ în viața noastră politică. În mod paradoxal, avem credința că asta nu însemnă și intrarea omului de rând în politică, în vederea înlocuirii actualilor politicieni. Nici vorbă să ne propunem o atare soluție atât de radicală! Căci, vedem bine, până în momentul de față, partidele noi nu au făcut decât să reproducă metehnele mai vechilor partide. De parcă, orice om normal, odată intrat în oricare dintre partidele noastre, se transformă peste noapte într-o vietate perfect adaptată tuturor metehnelor păguboase dezvoltate de către aceste partide de-a lungul a trei decenii de practică politică postcomunistă. Ceea ce s-ar traduce, ca să fim și mai expliciți, doar în faptul că intențiile noastre, ale oamenilor de rând, ar trebui să se rezume numai la ajutorarea politicienilor aflați în dificultate.
Așa că, personal, mesmerizat de un asemenea sentiment față de semenii noștri politicieni, dar și motivat de o înaltă conștiință civică, am ajuns la profunda convingere că, după îndelungi frământări, am găsit în sfârșit, slavă Domnului, soluția practică! Iar aceasta este la îndemână tuturor: punerea pe roate, la nivel local dar și național, a unor fundații care să vină în mod eficient, și cât mai grabnic, în sprijinul politicienilor noștri. Este la mintea cocoșului – deși animalul nu are nicio implicare în chestiunea de față – că fundațiile se adresează doar politicienilor care în mod vădit trebuie să fie ajutați. Așadar, refuzăm să gândim, în aceste momente dramatice, la modul abstract. Căci, nu este cazul unei asemenea risipe de bune intenții. Acțiunile fundațiilor trebuie să fie cât se poate de țintite și pline de concretitudine. Căci acestea se adresează cu milostenie civică și umană chiar tuturor semenilor noștri, aparținând faunei politichiei mioritice, și care au ajuns în situația în care trebuie grabnic ajutați.
Ajunși aici, trebuie să fim și mai expliciți: dezbătând problema politicienilor care trebuie ajutați, în cercul meu restrâns și extrem de rural, am ajuns la concluzia că situația a devenit între timp extrem de gravă. Și, trăgând linie, chiar majoritatea politicienilor noștri se califică la statul de indivizi cu handicap sever. Situație în care, fără îndoială, trebuie de urgență să se intervină! Iar cel mai eficient mod de a manageria o atare problemă este, desigur, o fundație! Fundația APH! Adică Fundația pentru ajutorarea politicienilor cu handicap!
Celor care ar privi cu îndoială toată tărășenia expusă mai sus, le spunem doar că nu ar trebui să se uite cu obișnuita îngăduință la ceea ce se întâmplă în aceste zile pe scena dragii noastre patrii. Când, vedem bine, se trâmbițează din toți rărunchii pe majoritatea canalelor media că neprețuita noastră patrie este încolăcită zdravăn de o mulțime de crize fără soluții… Situație în care, ne place ori ba, pare să devină tot mai evident faptul că guvernanții noștri, în agitația lor de găsi niscai rezolvări rapide, au dat dovadă că nu prea au de-a face nici cu logica de uz cotidian, nici cu vreun pachet de soluții care să ne scoată la liman! Mai concret spus, nu se poate trece cu vederea cum capul politichiei mioritice, adică nestimatul nostru prezident, cel mai mare și măiestru tăietor de frunze din toată fauna noastră politică, s-a făcut că se preocupă de soarta crizelor care halesc zdravăn din trupul țărișoarei și a propus, în vederea încropirii unui guvern stabil, două nominalizări aiurea. Cică, pe post de posibili premieri, însă fără șanse de a fi confirmați în Parlament! Cioloș și Ciucă. Ambele propuneri, ignorând orice logică de uz cotidian, au fost făcute în mod evident, pentru orice om normal, ca să se ajungă la același rezultat: să nu soluționează de fapt nimic, perpetuându-se situația de criză pomenită. Și asta, probabil, până în momentul în care prezidentul nostru se hotărăște totuși să dizolve actualul parlament în vederea declanșării anticipatelor. Ceea ce, fără îndoială, nu este sigur! Oricum, cu Iohannis, nu prea știm ce ne rezervă viitorul!
