Și în prezent, ca din totdeauna, mintea umană pune nenorocirile pe seama unor factori considerați ca fiind incontrolabili. Este vorba de o logică sintetizabilă în sintagma: „Așa a fost să fie!”. Ceea ce ar putea însemna și: „Așa ar fi trebuit să se petreacă lucrurile”. Ambele ziceri consemnează, de fapt, neputința minții umane de a pătrunde ori de a interveni în desfășurarea unor evenimente nedorite. O astfel de logică, acceptabilă de regulă în condițiile în care mintea umană este neputincioasă în a itentifica alternative, nu este însă funcțională în mod universal. Mereu, în istoria lor, societățile umane au căutat căi de a stăpâni și controla haosul. Mintea umană, deși acceptă ideea întâmplării, refuză totuși să accepte că nu s-ar putea interveni în modificarea unui șir de evenimente.
Într-un fel, nevoia de religiozitate își are, în parte, sursa și în astfel de căutări ale minții și sensibilității umane. Drept dovadă, de-a lungul unei lungi perioade de timp, societățile au încercat să controleze întâmplarea și haosul, izvoare ale nenorocirilor, prin atribuirea unui sens desfășurării evenimentelor, pe care doar divinitatea îl poate conferi acestuia. De unde și convingerea potrivit căreia consecințele asupra destinelor umane sunt știute doar la un astfel nivel. Adică, cel al divinității. Rugăciunea, penitențele etc. par să fie, de fapt, un fel de tehnici menite să „controleze” impactul haosului asupra vieții credinciosului. O chestiune valabilă atât în cazul credinței religioase, de pildă, a vechilor egipteni, cât și în cazul celor care sunt funcționale și în zilele noastre. În ciuda diferențelor, ceea ce le este comun este convingerea că prin anumite fapte și dovezi ale credinței se poate interveni, prin mijlocirea divinității, în șirul de evenimente care ar putea influența viața cea de toate zilele.
Ei bine, în ciuda diminuării gradului de religiozitate, laicitatea societăților occidentale acceptă și un regim funcțional al imaginarului colectiv care pare să fie întrucâtva asemănător celui religios. Precizăm că un astfel de regim nu-și are sursa în orizontul spiritual și afectiv al oamenilor de rând, ci în credințele elitelor politice și intelectuale. Astfel, trecându-se de la o colecție de date științifice despre climă, la ideologie – ceea ce înseamnă o atitudine lejeră față de expertiză și fapte – politicienii, și nu numai ei, par să se fi transformat în sacerdoții unei religii care n-are drept obiect divinitatea, ci clima. Mai exact, consecințele schimbării acesteia.
În acest sens, sintetic spus, politicile climatice din cadrul Pactului Verde European (Green Deal), expresie a nucleului dur al societăților de tip occidental, reprezentat de către Comisia Europeană, par să fie, prin consecvența și fervoarea lor, asemănătoare credințelor și practicilor religioase. Mai mult, ignorându-se alte fațete ale realității, în fapt, tot date de factură științifică, ideologia inevitabilității unei catastrofe climatice, transformată în politici publice, promite să diminueze efectele „încălzirii globale”. Deci, să „schimbe”, prin reducerea drastică a emisiilor cu efect de seră, actualul curs al evenimentelor climatice la nivel mondial. Comisia, în vederea atingerii acestui obiectiv, nu face rugăciuni ori procesiuni publice, ci are un plan investit cu credința infaibilității. Planul de reducere drastică a emisiilor de carbon de către țările UE are rolul de a oferi speranță celor care cred în acesta. Desigur, în condițiile în care sunt urmate prescripțiile planului.
După cum știm, însă, amprenta carbonică a celor 27 de societăți care fac parte din UE este relativ redusă: aproximativ, între 8% și 11% din cea mondială. În ciuda acestui fapt, chiar și după îngrijorătoarea ascensiune a extremelor politice, ei bine, Comisia insistă să fie păstrate cu sfințenie obiectivele de-a dreptul savonarolice ale pactului său climatic. Dacă o va ține tot așa, să nu ne mire că semenii noștri își vor schimba radical orientările politice. Pe de altă parte, multiculturalismul, ca să nu mai vorbim de aiurelile politicilor de gen, promovate de către Comisia Europeană, care nu fac decât să agreseze valori ale unui model cultural, încă majoritar, devin – pe lângă problemele economice cauzate de Green Deal – surse certe pentru motivații și viziuni anti-sistem tot mai radicale.
