De parcă partidul din care face parte domnul Ivan ar fi fost un oenge oarecare, nicidecum ditamai organizația politică care ne-a guvernat decenii la rând, ministrul nostru, trezindu-se într-o dimineață, asemeni unui imaculat politician străbătut de fiorii de dinaintea marilor fapte care urmează să le înfăptuiască, constată că sistemul energetic mioritic practică, ca să vezi, cele mai mari prețuri din Europa. Și, drept urmare, sare îngrijorat în arena publică și ne anunță că tărășenia energetică nu este o daraveră oarecare, ci una de care atârnă ditamai siguranță națională. Așa că, pac!, cere întrunirea CSAT. Ăsta da, ministru!
Halal să ne fie! Căci, dacă ne dăm o țâră serioși, realizăm că realitatea devoalată de pomenitul ministru era știută, la nivel de expertiză, și nu numai, de multă vreme! Și, într-un fel, era știută parțial chiar și de mai toții habarniștii care s-au perindat pe la butoanele puterii. Cu toate acestea, din nefericire, lucrurile au continuat să evolueze în bine-știuta logică imperturbabilă a toboganului. Așa se face că, alături de cele mai mari dobânzi pe care le practică băncile alogene, la care s-au aliniat și băncile mioritice, iată că descoperim că și energia electrică ne produce la fel de mari probleme! Constituindu-se în cea de-a doua piatră a lațului care înfășoară, și în prezent, piciorele postcomuniste ale românilor.
Dintr-o astfel de perspectivă, lucrurile sunt cât se poate de simple: cum naiba să fie românii competitivi cu omologii lor de pe alte meleaguri? Desigur, ne referim la antrepenori. Actualele dobânzi cămătărești, pe care băncile le practică nestingherite, le aduc profituri babane, obținute, vezi Doamne, într-o țară cu risc ridicat de creditare. Însă, logic, ratele de profit obținute de către bănci nu ar trebuie să ne încadreze în actuala clasă de risc. Așa că, pentru români, afacerile au devenit o adevărată ruletă… Și, din nefericire, s-ar părea că lucrurile nu pot fi schimbate prea curând.
Pe de altă parte, alături de piatra creditelor, se adaugă altă piatră: aceea a facturilor exagerate pentru energia electrică. Mai poate fi vorba despre competitivitate? Nici vorbă! Afară, după cum știm, prețul energiei și al dobânzilor sunt mai scăzute. Dintr-o asemenea perspectivă, suveraniștii au dreptate până la un punct: în mod evident, de vină sunt cei care au guvernat mai bine de trei decenii! Sunt pe arătură, însă, când identifică greșeala doar în faptul că împricinații au închis, datorită Comisiei, capacități de producere a energiei. Cam jumătate, în estimarea domnului Ivan. Care uită să ne spună și prețurile la care se producea energia în obiectivele energetice închise. Problema, de fapt, este cu mult mai amplă și vizează incapacitatea cronică a românilor de a soluționa probleme pe termen mediu și lung.
Așa că, este adevărat, putem vorbi despre rezultatul dezastruos produs de către politicienii noștri tradiționali. Nu încape îndoială. Dar dacă te gândești la „specialiștii” pe care suveraniștii vor să-i pună în locul celor care au produs dezastrul, atunci este evident că handicapul creditelor și al prețului la energie pare să se dovedească imposibil de eradicat. Se pare că ne confruntăm cu ceva asemănător grajdurilor augiene.
În fine, ce să mai vorbim despre situația românului de rând? Nevoit, în atari condiții, să populeze încă plaiurile noastre mioritice! În timp ce unii dintre români, potrivit unui ilustru antrepenor, au ajuns să practice mita de supraviețuire! Altora, mai amărâți, nu le mai rămâne decât să ajungă în cele din urmă să se convingă de un fapt verificat în practică: că afară, nu-i ca pe la noi. Iar câteva milioane de români au ales…
Situația jalnică a creditării și prețului ridicat al energiei nu trebuie pusă nici în contul băncilor aciuite pe meleagurile noastre. Și nici al furnizorilor de energie. În cele din urmă, nici pe seama celor de la Bruxelles. Așa cum își imaginează ai noștri suveraniști. De fapt, în situații critice, cu toții – fie suveraniști, ori politruci tradiționali – continuă să practice tehnica sfârâiacului. Iar domnul Ivan știe despre ce este vorba. În ce constă această tehnică? Potrivit poveștii: se face mare tam-tam că urmează să se producă un fenomen uluitor. În cazul nostru: CSAT își încordează mușchii în chestiunea energiei. Lumea este atrasă să-și îndrepte atenția asupra a ceva nemaipomenit. Prostită, mulțimea așteaptă cu sufletul la gură ce urmează să se petreacă. Iar ceea ce se întâmplă, este aiuritor: se ia un ac, se încălzește. Apoi, se bagă într-un pahar cu apă. Se obține un bine-cunoscut sfârâit. Și, iată, avem un sfârâiac!
Urmează, pentru a evita depresia, tot felul de explicații pentru nimic! Luați drept exemplu ceea ce s-a petrecut în Alaska între cei doi magi ai utilizării tehnicii sfârâiacului. Mediatic, ambii s-au dat de tot pereții pentru a atrage atenția asupra bunelor intenții pe care le-ar avea în posesie. Deși știau foarte bine că nu le pot onora în mod practic. Ceea ce, am putea observa, că nu le-a produs niciun disconfort mental ori de altă factură. Este pricina care-i face să promită enorm ceva care nu le stă nicidecum în putere. De bună seamă, alături de comilitoni, ambii știau ceea ce pot face în mod real.
La fel procedează și domnul Ivan, când ne bagă în ochi degetele CSAT. Vezi Doamne, chestiunea fiind importantă, o plasăm undeva deasupra chestiunilor de uz cotidian. Adică, la capitolul interes național. Adică, interesul cu pricina este ceva care, până mai ieri, a fost tratat cu sictir, iar cineva, „trezit în conștiință”, vorba lui mesia Georgescu, îi conferă adevărata dimensiune și importanță. Ceea ce va urma, pun rămășag, nu va fi decât un sfârâiac! Adică nu mirobolant nimic! Urmare a unei flamboiante tehnici politice de a prosti lumea.
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Facebook
WhatsApp
TikTok
