Notam, în editorialul de săptămâna trecută, că rezultatele mai slabe obținute de către PSD s-ar putea explica prin mai multe hibe, dar care nu sunt doar ale acestui partid. Și, în plus, sunt departe de a fi conjuncturale ori dobândite doar în ultima vreme. Ori, în situația în care partidele, inevitabil, ajung să se erodează la pupitrele puterii. Nicidecum! Aceste hibe au însoțit majoritatea partidelor noastre politice de-a lungul întregii lor evoluții postcomuniste, fie că au guvernat, fie că au fost în opoziție.
Dar iată că Președintele nostru, în ultima sa poziție făcută cunoscută întregului popor, a pus într-un fel cireașa pe tortul hibelor partidelor noastre politice. Numai că hiba își are sediul doar în mentalitatea domniei sale și, prin contagiune partinică, și-a însușit-o, mai abitir, și PNL-ul. Probabil, datorită manevrării în exces a cașcavalului puterii.
Despre ce este vorba? Domnia sa, așa cum ne-a obișnuit, este scurt și la obiect: toți votanții sunt buni! Și au o atare calitate întrucât ei constituie poporul, a conchis domnia sa. Ori, este deja un poncif: poporul, când se pronunță prin vot, nu greșește! Dar, ce să vezi? Șeful nostru mai face o precizare: unii dintre cei aleși, cum sunt, ați ghicit, cei care sunt din PSD, sunt toxici, partidul, ca atare, în întregime, fiind și el toxic. Asta este părerea domnului Iohannis! O respectăm, că așa-i în democrație, am zice noi… Numai că, la mijloc, avem de-a face cu o adevărată acrobație logică: păi, dacă cei care aleg sunt buni, ei fiind poporul, cam secvențial este adevărat (o dată la patru-cinci ani), atunci cum se face că o parte din ceea ce aleg este bună, precum poporul, iar altă parte, este rea, precum PSD-ul? Este un aspect asupra căruia, în ciuda anvergurii sale intelectuale, domnul Președinte nu zăbovește prea mult. O ignoră. Iar, pur și simplu, drept consecință, logica aceasta cam știrbă a domniei sale este pe cale de a consolida o accepție cam șchioapă a democrației noastre, oricum mimetică și situată la periferia celor luate drept model.
Am încercat, ce-i drept câteva zile mai apoi, după strălucitul panseu prezidențial, să descurc, măcar și superficial, ițele încâlcitului raționament utilizat de întâiul nostru om în stat. Și, mereu, rămâneam perplex: nu-mi ieșea decât un banal deficit de logică! Ca și cum, dacă adunam mere cu mere, rezultatul îmi dădea, paradoxal, ceva amestecat: mere și ceva pere!
Noroc că m-a ajutat, luminându-mă, un politruc din PNL, extrem de invitat să participe cu aplombul și determinarea partinică pe la televiziunile de știri. Așa cum îi șade bine noului tip de politician, și domnul la care fac referire nu discriminează între a combate și a dezbate. În fapt, nici nu știe la ce ar putea folosi o dezbatere,… El este în permanentă ofensivă, iar orice confruntare nu este decât o fațetă a adversității totale. Nu este atent la nimeni și nimic, decât la propriile obsesii. Te și miri de unde atâta năduf partinic!…
Oricum, omul m-a lămurit, scurt și la obiect, precum șeful său de la Cotroceni: dacă sunt puține furăciuni la numărătoarea voturilor, acest fapt nu prea contează. Important ar fi faptul că partidul domniei sale s-a achitat de-o importantă sarcină istorică: a scos PSD-ul de la cârma administrației din câteva zone ale țării. Că noii dregători, care au luat locul celor toxici, au fost cu precădere votați de un soi mai aparte de alegători, mai tineri și mai „înșcoliți”. Și așa, iată cum votul unor semeni de-ai noștri primește semnificații speciale. Mai lipsește să facem apel la votul cenzitar, cum s-a întâmplat pe la începutul anilor nouăzeci…
Oricum, alegațiile domnului politician, banale la urma urmei, m-au lămurit pe deplin în care punct al angrenajului raționamentului prezidențial s-a produs declicul logic de care am pomenit mai sus. Este vorba despre o altă banalitate din democrația occidentală, luată drept model: democrația este despre oameni, aceștia constituind valoarea supremă. Aici își are originea deficitul de logică al președintelui nostru. Din nefericire, nu numai domnia sa, ci majoritatea celor care se vântură prin politică au aceiași problemă: nu-și valorizează, ca principiu întemeietor, semenii. Aceștia sunt departe de a se constitui în scopul politicii, ci sunt considerați de către majoritatea politicienilor noștri doar mijloc de a dobândi, prin intermediul puterii, beneficii. Politica ar fi ceva doar despre putere, și cam atât!
Altfel, nu ne putem explica faptul unei logici aiurea, potrivit căreia deși se consideră că suntem cu toții egali, votul nostru fiind în ciuda acestui fapt un factor discriminatoriu: unii sunt mai legitimi decât alții. De parcă, în consilii locale, primării, fotolii parlamentare etc. unii sunt aleși în mod legitim, printr-un gest banal de a alege, iar alții, care nu ne plac, ar fi trimiși acolo de Talpa Iadului, nu de aceleași gesturi umane: se introduce tot o alegere în același tip de urnă. De aici, de unde unii sunt convinși că ar fi mai legitimi decât alții, și până la a nu fi în stare de a se constitui parte a unei comunități politice – indiferent de opțiunea politică, deci de a pune treptat și temeinic cărămizi la traiul mai bun al semenilor noștri – și până la adversitatea păguboasă a politichiei autohtone, nu este decât un pas cât se poate de logic. Iar, noi, votanții de rând, o să ne tot perpetuăm credința că alegând mai bine, vom da în cele din urmă peste omul providențial, peste partidul care o să ne scoată la liman. Asta, din nefericire, nu este decât o credință, ca oricare alta. Certitudinile vin din altă parte… Doar de acolo, de unde niște oameni îi vor considera valori supreme pe toți semenii lor.
Când se va întâmpla așa ceva? Tare aș vrea să știu!…
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…