EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Habarnismul de partid și de demnitate publică (de stat)

Deși par să fie două maladii distincte, în realitate, acestea sunt două stadii ale aceleași boleșnițe ce vizează exclusiv populația clasei politice. Oamenii de rând sunt imuni. În cazul acestora, ceea ce ar părea să se asemene simptomaticii habarnismului, pomenit în titlu, nu sunt decât consecințele fie ale unui viciu de informare, fie ale unei prelucrări superficiale a datelor realității. Și cam atât! Oricum, esențial, în cazul nepoliticienilor, este faptul că de pe urma unor simptome asemănătoare diverselor forme de manifestare a habarnismelor nu suferă de consecințe decât cei în cauză. Pe când, de pe urma habarnismului politicienilor și demnitarilor, suferă sectoare întregi din societate. De fapt, în această direcție, găsim și spațiul de atribute propriu bolii care bântuie lumea politicienilor. Astfel, spre deosebire de neștiință ori prostie, habarnismul la politicieni debutează prin fenomene de edulcorare, uniformizare etc. a somațiilor realității, ajungând până la manifestări grave de ignorare a realității, pur și simplu. Mecanismul mental și motivațional al acestor fenomene este pus în mișcare de nevoia de control asupra complexității care este proprie realității. Este un control care, în cele din urmă, are drept consecință structurarea unei hărți mentale a unei realități proprii, care are însă o legătură extrem de restrânsă cu realitatea semenilor lor. Totuși, nu trebuie omis faptul că singurul moment în care politicienii încearcă o calibrare și apropiere a celor două realități este prilejuit de diferitele evenimente electorale. Nu întâmplător, în vederea dobândirii controlului asupra societății, este și singurul prilej când politicienii apelează la expertiză. Este însă vorba doar de o utilizare extrem de focusată a expertizei, și anume în vederea dobândirii puterii. În rest, expertiza nu este utilizată nici măcar în situația în care politicienii ajung să guverneze. Trebuie precizat că aparatul birocratic, luat în stăpânire din punct de vedere politic (partizan – în fapt) după fiecare eveniment electoral, nu va asigura expertiza necesară soluționării problemelor complexe ale unei societăți. Exemplele cu tot felul de fufe și papagali pe post de demnități publice fac și au făcut deliciul media.

Trebuie spus că, așa cum în medicina comună mai degrabă vorbim despre bolnavi, nu despre boli, așijderea și cele două stadii pomenite mai sus îmbracă forme extrem de diverse. Fără îndoială, în funcție de câmpul extrem de variat al firilor umane invadate de virusul habarnismului despre care facem vorbire. Ar mai trebui precizat că dacă habarnismul de partid este frecvent printre majoritatea membrilor de rând ai formațiunilor politice, cel de stat vizează numai politicienii ajunși în funcții de demnitate publică. În fine, deși cele două stadii par să aibă, la prima vedere, drept referențial prostia, trebuie precizat că fenomenul care întreține habarnismul este unul de factură socială și își trage seva dintr-un soi de autism social. Și a cărui principală consecință, repetăm, rezidă atât în amplificarea capacității de ignorare a somațiilor realității, cât mai ales în degradarea sensibilității umane care însoțește îndeaproape acest fenomen. De parcă, semenii noștri, odată înregimentați în partide, suferă mutații semnificative atât în plan mental, cât și în cel afectiv.

