Înconjurat de adulatori, aplaudaci, yesmeni – aflați la butoanele decizionale ale unei societăți, încă model de democrație – prezidentul american pare să ia o pauză în cursa pentru Nobel, lăsând în ceață spinoasa chestiune a încheierii războiului din Ucraina. În schimb, în ciuda vârstei venerabile, iată, cu o vigoare inepuizabilă, pe fondul fulminantei „extrageri” a liderului venezuelean, potrivit ultimelor poziții publice, domnia sa ne amintește de cunoscuta promisiune electorală. Anume: de-a face America măreață! Așa cum n-a mai fost de multă vreme! Mai exact, din vremurile când își mărea granițele într-un stil imperial ori mercantil.
În context, am crede că, scoțând de la naftalină așa-numita doctrină Monroe (1823), dl. Trump pare să se întoarcă în timp. Nici vorbă! Domnia sa este doar un continuator al statutului hegemonic exercitat de ceva vreme de statul american. Numai că, potrivit stilului său histrionic, dl. Trump este un continuator ceva mai zgomotos. Spumos și spectaculos, este posibil ca stilul politic pe care l-a patentat să fie o marcă distinctă în tehnica negocierii. Doar timpul ne-o va spune.
Inițial, în paranteză fie spus, doctrina Monroe viza doar continentul American. Având un caracter defensiv, aceasta interzicea dreptul puterilor europene de a coloniza teritorii din America de Sud. Doctrina a suferit modificări de-a lungul timpului, reflectând îndeaproape evoluțiile înregistrate de puterea societății americane, implicit a raporturilor de forță în plan internațional. Astfel, începând cu Theodore Roosevelt (1904), pentru justificarea politicilor intervenționiste ale SUA în America Latină, pomenita doctrina primește un vădit caracter ofensiv. Așadar, exceptând stilul, nimic nou în ceea ce privește substanța prestației dlui. Trump. Referindu-se în mod explicit la doctrina Monroe, domnul Trump își numește cu emfază propria concepție strategică „Donroe”. O manevră menită singularizării concepției domniei sale în ceea ce privește noua poziționare strategică a Americii. De a-i sublinia excepționalitatea, totodată. Potrivit propriei doctrine, domnul Trump anunță cât se poate de răspicat, în răspărul obișnuințelor care reglementau până acum relațiile dintre state, dominația categorică a SUA asupra Americii Latine. Avându-se în vedere, în acest sens, atât controlul resurselor, dar și al amplasamentelor strategice. Și, ceea ce va întreține și amplifica resentimentele sud-americanilor, vizează intenția SUA de control asupra guvernelor din regiune. Vezi Doamne, pentru a preveni și descuraja migrația în masă spre SUA. Deocamdată nu este vehiculată ideea protectoratului asupra întregii Americi de Sud. Dar, mai este timp! Oricum, dl. Trump pare să se dezbare cu ușurință de „gargara” cu vechile reguli care dominau relațiile internaționale. Și o face, afirmând-o în gura mare! La fel cum pare să se detașeze de instituții ale ONU, dar și de Europa și NATO, în chestiunea „raptului” insulei Groenlanda.
Groenlanda, la prima vedere, pare să constituie o speță aparte. Nici vorbă de așa ceva! Dorința diverșilor politicieni americani de a avea controlul asupra insulei este veche. Prima încercare de a prelua insula s-a produs cu prilejul achiziției Alaskăi (1867). Truman, în contextul celui de al Doilea Război, a intenționat să o cumpere (1946), oferind Danemarcei 100 mil. $ în aur. Trump este al treilea politician care intenționează să intre în posesia acestei insule. Ceea ce îl particularizează însă pe cel de al 47-lea președinte, este modalitatea extrem de brutală prin care acesta a exprimat interesele strategice ale SUA. Un fel de conchistă contemporană.
Pe de altă parte, este evident că, mai nou, China și Europa reprezintă competitori care nu pot fi ignorați. Că interesele strategice americane trebuie să se desfășoare într-un mediu tot mai complex. Dintr-o astfel de perspectivă, interesele de siguranță națională ale SUA, în mare parte, ar putea fi atinse în cadrul stabilit de acordul din 1951, încheiat cu regatul danez. Un acord extins care oferea Americii dreptul de inițiativă militară în chestiuni de apărare. Potrivit acestuia, SUA pot aduce echipament și soldați. Atâția cât vor. Numai că la mijloc, în cazul Groenlandei, sunt și o mulțime de resurse. Și, nu în ultimul rând, o serie de calcule electorale. Și, desigur, stilul de a face politică promovat de domnul Trump.
Prea puțin contează că, în mod inevitabil, prin consecințe incontrolabile, „vastul” proiect al domnului Trump va genera schimbări radicale ale actualului metabolism al relațiilor internaționale, așa cum îl știm. Mai toate comentariile subliniază că politica liderului american constituie o invitație pentru Rusia și China de a se comporta asemănător. De a-și ostiliza statele europene, a căror cultură politică era construită și pe baza recunoștinței față de contribuția hotărâtoare a Americii în cele două conflagrații. Asemeni celebrului ucenic în ale vrăjitoriei, octogenarul prezident s-a înscris pe calea imprevizibilă a croirii altor reguli care vor modela, vrem nu vrem, de acum înainte ordinea mondială.
Într-un fel, pare să asistăm neputincioși la un fel de blestem al istoriei: când, periodic, apare câte un exemplar uman, la fel de muritor precum semenii săi, care ajunge să fie investit de către aceștia cu atât de multă putere, încât este în situația de a decide – cum vrea mușchiulețul acestuia, mai mult ori mai puțin gânditor – destinul multor milioane de oameni. Pare să fie un fel de subjugare implacabilă a evoluției în anumite direcții a unor societăți, un fel de dependență de traiectorie. O dependență este supusă unei logici a topoganului: odată începută, o anumită evoluție nu mai poate fi oprită. Ori îndreptată în altă direcție. Astfel se face că dimensiunile motivațiilor și acțiunilor acestor sinistre exemplare umane, pentru mulți dintre semenii lor, par să frizeze capacități de sorginte divină. Căci trasează, fără drept de apel, granița dintre viață și moarte. Dintre ființă și neființă! În acest sens, Donald se înscrie în lungul șir al indivizilor care vor cu orice preț să rămână în istorie. Un fel de „conchistador” care a contribuit, prin extinderea teritoriului, la măreția Americii.
Pentru mulți dintre americani, ideologia MAGA, dar și acțiunile domnului Trump par să se desfășoare sub semnul unui fel de necesități politico-istorice. Având, datorită acestui fapt, regimul funcțional al unui narativ care pare bazat pe rațiune. În acest sens, stilul politic al dlui. Trump poate constitui doar primul episod de „succes” al unui narativ, urmat de altele,…
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Facebook
WhatsApp
TikTok