În condițiile în care politicile climatice au deja un impact negativ asupra economiilor celor 27, Comisia își păstrează fervoarea unei credințe de factură religioasă. Este convinsă, în ciuda evidenței, că politicile pe care le impune statelor membre sunt menite să schimbe cursul climei pe Terra. Chiar să nu știe Comisia că, de-a lungul timpului geologic, regula pe planeta noastră a fost extrema climatică, nicidecum echilibrul. Au dispărut, după cum bine știm, din cauza schimbărilor climatice, specii și civilizații întregi. Și nu din cauza amprentei carbonice produsă de către om. Dacă nu cumva, văcuțele trecutelor vremi (dinozaurii, de pildă) le întreceau pe cele din zilele noastre la tras vânturi. Și-ar putut fi, astfel, la originea unor schimbări catastrofale ale climei. Să fim serioși! Automobilele și avioanele nu se inventaseră. Apoi, după cum se știe, era dinozaurilor ierbivori a durat milioane de ani. În timp ce societățile umane sunt de dată recentă. E improbabil, ca doar două secole de civilizație industrială să fi dus la schimbări climatice severe. În evul mediu, de pildă, societățile umane au cunoscut așa-numita mică glaciațiune. Un eveniment climatic extrem care nu poate fi pus în niciun caz pe seama activității umane. Într-un fel, așa cum sacerdoții incași, țintind îmblânzirea unor incontrolabile fenomene climatice, smulgeau inimile încă palpitând ale unor nenorociți, și cei ai Comisiei au purces la smulgerea inimii industriei auto! Crezând, cu o adevărată fervoare religioasă, că renunțarea la motorul termic va schimba actualul curs al climei planetei. La care au adăugat și alte aberații, cum sunt cele referitoare la tot felul de restricții în producerea energiei electrice. Rezultatul, desigur, a fost cel așteptat: scumpirea acesteia. Ceea ce a dus la un lanț de alte scumpiri. Și iată cum Occidentul, condus de propria imaginație, a început să-și taie cu hărnicie creanga care susținea un anumit mod de viață.
O asemenea imaginație, dezlănțuită cu fervoarea și consecvența unei religii de către politicile Comisiei, dar și hărnicia, determinarea, pe alocuri prostească, de a o impune și altora, au făcut din această structură principalul factor care este răspunzător de o inevitabilă schimbare la fața a modului de a se face politică într-un Occident, deocamdată democratic. Dacă această traiectorie va persista, ignorându-se semnale electorale, dar mai ales consecințe economice, probabil, Occidentul va înceta să fie ceea ce este în prezent.
Agravant este faptul că sacerdoții Comisiei beneficiază și de contribuția prostiei zeloților dintr-o serie de state membre. Cei care se închină fără să cârâie la draconicele măsuri impuse întru corectarea extremelor climatice puse pe seama încălzirii globale. Exemplare umane de o asemenea factură avem și noi, pe meleagurile mioritice. Destui! Înregimentați, după cum știm, în tot felul de ONG-uri. A căror principală grijă nu o constituie semenii lor, viața acestora, ci tot felul viețuitoare care mișună prin apele, pădurile și văzduhul patriei. Valorizările acestor indivizi nu-i au drept referențial, în mod cert, pe semenii noștri. Relevant, în acest sens, fiind faptul că, recent, reprezentanți ai unor ONG-uri au pârât statul român la Comisia Europeană, inițiând totodată acțiuni în justiție. Potrivit acestor zeloți întru climă, statul român, înghesuit de criza energetică, nu ar respecta prescripțiilor draconice ale Pactului Verde. Iar un atare act de răzvrătire s-ar petrece, ca să vezi, atunci când, urmărind să-și protejeze cetățenii, statul intenționează să pună în funcție niscai mici obiective energetice hidro. Nici vorbă de cărbune. Utilizarea acestui mineral fiind rezervat, după cum se vede, doar Germaniei și Poloniei. Noi, pupincuriști de felul nostru, am renunțat în avans la cărbune.
Context, în care m-am gândit la o soluție foarte simplă. Fără îndoială, menită să menajeze gingașele conștiințe eco ale zeloților noștri. Pe scurt: să fie cablați doar la rețele electrice alimentate numai din panouri fotovoltaice și eoliene. Să fie decuplați de la rețeaua națională. Căci, după cum se vede, producerea energiei în bandă le cade greu la rânză. Aș fi curios dacă o să le placă, de dragul unor răcușori, tufe etc. să fie trimiși în alt ev tehnologic.
Păstrând contactul cu realitatea, este evident că orice perspectivă rațională asupra capacității Comisiei de a influența lanțul climatic la nivel mondial va ajunge, fără doar și poate, la concluzia că un asemenea obiectiv este imposibil de atins într-un timp atât de scurt. Și aceasta, fără a putea impune politici climatice aplicabile tuturor statelor. Pe de altă parte, termenele trasate societăților europene – anii 2030 și 2050 – nu sunt în măsură să schimbe actuala traiectorie a schimbărilor climatice. Este vorba despre un dispozitiv complex care posedă o inerție considerabilă.
Chiar acceptând întregul dramatism al schibărilor climatice, să nu omitem un fapt: este îndoielnic că statele aflate în curs de dezvoltare, de pildă, își vor schimba obiectivele și își vor îndrepta resursele înspre reducerea amprentei lor carbonice. Acestea, după cum bine știm, nu împărtășesc religia climatică a Comisiei. Ca să nu mai vorbim despre factori cărora nici Ursula noastră nu le poate veni, cu niciun chip, de hac: ciclurile solare, activitatea vulcanică, dezghețarea permafrostului, modificarea vitezei marilor curenți din oceanele planetare etc. Factori extrem de importanți în determinarea schimbărilor climatice majore. Și care au acționat, și care vor acționa și-n continuare, fără amestecul omului.
Acesta, din urmă, este doar un spectator recent al unor permanente cicluri climatice majore. În loc să acționeze în vederea pregătirii propriilor societăți pentru adaptarea la inevitabile schimbări climatice, Comisia Europeană se iluzionează că poate interveni într-un proces pe care oamenii de știință nu l-au descifrat încă pe de-a întregul.
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Facebook
WhatsApp
TikTok