De pildă, recent, responsabilul nostru ministru cu treburile PNRR a tropăit biruitor pe scena publică cu un anunț referitor la o victorie a domniei sale pe la înaltele porți europene: cică, banii din programul negociat de către prezidentul nostru și foarte mult așteptat de către toată nația română a ajuns, slavă Domnului, să fie condiționați de desființarea SIJ. Așadar: nu se destramă pomenita structură a justiției, nu păpăm bănuțu’ prin PNRR! Halal să ne fie… cu un atare habarnism de stat!… Un om normal la cap n-ar putea găsi vreo legătură între SIJ și PNRR. Oricum, exemplul de mai sus este unul de manual: astfel, un specimen care, altminteri, pare să aibă toată țigla pe casă (scrie pe la Dilema, stăpânește cel puțin graiul matern etc.) pare să nu aibă niciun fel de logică de uz cotidian în momentul când leagă banii din PNRR de desființarea SIJ. Poate cu excepția unor calcule ce vădesc un interes tembel, dictat de către partidul domniei sale, USR-ul, am putea cu greu admite că încă îl mai vizitează ceva firimituri de logică pe înaltul nostru demnitar. De parcă, făcând în ciudă PNL, acest specimen își imaginează că și-a atins o serie de obiective politice prin adăugarea încă a unui hop până să ajungem la banii europeni. Nu știm ce fel de obiective a avut în vedere habarnistul nostru om de stat, dar acestea chiar că nu au nimic în legătură cu interesele semenilor săi. Pe de altă parte, nu poți să nu te întrebi: chiar să nu aibă habar acest politician de faptul că, odată început procesul subțierii încrederii populației într-un partid, chiar venirea unor bani nu vor pune mai multe voturi în tolba acestuia?! Câteva picături într-un deșert de nerealizări nu vor genera, cu siguranță, vreun reviriment politic… Primăvara s-a dus, iar habarnistul nostru de stat încă nu știe că, în curând, vine iarna nu doar pentru un anume partid din coaliție, ci pentru întreaga încropeală politică care ne guvernează în prezent. Cititorii noștri și-au dat seama că este vorba de soarta în picaj a PNL-ului, urmărită îndeaproape de oftica șantajistă a USR-ului.

Însă pentru a înțelege mai bine fenomenul acestei maladii să ne gândim că boleșnița noastră se manifestă asemenea unei rachete cu două trepte: primele apar semnele care își fac apariția chiar din momentul în care un semen de-al nostru a luat decizia de a se manifesta ca politician. Ca să ajungă mai apoi la maturitate, adică în toată splendoarea sa maladivă, în momentul în care partidul îl distribuie pe acesta într-o funcție de demnitate publică. Trebuie să înțelegem că însăși gestul înregimentării politice își pune amprenta asupra regimului funcțional al întregului aparat perceptiv și intelectual al specimenului avut de noi în vedere. Iar funcția de demnitate publică nefăcând decât să amplifice totul. Am putea numi întregul fenomen ca fiind un habarnism de situare. Căci, din momentul în care devine membru de partid, situarea în lume a specimenului nostru nu mai este una care să fie asemănătoare restului semenilor săi. Lumea politicianului devine una aparte, având alte reguli decât cele care guvernează lumea semenilor săi. Datorită acestora, întreaga sensibilitate a politicianului ajunge de a fi cu totul diferită de aceea a semenilor săi. Paradoxul constă în faptul că politicianul are pretenția de a-i guverna pe semenii săi. Iar când ajunge s-o facă, consecințele sunt de-a dreptul dramatice. Doar așa putem înțelegem cum un demnitar ajunge în situația de a nu avea habar de costul unei pâini, altul de cuantumul salariului minim etc.

Demnitarul nu este decât ultima consecință de manifestare a habarnismului. Și ceea ce este de reținut ar fi faptul că de o atare fază a boleșniței s-ar putea scăpa dacă partidele, pentru funcțiile de demnitate publică, ar recruta specialiști din societate. Știm că nu au un asemenea nărav. Iar totul se datorează poziției acestora față de expertiză, ca mentalitate, și ignorării realităților semenilor lor, ca sensibilitate umană, pur și simplu.

Deși, aici, ar fi vorba despre o altă fațetă a maladiei care-i desfigurează pe politicienii noștri, menționăm că, în cele din urmă, aceștia au dat măsura iresponsabilității lor sociale: incapacitatea de a structura și conduce la maturare a unei comunități politice capabile de autodezvoltare. Este un deziderat care, probabil, va fi în atenția unei alte generații de politicieni!

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…