Cu câteva zile în urmă, spațiul public european, dar și cel mioritic, au fost zdravăn scuturate de frisonul pricinuit de oamenii noii administrații americane. Deși tevatura a fost de proporții, de fapt, judecând lucrurile la rece, mare lucru nu s-a întâmplat! Căci, pur și simplu, totul s-a rezumat la faptul că au fost slobozite tot felul de vorbe de către oamenii lui Trump. Vorbe răspicate. La care s-au adaugt și feluritele adnotări pe rețelele sociale, postate de aceiași actori. Desigur, în calitate de „gânditori” ai unui cor care anunță vremuri noi pentru întreaga lume, nu doar pentru europeni. Ca și cum, respectivii ar fi descoperit, dintr-o dată, că sunt în posesia unor abilități cognitive, fără pereche, de a percepe lumea. Însușire care, vezi Doamne, trebuia musai să ajungă la urechile milioanelor de pământeni. Trebuind, astfel, să luăm cu toții aminte: Trump este singurul capabil să reseteze America, chiar lumea întreagă.
Care să fie senzația omului de rând, la un astfel de spectacol? Fără doar și poate, convingerea că urmează schimbări rapide, inevitabile, ale actualei situații mondiale. Ceea ce e același lucru cu a spune că pe mulți dintre semenii noștri îi paște o permanentă angoasă.
Într-un alt plan, cel al ideilor geo-politice, gândurile abisale fătate de nenea Dughin, iată, au o corespondență occidentală. Ideologul lui Putin s-ar părea că are o oglindă peste ocean. Una, din nefericire, la fel de găunos-radicală. Așa că, n-ar trebui să fim surprinși că, la criticile brutale exprimate de vicele lui Trump, critici vizând valorile democratice ale statelor europene, s-au adăugat apoi și alte luări de poziție, la fel de „delicate”. Dar și neașteptate, totodată. Toate menite să sublinieze că, din rațiuni contabile, ar fi posibil ca America, sătulă de a mai plăti pentru siguranța altora, și-ar putea retrage sprijinul militar pentru Europa. Motivul? Suntem determinați, mai pe ocolite, să credem că, dincolo de banii insuficienți destinați pocnitorilor, la mijloc ar fi vorba despre gândirea cu totul „novatoare” pe care a dezlănțuit-o al doilea mandat a lui Trump. Aflat, desigur, în posesia unei noi viziuni privind soluționarea celor mai semnificative probleme ale lumii. Cam pe aici, ne place ori ba, ne-am afla, odată cu revenirea lui Trump la putere…
Așadar, nimic neobișnuit ca „realpolitika”, declanșată de echipa lui Trump, să-și fi propus, înainte de toate, să repună în jocul de putere planetar Federația Rusă. Și dacă totul pare să fie o chestiune inovatoare, atunci, spălarea de păcate a lui Putin pare să fie și ea un gest cât se poate de firesc. Totul servind, ni se spune, pentru încheierea războiului din Ucraina. Lucru necesar, fără doar și poate, dar care se putea petrece și fără utilizarea brutalității față de aliați. Mai mult, „ptiu, drace!”, potrivit unor zvonuri privind pretențiile maximale ale trimișilor Rusiei, cereri exprimate cu ocazia negocierilor de la Riad, s-ar părea că am fi în antecamera unei înțelegeri de felul celei care a avut loc la Ialta, în urmă cu opt decenii. Se vorbește că partea americană ar fi respins din capul locului o atare posibilitate. Ceea nu însemnă că tema va dispărea prea curând din spațiul public. Oricum, revenirea lui Putin este spectaculoasă. Nu știm încă ce se va întâmpla cu Ucraina! Ce teritorii va pierde…
În ciuda spuselor liniștitoare ale majorității analiștilor de luat în seamă, noul peisaj mondial a avut efecte imediate asupra mediei mioritice. Prăpăstioasă de felul ei, doritoare de ratinguri cu orice preț, aceasta, în ciuda realității, continuă să vadă întregul peisaj doar în culori sumbre! Și o face, citând trunchiat și titrând spăimos. Probabil, ca să simțim cu toții cât mai acut nebunia care pare să fi cuprins, fără leac, întreaga lume. Ca să nu mai pomenim despre media care suflă în pânzele așa-zisului președinte ales. Și care trâmbițează zorii unei noi ere mioritice. Dar care, de astă dată, urmează să curgă neaparat în siajul noii politici americane. Europa pare, în ochii suveraniștilor, un câine bătrân și obosit!
