EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Habarniștii noștri lovesc din nou…

   O știre, care a trezit un interes mediatic destul de subțire, relata că termocentrala de la Mintia a fost vândută unei firme din Irak cu suma de 91 mil. de Euro. Firesc, PSD-ului îi tresare un mușchi – nu este clar din ce parte a organului său de gândire – și conchide supărăcios că metoda de privatizare, prin administrator judiciar, nu a fost tocmai potrivită. Bombănind, în continuare, cum că prețul obținut este unul mic, comparativ cu modernizările de 150 de mil. Euro, făcute în ultimii ani…

   Ca să vezi ce grijuliu este PSD-ul cu bunurile care sunt ale poporului. Fiind însă la guvernare de atâta timp, chiar dacă într-o coaliție, este evident că PSD-ul ar fi putut să dea o altă direcție afacerii Mintia. Putea să intervină în mod eficient. S-a trezit însă la spartul târgului. Adevărul fiind, prin urmare, cât se poate de simplu: cu o mare durere în basca-i socialistă, de fapt PSD-ului puțin i-a păsat de Mintia, ori de situația energetică extrem de dificilă a țărișoarei atât de iubită nu doar de pesedei, ci de către toții habarniștii noștri mioritici. Care, cu toții, au căzut din patul mediocrității, trezindu-se în tot felul de posturi executive, cu impact însă devastator asupra semenilor lor…

   Desigur, supărarea PSD pare justificată, până la un punct. Este însă de „fleur de cucu”, dacă de gândești că prostii de acest gen, întâlnite pe la mai toți habarniștii guvernărilor PSD, au fost făcute în aceiași nefericită cheie: distructiv, prădalnic, păgubos… Să ne amintim doar de privatizarea Petrom, executată la preț redus și după modernizarea mai tuturor stațiilor de distribuire. Exemplele, oricum, sunt cu duiumul și lumea le cam cunoaște…

   Ce ar fi trebuit să remarce însă PSD, ar fi fost fenomenul cu totul ieșit din comun care s-a petrecut cu Mintia: un bun valoros, în care s-au investit multă muncă și bani, datorită habarniștilor de la Bruxeles, dar și din pricina pupincuriștilor autohtoni, a fost închis, scos din circuitul economic. A intrat apoi în conservare, dar, lucru nemaipomenit, a scăpat distrugerii și a fost cât de cât valorificat. O asemenea poveste, neobișnuită la un popor cu vocația distrugerii, o vocație întreținută și alimentată de habarniștii care îl guvernează, trebuia remarcată de către PSD. Pe vremea guvernărilor sale, cam tot ce intra la conservare, lua mai apoi drumul distrugerii.

   Așa că, aș recomanda conducerii PSD, că tot se fac adunări de partid tematice, să se întrunească pe locul fostei termocentrale de la Anina. Un loc care, vezi Doamne închis, conservat și valorificat, nu mai amintește câtuși de puțin despre un obiectiv în care s-au băgat un mld. de $. Eventual, se mai pot face filme care necesită scene post-apocalipsă nucleară. Pus într-un astfel de decor, poate realizează și PSD, și nu numai el, că alții, nemții de pildă, redeschid obiective energetice care au stat zeci de ani în conservare. Fără să fie prăduite sau să fie vândute pe nimic… Poate realizează că nu mai este loc de distrugere, oricine le-ar provoca.

   În consecință, în loc să se arate indignat, nu ar fi fost cu totul ieșit din comun ca PSD-ul    să-și fi cerut scuze pentru multe dintre greșelile pe care oamenii săi, cocoțați în funcții executive, le-au făcut de-a lungul anilor post-comuniști. Greșeli care, doar dacă ne-am rezuma la demolările prădalnice ale acareturilor economiei comuniste, ne spun multe despre prețul pe care oamenii acestui partid, și nu numai aceștia, l-au acordat muncii altora. Poate că, procedând astfel, își va educa activul să respecte efortul și sudoarea altora. Că, în anumite condiții, sunt lucruri care, deși se dovedesc depășite, își găsesc, la un moment dat,  întrebuințarea. Fie că este vorba despre muzee ori parcuri tematice… Nu distrugi ceea ce mintea unor politicieni nu poate gândi ceva constructiv la un moment dat. Lași timpul să aducă politicieni care, poate datorită altor conjuncturi, vor găsi alte soluții decât distrugerea.

   Și să se încheie, pentru totdeauna, cu mitul antreprenorului nostru arhetipal, Manole, nevoit, pentru a duce la bun sfârșit ceva, să facă sacrificii umane, între timp, până la sacrificiu, la ordinea zilei fiind distrugerea repetată a ceea ce s-a construit…

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…