În toată această tărășenie, ceea ce este deranjant pentru orice inteligență normală a fost faptul că, deși toată adunătura reprezentativă de politichiști autohtoni știau din capul locului că nominalizările sunt făcute la mișto, totuși aceștia au luat cu solemnitate și responsabilitate maximă aminte la propunerile prezidentului, au intrat în agitație și joaca politică de care am devenit cu toții sătui în ultima vreme. Cică, vezi Doamne, de ochii lumii trebuie să se respecte un ritual în ale democrației și literei Constituției. Care ritual, domnilor guvernanți recent demiși? Utilizând o logică aiurea? Potrivit acesteia, PSD-ul, acea ciumă roșie compusă din hoți, trebuie să voteze neaparat guvernul minoritar PNL – UDMR! De ce? Nimeni, cu ceva minte normală, n-ar ști să răspundă. Poate, doar niște handicapați…
De fapt, toată joacă asta, în care, din nefericire, s-a prins majoritatea reprezentanților faunei politichiei mioritice, nu-l duce pe omul obișnuit decât la gândul unor jucători marcați de un sever handicap. Doar această afecțiune ar putea explica distanța astronomică care s-a instalat, în mințile politicienilor autohtoni, între percepția realității și somațiile realității însăși. Iar incapacitatea adaptării la realitate, dacă ne gândim la un celebru psiholog elvețian, este dovada clară a unei inteligențe șchioape. Dovada instalării, așadar, a ceea ce am putea califica ca fiind un handicap. Și după cum simțim cu toții pe propriile noastre piei de cetățeni pățiți, este vorba despre un handicap sever în cazul politicienilor noștri… Fără niciun dubiu, am putea spune că doar niște politicieni cu un handicap sever s-au putut angaja prin PNRR ca ponderea pensiilor să nu depășească 9,4 % din PIB. Media în UE fiind aproape de 13%. Actualii guvernanți, cei care au negociat o atare porcărie, au dat dovadă nu doar de prostie, ci și de o ticăloșie cruntă. Deloc întâmplător, întocmirea PNRR a ocolit dezbaterea publică. Toate acestea ne spun că pomenitul calificativ de handicap pare doar să fie o mângâiere pe creștet…
Dar cum s-ar putea să venim, noi, cetățenii de rând, în ajutorul semenilor noștri politicieni, în mod evident marcați de handicap. Să fim bine înțeleși, în paranteză fie spus: cititorii noștri să nu-și imagineze că, având în vedere calificativul de handicap, semenii noștri, adică cei care profită de pe urma politicii, ar fi cumva lipsiți de deșteptăciune. Nicidecum! Cum s-ar spune, acești băieți, dar și fete, care trăiesc de pe urma politicii, s-ar părea că au știut foarte bine ce alegere fac în momentul în care au decis să se înregimenteze în vreun partid politic mioritic: beneficiile au fost sigure. Și sunt, iată, și-n vreme de criză. Dar, închizând paranteza, și revenind la întrebarea cum am putea sări în ajutorul politicienilor noștri marcați de handicap? Ei bine, răspunsul este cât se poate de simplu: să milităm, prin intermediul fundațiilor pomenite, ca semenii noștri să nu mai voteze politicieni care au mai mult de un an vechime în „câmpul muncii”. Mai în glumă, dar nu numai, este evident că este dificil să operezi cu un asemenea criteriu în cazul partidelor. Aici, lucrurile sunt amestecate și este aproape imposibil să acționezi potrivit unui atare criteriu. Oricum, în cazul partidelor, se poate face o medie aritmetică, iar cei nărăviți în ale politicii ar putea fi scoși pe tușă, cu tot cu partid. Cred că nimeni nu ar avea de suferit. Apoi absenteismul, pur și simplu, s-ar putea dovedi un remediu eficient pentru diminuarea proporției îngrijorătoare de politicieni cu handicap pe care îi întâlnim în mai toate partidele noastre mioritice. Mulți dintre semenii noștri, după cum știm, au făcut-o deja! Amintesc cititorilor că la ultimele alegeri parlamentare, abia 32% dintre semenii noștri cu drept de vot s-au prezentat la urne.
Poate că în situația unui absenteism masiv politicienii o să realizeze, în al 12-lea ceas, că legitimitatea lor, și deci pretenția de a-i guverna pe semenii lor, sunt goale de conținut. Cred că este o soluție mai bună decât iluzia constituirii de noi partide, ori reformarea celor existente. Oricum, dragul meu cititor, cele de mai sus constituie doar un exercițiu pentru hazul pricinuit de necaz!
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Facebook
WhatsApp
TikTok