Desigur, lucrurile care se petrec sunt grave, dar totuși trăim alte vremuri, deosebite de cele ale anilor treizeci. Iar faptul că unii dintre politicienii noștri se urcă deja în barca celui care pare cel mai tare din parcare, nu este ceva neașteptat. De bună seamă, domnii campioni în ale suveranității ar trebui să țină totuși cont de realitate… Astfel, întâi de toate, nu trebuie uitat că noua „gândire” a unchiului Sam este o chestiune temporară, ca să nu-i spunem accidentală, la scara politicilor americane. Și va ține, probabil, cât va dura mandatul lui Trump. Căci, este puțin probabil să se schimbe regula celor două mandate, valabilă de atâta vreme în America. Și să avem, astfel, „bucuria” celui de al 3-lea mandat. Așa că, după era lui Trump, o culme a conservatorismului „radical”, „abisal” pe alocuri, probabil, administrația americană va avea orientări ceva mai nuanțate.
Pe de altă parte, scoaterea Rusiei din izolare, dar și încetarea (înghețarea) războiului, probabil că vor mai domoli lucrurile. În aparență, însă. Căci, odată prins gustul mondializării noului conservatorism american, dependența de traiectorie va dobândi o inerție greu de domolit. Așa că, n-ar strica ca politicienii mioritici să renunțe la comportamente oportuniste. La exchibiții dezagreabile, care nu vădesc decât superficialitate. Or fi americanii parteneri strategici, nimic de zis! Dar facem parte din Uniunea Europeană. Și nimic nu i-ar împiedica pe politicienii mioritici să profite ca o atare situare să ne aducă siguranță.
Apoi, nu trebuie omis faptul că într-o perioadă extrem de scurtă, noua administrație americană a reușit să-și ostilizeze nu doar vecinii. Ci și societăți democratice aflate în echilibru. Ceea ce va avea consecințe dincolo de mandatul lui Trump. După cum știm, vicele lui Trump, a cărui resorturi cognitive ne sunt deocamdată inaccesibile, a reușit să bage toate democrațiile europene într-o oală conceptuală care nu prea are legătură cu realitatea. Ceea ce este greu de ignorat. Un aspect pe care politicienii mioritici se prefac că nici nu s-ar fi petrecut. Ceva de genul atacului asupra Capitoliului. Care, pentru pupincuriștii mioritici, ar fi „necesar” nici să nu fi avut cumva loc. Uneori, îți vine să crezi că suntem fără leac!
Iată o mostră de pupincurism mioritic. Nici n-a apucat „gânditorul” cu drujba să ne avertizeze de cancerul teribil pe care l-a reprezentat Soros, cu a sa fundație, pentru democrația autohtonă, că nea mesia Georgescu a și sărit în sus, gata de luptă cu balaurul progresist. Ori, potrivit altora, neomarxist. Oricum, „drujbistul” nostru nu a făcut decât să zgândărească, astfel, o pătură semnificativă a intelighenției din partea locului. În paranteză fie spus, o categorie net superioară capacității conservatorismului promovat de gânditori de genul lui Vance și Musk. Mă îndoiesc că plutocratul de la Tesla a citit vreun rând din Popper. Cel care a inspirat titutulatura pomenitei fundații. Și-a inspirat-o, după cum știm, nu printr-o postare de câteva rânduri pe o rețea de socializare. Ci, printr-o operă de filosofie politică remarcabilă: „Societatea deschisă și dușmanii ei„. Lucrare, care-i va supraviețui în mod cert și lui Trump. Ca să nu mai pomenim de pomenitul drujbist. O sculă, s-ar părea, menită să înlocuiască, imagologic, securea din fascia conservatorilor suveraniști de pretutindeni.
