EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Escaladare

   Zilele trecute, media a relatat, parcă ferindu-se de comentarii, despre atitudinea de-a dreptul tâmpă și fascistoidă a unui oarecare consul ucrainean. De altfel, bine trăitor prin Italia. Ca să vezi, în paranteză fie spus, cine ajunge să reprezinte un popor, socotit de către mai toată lumea occidentală ca fiind năpăstuit de agresiunea Rusiei, însă, încă eroic în lupta sa de a-și păstra suveranitatea și independența. Și aceasta, desigur, datorită masivului ajutor militar al Occidentului. Ei bine, acest consul, suspect totuși de un oarecare grad de instruire, aflat într-o țară occidentală  a cerut, din perspectiva unui așa-zis patriotism, nici mai mult, nici mai puțin decât scoaterea din programul celebrei opere din Milano a lucrării lui Musorgski, Boris Gudunov. Operă compusă, și ar trebui subliniat acest aspect, acum aproape două secole.  Motivul? După mintea simplă, dar extrem de teatral-belicoasă a consulului, s-ar părea că un asemenea act de cultură ar face, vezi Doamne, propagandă lui Putin. Răspunsul oferit de conducerea Scalei, elegant și la obiect, a pus întrucâtva lucrurile la punct. Printre altele, amintindu-i-se trogloditului ucrainean, această instituție de cultură a donat cauzei ucrainene aproape jumătate de milion de Euro, a primit și găzduit copii ai unei școli de balet din Kiev, inclusiv părinții acestora, a reziliat contractul unui dirijor rus care nu s-a dezis de agresiunea lui Putin.

   Repetăm: de remarcat este faptul că, în mod surprinzător, referitor la o asemenea enormitate secretată de mintea pomenitului diplomat ucrainean, media autohtonă a fost cât se poate de săracă în comentarii. Cum, la fel de surprinzătoare, a fost și atitudinea de-a dreptul „zgomotos” de muțească a mult prea vorbărețului președinte Zelenski. Acesta, în loc să-l mazilească pe patibularul consul, și nu doar din pricina faptului că și-a făcut țara de râs, ci să profite exemplar de o situație care ar fi pus într-o anumită lumină partea ucraineană, domnia sa s-a făcut că plouă. Ca să vezi, iar realitatea nu poate fi interpretată altminteri, cât de apropiați sunt liderii de la Kiev de modelul cultural european. În acest sens, întreaga tărășenie, avându-l drept subiect pe un diplomat ucrainean, în mod tacit și pe alți demnitari ucraineni, este cât se poate de grăitoare. Ceea ce, în paranteză poate fi adăugat, nu-i împiedică nicidecum pe ucraineni să utilizeze, într-o singură zi, cam același număr de obuze – o parte însemnată fiind un rod al generozității occidentale – pe care, de pildă, NATO îl folosea într-o lună în Afganistan. Fără îndoială, nu s-ar fi ajuns aici, la o asemenea statistică, dacă nu ar fi existat ajutorul occidental. Ceea ce este însă interesat este faptul că acest ajutor maschează într-un fel aportul fiecărei părți la escaladarea conflictului. Ceea ce nu înseamnă că, din orice perspectivă am privi lucrurile, în cele din urmă nu am fi nevoiți să tragem totuși concluzia că, în absența pomenitului ajutor occidental, lucrurile ar fi evoluat într-o cu totul altă direcție.

   Oricum, s-ar părea că liderii de la Kiev continuă să trăiască cu convingerea că efortul Occidentului ar fi o chestiune atât de naturală, încât contribuția respectivului areal pare să nu-i trimită pe oficialii ucraineni la valorile acestui Occident. Tăcerea domnului. Zelenski, în cazul Operei din Milano, pare să spună mai multe decât ar fi vrut domnia sa ascundă. Și anume că, alături de consulul pe care-l cauționează tăcând, nu este nici domnia sa capabil să discearnă între cultura unui popor, pe de o parte, și vremelnicul și ticălosul care șade în prezent la Kremlin, pe de alta.  Să nu-și mai amintească cumva limbutul Zelenski, evreu fiind totuși, de modul în care a fost tratată cultura în perioada Germaniei naziste? Mă îndoiesc că dânsul, consilierii acestuia, ar fi atât de inculți încât să nu fi realizat enormitatea gestului pomenitului consul din Milano. Că tupeul acestuia nu are nicio legătură cu valorile modelului cultural occidental. Și nici cu vreun patriotism ucrainean…

