EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Habarniștii în vremuri de criză

Am mai scris despre habarniștii care ne guvernează. În rândurile de față voi încerca să surprind și latura umană a acestor indivizi, care sunt departe de a realiza că în situații de criză s-ar putea să împărtășească și ei destinul celor pe care îi conduc. Adică, soarta oamenilor de rând. Mai jos, voi încerca să schițez fenomenul care, în situații de criză, ajunge, de la un anumit punct, să nu mai facă diferențe între cei care conduc și cei conduși.

Remarcăm din capul locului că, treptat, în situații de criză oamenii rând realizează că exemplarele umane la care facem referire sunt și ei semeni de ai noștri. Așadar, oameni și ei… Cu speranțe, orgolii, drame etc. Numai că întrucât populează partidele politice, și ajung tocmai datorită acestui fapt să manevreze tot felul de pârghii decizionale care influențează viața altora, adică destinele oamenilor de rând, sunt, până la un punct, extrem de diferiți de restul oamenilor. A oamenilor considerați obișnuiți. Ori o atare condiție socială impune o serie de constrângeri. De obligații, altfel spus. Sunt, după cum vom arăta, dimensiuni care, în fapt, nu există pentru habarniștii noștri! Și aceasta, chiar în condițiile în care oamenii obișnuiți ajung să conștientizeze situația,…

O știm cu toții: oamenii de rând, deși contribuie la statutul și rostul politicienilor într-o societate doar votându-i, aceștia validează totodată indirect și postura socială, aducătoare de beneficii grase, a celor plasați de către politicieni în structurile birocratice semnificative ale statului. Ei bine, am credința că oamenii obișnuiți, îndeosebi în preajma unor situații de criză, realizează că sunt deseori în situația de a nu avea niciun cuvânt de spus în legătură cu deciziile care le influențează calitatea vieții. Decizii luate de către politicieni și puse în practică de către birocrați. Este un mecanism care treptat devine însă transparent și oamenilor de rând: aceștia realizează că mecanismul pomenit nu implică negocierea binelui care, vezi Doamne, li se adresează. De adăugat este și faptul că, tot oamenii obișnuiți, realizează că o mulțime de decizii, luate în numelui unui bine nenegociat, au efecte dezastruoase asupra calității vieții lor. Iar un atare fapt nu s-a răsfrânt câtuși de puțin asupra decidenților. Adică, a habarniștilor!… Nu întâmplător, în paranteză fie spus, un astfel de fenomen se constituie în unul dintre motivele care îi determină pe oamenii de rând să conchidă că persistă diferențe notabile între propria societate și societățile dezvoltate din Occident, luate drept model. Trebuie spus că diferența constatată nu este concluzia vreunei perspective academice, ori a vreunei introspecții existențiale, ci mai degrabă a uneia care s-a structurat sub auspiciile experienței nemijlocite. Datorită însă acesteia, mulți dintre semenii noștri au luat decizia de a se integra total și definitiv în alte societăți, cu mult mai prietenoase, comparativ cu societatea autohtonă. Din nefericire, fenomenul va continua atâta vreme cât societatea autohtonă va rămâne la periferia societăților luate drept model. Ceea ce, dacă ne uităm la capabilitățile și „talentele” decidenților noștri, va acționa, probabil, precum o constantă fizică. Ceea ce, pe de altă parte, va accentua dependența societății noastre față de o traiectorie evolutivă care nu pare să se modifice prea curând. Altfel spus, trebuie să ne obișnuim cu gândul că tranziția noastră s-a încheiat, iar anatomia și metabolismul societății autohtone și-au atins de acum majoritatea parametrilor funcționali. Și definitorii, totodată!