În paranteză fie spus, unul dintre gânditorii considerați de către Popper ca fiind unul dintre cei mai importanți dușmani ai societății deschise a fost chiar Marx. În mod paradoxal, gânditori de teapa lui Vance și Musk, de care și societatea autohtonă este plină, sunt de părere că Soros este un reprezentant al progresiștilor și neomarxiștilor. Ce să-i faci? Metehna de a vorbi fără să citești…
Din nefericire, șuvoiul de ură îndreptat împotriva lui Soros în America se constituie într-o „țandără” de substanță a noii „realități” promovate de către actuala elită politică americană. Și care a ajuns să facă pui, tocmai hăt, în mintea mesianică a așa-numitului „președinte ales”. Și necititul ăsta, promite, venind la putere, desființarea rețelei Soros. Deși, aceasta și-a încetat activitatea pe meleagurile mioritice. Așa-numitul președinte ales nu realizează faptul că Soros este luat la țintă de către conservatorii americani, fără doar și poate, din necesități de eficiență propagandistică. Aceștia considerând că miliardarul ar fi potrivit pentru postura țapului ispășitor, pentru o serie de probleme nesoluționate la vremea lor. Fără îndoială, exceptând unele aspecte critice ale societăților occidentale, unele corect identificate de către Trump & comp, exagerările noii administrații americane vor necesita, fără îndoială, corecturi inevitabile. Reveniri la politici normale. Nu mă refer, aici, la comunitatea LGBTQ etc. ori la chestiunea migrației…
Apoi, e puțin probabil ca America, prin noua sa atitudine față de aliații europeni, să reușească să decupleze total Rusia de China. În acesta sens, tot zgomotul produs de echipa lui Trump va avea drept consecință, probabil, o creștere a autonomiei europene în raport cu America. Totul ține însă de capacitatea politicienilor europeni de a transforma în opurtunitate o situație ce pare doar aducătoare de nenorociri.
Se uită faptul că Tratatul de la Lisabona, de pildă, conține o clauză de apărare reciprocă, conform căreia, în cazul în care un stat membru ar face obiectul unei agresiuni armate, celelalte state membre sunt obligate să-i acorde ajutor și asistență prin toate mijloacele de care dispun. Așadar, realitatea este ceva mai complexă decât ceea ce-și imaginează omul de afaceri Trump. De pildă, în condițiile în care toate statele membre ale UE vor atribui 2% pentru înarmare, așa um vrea Trump, ei bine, suma va fi mai mare decât aceea pe care o cheltuie, în prezent, America. Realitatea este că Europa se poate apăra de una singură împotriva unei agresiuni venită din partea Federației Ruse. Cea din urmă având un PIB ceva mai mare decât al Italiei. Ca să nu mai vorbim de faptul că populația statelor membre este dublă față de cea a Rusiei. Europa, prin Franța și Marea Britanie, are capacități de descurajare nucleară. Mai rămâne, desigur, problema resurselor. O chestiune care, să fim serioși, poate fi și ea rezolvată. În mod evident, lumea este mai largă decât America și Rusia, luate împreună. Trebuie să avem în vedere faptul că America a respins din capul locului solicitarea maximală a Rusiei, de revenire la situația din 1997. O chestiune pe care, de altfel, Putin a mai vânturat-o. Apoi, negocierile de la Riad constituie pași preliminari. Este puțin probabil, chiar dacă vor exista concesii, ca America să se separe de aliații săi occidentali. În acest sens, este puțin probabil ca Marea Neagră să ajungă lac rusesc.
În privința cheltuielilor europene de apărare, solicitate pe bună dreptate de noua administrație americană, o creștere a acestora este, riguros vorbind, o modalitate de a tempera anumite manifestări de criză în plan economic. În acest sens, este posibil ca o mare parte din comenzile de apărare să nu fie orientate prioritar înspre firmele americane, cum speră omul de afaceri Trump.
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Facebook
WhatsApp
TikTok
