kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Fanii mesiei Georgescu reînvie „La_bele_poc”

   E de înțeles faptul că politicienii exploatează orice prilej pentru a atrage electorat. Chiar dacă, pe termen mediu, acesta poate deveni contraproductiv.  În acest sens, este evident că toată tevatura, legată de turul 2, a avut drept obiectiv scopuri electorale, nicidecum o reluare a votului. Liderii suveraniști știau foarte bine care sunt șansele „reluării turului 2″. În timp ce fanii acestor partide erau lăsați să creadă altceva. În cele din urmă, deloc întâmplător, suportul pentru tabăra suveranistă nu a crescut, ci s-a diminuat într-o oarecare măsură.

   Totuși, acest gen de politică electorală a taberei suveraniste a continuat. Așa se face că, după eliminarea inamicului public nr. 1, pentru orice observator obișnuit cu jocului politic autohton rămâne de neînțeles spiritul „inovator”, cam a la Pirus, al noii politici mioritice promovat în continuare de către politicienii suveraniști. S-ar părea că aceștia sunt adepții unei logici aparte: maximizarea beneficiilor electorale cu orice preț. Chiar și cu reînvierea unor spectre de-a dreptul sinistre. Cum este cultul personalității. Cu toate că o asemenea idee la va aduce mai multe deservicii, decât foloase electorale.

   Societatea autohtonă, datorită memoriei sale colective, posedă încă anticorpi capabili de a se opune posibilității reluării unor experiențe nenorocite. Din păcate, azi, necunoscute tinerei generații. Mulți dintre semenii noștri, chiar nostalgici pe alocuri, fiind tineri în acele vremuri, probabil, își vor reaminti cu neplăcere experiența cultului personalității. N-ai cum să uiți așa ceva. Probabil, mai tineri fiind – atât noii politicieni, cât și mulți dintre alegătorii acestora – unii fiind și prea puțin instruiți, de-o parte și de alta, par să nu aibă niciun fel de opreliște conceptuală în momentul în care le-a trăznit nemaipomenita idee de a-l omagia în stradă, de ziua acestuia, pe mesia Georgescu. Chiar să nu-i fi tras nimeni de mânecă?

   Oricum, enormitatea pusă la cale de suveraniști spune multe despre capacitățile intelectuale ale unora dintre semenii de-ai noștri, care s-au apucat de politică. Și care, în plus, vor să conducă destinele unei întregi societăți. O societate ce pare, numai în pecepția domniile lor, să fie reductibilă la votanții AUR, ori la fanii mesiei Georgescu. Realitatea este o chestiune ceva mai complicată. Poate ar trebui să le amintim suveraniștilor noștri că noțiunile de popor, neam etc. sunt ceva mai complexe decât ceea ce își imaginează aceștia în orizontul lor conceptual, cam rudimentar.

   Îmi este imposibil să mi-l imaginez pe Simion în postura de președinte. Va apela, oare, în continuare la sfaturile lui mesia Georgescu? Probabil, va fi silit să renunțe. Situație în care va trebui să se împace cu faptul că va pierde prezumtivul suport al votanților maestrului. Pe termen mediu, oricum ar da-o, liderul AUR va realiza că va ieși în pierdere.

   În paranteză fie spus, nu-mi imaginam nici capul POT în postura de președinte. Slavă Domnului, între timp, mesia Georgescu a retras-o din joc. Oricum era o catastrofă mai însemnată decât colegul Simion. Aurora, de pildă, poseda în mod evident cunoștințe extrem de sumare despre democrație. Fără îndoială, nici colegul Simion nu strălucește în domeniu. Doar astfel s-ar putea explica convingerea ambilor că spațiul public e cam același lucru cu spațiul virtual. Context care este dătător de seamă de faptul că doamnei Aurora îi era, probabil, de-a dreptul imposibil să conceptualizeze rostul presei într-o democrație. Domnia sa avea convingerea că putea să comunice direct cu poporul. Faptul petrecându-se, cum altfel, decât prin intermediul platformelor de socializare. Doar un politician submediocru poate reduce realitatea doar la ceea ce poate fi aglutinat, ca dimensiuni private, rezultând astfel ceea ce s-ar putea numi spațiu virtual.

   În paranteză fie spus, vicele lui Trump nu este mai breaz. Pentru acesta, poporul român este probabil reductibil la votanții mesiei Georgescu. O simplificare care-l face să-și imagineze că poate da lecții unora care chiar au fost și riscă să fie iarăși vecini cu Rusia. Cei în cauză au o experiență la care un american nu are cum să aibă acces.

    Revenind la comportamentul inexplicabil al suveraniștilor, un calcul sumar, care ar fi trebuit să fie cunoscut de noii politicieni, ne spune o chestiune verificată empiric: voturile mesiei Georgescu nu vor trece în mod automat la liderul AUR, chiar în condițiile „ungerii” acestuia drept urmaș. Ceea ce „președintele ales” s-ar părea că nu o va face. Cu toate acestea, suveraniștii continuă să se comporte ca și cum adevăratul lor lider continuă să fie mesia Georgescu. Un comportament care este departe de ai recomanda pe aceștia în postura de viitori reprezentanți ai tuturor românilor.

   O asemenea postură este în măsură să fragilizeze în mod constant statutul oricărui partid care se pretinde ca fiind autonom. AUR și POT s-au pus singure într-o astfel de situare benevolă. De subordonare, pur și simplu. O trăsătură care, vor ori ba, este deja înscrisă în ADN-ul celor două patide. În plus, faptul că, mai mult sau mai puțin explicit, cele două partide sunt inițiatoarele porcăriei cu iz ceaușist, de sărbătorire în stradă a zilei de naștere a mesiei Georgescu, este o dovadă a reintroducerii în spațiul public al cultului personalității. Pentru mulți români, reînvierea unor asemenea orori se constituie într-un fel de piatră, pe care suveraniștii, ei singuri, și-au legat-o de gât. N-au decât să se ducă la fund!

 

 

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media