Deși diagnosticul schițat mai sus este vehiculat de ceva vreme în spațiul public, ei bine, în ciuda unui atare fapt politicienii noștri se comportă de parcă lucrurile ar curge într-o matcă firească. Nimic nu pare să-i trezească la realitate pe habarniștii noștri. Nici măcar criza energetică, ca să nu pomenim și de contextul generat de războiul declanșat de către autocratul de la Kremlin. Deși cu toții realizăm că ceva profund a început să se manifeste în viețile noastre, ceva extrem de dificil de a fi controlat – prețuri nemaipomenite la energie, care afectează nu doar gospodăriile, ci întreaga economie; perspectiva unei crize alimentare; un conflict care poate scăpa de sub control etc. – ei bine, decidenții noștri se comportă de parcă ar fi decuplați de la o realitate extrem de solicitantă. Habar nu au că se impun comportamente și eforturi deosebite din partea lor. Ne dau impresia că, asemeni oligarhilor lui Putin, care și-au pus la adăpost agoniseala, în ceea ce-i privește nimic din dramele care bat la ușă nu i-ar putea cumva afecta și pe ei. De parcă ar trăi într-o realitate paralelă. Statul lor paralel, acela care i-a belit pe mulți, pare să fie doar o himeră, o găselniță jurnalistică. Un concept care nu doar că nu poate lătra, dar nu e capabil să schițeze nici măcar un scheunat de adio… Abulici, plutind printr-o ceață a timpurilor care nu le trezește nicio îngrijorare, habarniștii care ne guvernează își văd doar de micile lor aranjamente. Criza care deja tropăie nu le afectează nici sensibilitatea, ca să nu mai vorbim despre neuronii care sunt de multă vreme în situația de a nu se mai înviora la vreun gând care să-i vizeze cumva pe semenii lor.

Că lucrurile stau așa, este suficient să ne gândim la greutatea de a lua decizii rapide și adecvate realității. Te apucă amețeala când realizezi cât s-au învârtit habarniștii noștri mioritici în jurul cozii până să decidă ce se întâmplă cu prețurile la energie pentru populație Ori, dacă avem în vedere criza economică, care își arată deja primele simptome, realizăm cu o stupoare sufocantă de-a dreptul că decidenții noștri chiar par să fie de pe altă lume. De parcă, asemenea unor indivizi cu severe afecțiuni perceptive, nu realizează că în aceste zile hălci din economia autohtonă sunt la un pas de faliment din pricina energiei. În timp ce în Franța, de pildă, au început discuții publice referitoare la posibilitatea naționalizării temporare a producției de energie, ai noștri decidenți învârtesc niște bieți neuroni care abia reușesc să schițeze la cât să se ridice valoarea mixului hidro-termo-atomoelectric. De, ce să-i faci? Prostia mioritică este de lungă durată. Și rezilientă, de-a dreptul! Nu cred că Europa ne-a pus pistolul la tâmplă să spargem producția de energie. S-o privatizăm aiurea, dând-o aproape pe degeaba unor firme care sunt tot de stat. Desigur, nu ale statului nostru!

Dacă am încerca să ghicim de unde-și trage seva prostia endemică, de nesecătuit, a habarniștilor noștri mioritici, probabil, răspunsul l-am găsi în mecanismele mimetice care caracterizează aranjamentul nostru democratic. Doar potrivit acestor mecanisme mimetice funcționează gândirea politicienilor noștri! Devine tot mai limpede faptul că puținătatea gândirii habarniștilor noștri nu poate să depășească constrângerile unor ideologii de manual. Somațiile realității fiind astfel filtrate doar mimetic potrivit unor simple prescripții de factură ideologică. Pentru ei nu contează siguranța semenilor lor la vremuri de criză. Ce contează sunt doar regulile ideale ale economiei de piață. Soluțiile, de care ar trebui să beneficieze oamenii de rând, izvorăsc, din nefericire, din câteva precepte ideologice simpliste. Doar din perspectiva acestora habarniștii noștri alcătuiesc harta mentală a unei realității asaltată de crize de tot felul. Un celebru gânditor definea inteligența drept capacitate adaptativă la realitate. Habarniștii noștri insistă însă să pună între ei și realitate niște bieți ochelari ideologici. Și, la vremuri de criză, își imaginează că în slujba poporului se sacrifică pe altarul intereselor acestuia…

Să fim serioși! Habarniștii sunt doar în exercițiul propriilor interese. Și vor continua să facă asta până ceva îi va scoate pe tușă. Numai că vor plăti și alții. Ce să-i faci: și naivitatea are un preț! Oricât de nedrept ar fi…

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale