EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – De la țoi la chițibușuri

   Căldură mare! Vipie cum rar se mai întâmplă. O simțim cu toții. Iar consecințele par să fi potopit spațiul mioritic. Se ivesc mai la tot pasul. De pildă, în ograda „profesioniștilor” de la Externe, s-ar părea că temperatura a urcat într-atât, încât nu mai este loc nici măcar pentru folosirea bunului simț, darămite pentru utilizarea cât de cât a unor raționamente ceva mai complexe. Un fapt care, să fim înțeleși, presupune utilizarea de operații logice care reclamă  abilitatea de a judeca la rece.

  C-o fi de vină căldura, ori altceva, oricum este greu de priceput cum se face că indivizi, lucrători ai Externelor, prezumați de un oarecare nivel de folosire a intelectului din dotare, par să fi tras la măsea din „Țoiul” USR. Cel care le-a parașutat ditamai habarnista pursânge în fruntea instituției. Și care le-a sleit de-a dreptul capacitatea de a raționa. Doar așa s-ar putea explica cum, dintr-o dată, li s-a pus pata pe China. Care, după știința noastră, nu a adus românilor niciun afront.

   Și atunci?… De unde și până unde, politica noastră externă a trebuit să facă o atare acrobație păguboasă? Cum este, fără doar și poate, comunicatul MAE referitor la recenta comemorare și demonstrație de forță a Chinei. O acrobație care, fără doar și poate, nu va rămâne fără consecințe, probabil… Ba, mai mult! Dacă cumva actualii trepăduși de la Externe mai știu ce înseamnă memorie, ar fi trebuit să se găsească printre „specialiștii” de acolo măcar un singur individ care să-i amintească șefei despre atitudinea fermă a Chinei într-o situație care nu ne era favorabilă. Pentru cei mai tineri: este vorba despre Primăvara de la Praga. Transformată în iarnă de trupele Tratatului de la Varșovia. Atunci, China a reprezentat o garanție de securitate pentru o țară mică. Așa cum, de fapt suntem și în prezent.

   În paranteză fie spus, Comisia Europeană, având motivele ei, o fi dat ordin să fie sabotată paranghelia din China. Ne-am conformat, ca de obicei, mimând rațiuni știute numai de cei în cauză. Ca și alții, de altfel! Numai că este de neînțeles pupincurismul plin de hărnicie alor noștri de la Externe. Comunicatul MAE, un act oficial neinspirat al statului mioritic, a avut darul de a ofensa partea chineză. Motivul: cică, vezi Doamne, ar fi fost prea mare aglomerația de dictatori la ceremonie. Câh! Bașca, prezența criminalului de la Kremlin! Care ne-a aruncat de-a dreptul pe culmile indignării. Dar care, în paranteză fie spus, deunăzi, în Alaska, a fost primit de către Trump cu onoruri și covor roșu aprins. Să nu fi sesizat americanii că nu e de bon ton proximitatea cu hulitul criminal. Iar cu puțin înainte, semnificativ pentru actuala realitate a raporturilor de forțe în plan mondial, China a fost curtată de mai marii care fac și desfac prin Europa. Să fi uitat „specialiștii” de la externe că, deocamdată, nu există decât niscai pusee diplomatice ale UE! Reactive, de regulă. Nicidecum, vreo politică externă unitară. La care să fim și noi parte…

   Concluzia este dezarmantă: ori personalul de la externe este în întregime fără calitățile cerute de un astfel de minister, ori, în ciuda unui presupus profesionalism, toată liota de angajați ai ministerului este incapabilă de a se face utilă, punându-se în imposibilitatea de a oferi consultanță unei șefe. Chiar și parașutată aiurea de către USR… În ambele cazuri, avem de-a face cu un minister degeaba, populat de tăietori de frunze uscate, a căror treabă constă în servitutea necondiționată față de un politruc oarecare.

   Fenomenul este asemănător și-n alte ministere. De pildă, cum este cel care, vezi Doamne, ar trebui să se ocupe de energia necesară românilor; s-a ocupat cu atâta pricepere, încât am ajuns să avem unele dintre cele mai mari prețuri la energie din Europa. Și aici, cum altfel?, a acționat bine-cunoscutul pupincurism mioritic. Acesta l-a făcut pe șeful liberal al acestui minister să se angajeze, în urmă cu câțiva ani, la o politică radicală de decarbonizare sinucigașă atât pentru economia autohtonă, cât și pentru nivelul de trai al românilor. Au fost desființate aproximativ jumătate din unitățile de producere a energiei în bandă. Orice individ mediu instruit știe că nimeni nu a inventat încă un sistem energetic viabil care să fie compus numai din eoliene și fotovoltaice. Este nevoie și de energie în bandă, produsă prin ardere de combustibili fosili, ori prin mijloace nucleare. Ei bine, la fel ca în cazul Externelor, mulțimea de profesioniști din ministerul în cauză nu a fost capabilă să se facă utilă în vederea luării unor decizii care să nu ne fi dus în situația în care suntem în prezent. Concluzia este, din nefericire, asemănătoare: încă un minister degeaba, populat cu tăietori de frunze uscate.

   Nu altfel au stat lucrurile în Justiție. Ministrul care a acordat actualele privilegii pentru magistrați nu a fost tras de mânecă de niciun specialist din ministerul cu pricina. Și care să-i pomenească ceva cât se poate de banal: nicăieri, prin Europa, unde funcționează statul de drept, nu se iese la pensie la o vârstă atât de „juvenilă”, precum magistrații mioritici. Ca să nu mai pomenim de pensia lunară a acestora, mai mare decât ultimul salariu net. Și, ca să vezi, în astfel de condiții, CSM-ul se vaită de soarta statului de drept autohton. Acest for tutelar nu realizează că spațiul de atribute al acestui concept nu este alcătuit doar din chichițe ori chițibușuri juridice, ci are o solidă și destul de veche filiație în filosofia politică occidentală. Statul de drept, în acest sens, dincolo de supremația legii, vizează condiții în vederea structurării unei comunități politice a semenilor noștri. Un proces a cărui finalitate este autoguvernarea în condiții de libertate și drepturi. Îngustându-și accesul la un concept bogat în semnificații, magistrații noștri au ajuns în situația jenantă de a-și confunda propriile interese pecuniare cu o listă de condiții pe care le cocoață la rangul de principii constituționale. Păi ce legătură poate să fie între niște chestiuni de ordin constituțional cu tot felul de pretenții pecuniare, în mod evidente exagerate? Ori cu dorința de a păpa cât mai multă pensie de la stat. Că, vorba conului Leonida: „Să dea pensie! Că de aia e stat”… Și nu un stat de oricare fel, s-ar putea adăuga. Ci, unul musai de drept! Să sperăm că domnii de la Curtea Constituțională nu vor transforma această instituție într-o Curte de Chițibușuri avocățești. Adică să fie prizonierii unei jurisprudențe cu pretenții de valabilitate eternă.

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…