   Mai lipsea ca vedeta prezidențială, cot la cot cu pomenitul consul, să pluseze. Și să recomande întregului Occident interzicerea oricărei creații artistice care ar fi fost rodul minții și sensibilității vreunui rus. Indiferent de cum și când a viețuit acesta! Este vorba aici despre o escaladă a patriotismului, manifestată nu doar la ruși, ci și în tranșeea ucraineană. Solicitarea consulului poate fi considerată o dovadă a acestui fenomen de escaladare. Astfel, alături de ucraineni, potrivit orizontului unor lideri de la Kiev, și occidentalii ar fi trebuit să aibă interzis la cele mai strălucite minți și sensibilități umane care au îmbogățit, vrem nu vrem, cultura universală. Cruda realitate, desenată de către unii lideri ucraineni, ar fi una potrivit căreia Tolstoi, Dostoievski, Cehov, Ceaikovski ș.a.m.d. ar fi trebuit să constituie piesele unei lungi liste de interdicții. A unui fel de nou Codex de tip ev mediu.

   Toate acestea nu dovedesc altceva decât incapacitatea acestor lideri de a discerne, pur și simplu. Adică, la mijloc este vorba de șubrezenia unui mod de a gândi, de uz cotidian, absolut necesar pentru oricine are pretenția afilierii la cultura și instituțiile occidentale. A unei culturi care pune preț pe libertate și gândirea critică. Este știut că partea ucraineană nu le prea avea nici cu unele, nici cu altele. Cazul tupeului consulului ucrainean, apoi poziția oficialilor de la Kiev, ambele constituind fețele aceluiași fenomen: al distanței dintre două modele culturale.

Din nefericire, liderii ucraineni, tacit, s-au definit, cât se poate de strict, doar drept cel de-al doilea termen al unei relații cvasi-patologice. Această relație fiind remarcabilă prin faptul că se constituie în terenul fertil al unei escalade căreia nu i se poate întrevedea sfârșitul. Ca    într-un perpetuum mobile, cele două părți, ucraineană și rusă, par să se fi angrenat într-un carusel al unui fel de potlaci pârjolitor. Unul care, capitalizând ura, macină destine și vieți, fără putință de a lua, prea curând, sfârșit. Dacă Putin amenință cu bomba nucleară, nici Zelenski, escaladând lucrurile, nu se lasă mai prejos: solicită implicarea NATO în conflict. Ceea ce ar însemna cam același lucru: utilizarea armelor nucleare. Adică, o beție de neoprit a escaladei.

   Cultura occidentală, îndeosebi după cea de-a Doua Conflagrație Mondială, s-a definit prin procese care au favorizat actul de discriminare, libertatea actului de a discerne, pur și simplu, dar și de a acționa critic și în consecință, în cele din urmă. Prin vocea consulului ucrainean, liderii de la Kiev au pierdut ocazia de a se fi deosebit  de sceleratul de la Kremlin. De cei care-l înconjoară și-l susțin pe acesta. Căci, este evident că la escalada criminală, cinică, a părții ruse, obiectivată recent prin distrugerea infrastructurii energetice, acum, în prag de iarnă, partea ucraineană, în lipsă de altceva, a venit, ridicol, cu o replică a unui jihad cultural. Oricât am fi de empatici față de soarta a milioane de ucraineni, nevoiți să îndure frigul, privațiunile datorate absenței energiei electrice, chiar nu putem înțelege ce legătură ar putea fi între toate aceste nenorociri, nenorociri provocate de către ruși, și un spectacol de operă a cărui partitură, culmea, a fost creată acum aproape două secole. Singurul lucru care, precum un fir roșu, ar indica vreo legătură între cele două dimensiuni, ar fi, fără îndoială, dependența celor două părți de o traiectorie care-și continuă fără oprire escalada pârjolitoare.

 

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…