EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – De la concubina costisitoare la justiția eșuată

   În urma sentinței definitive, inculpații din dosarul Sorin Oprescu au încasat ani grei de închisoare. Știm că la mijloc au fost 25000 de euro, suma reprezentând mita însușită de către fostul primar Oprescu. O sumă care a constituit totodată și principala probă materială a întregii povești judiciare. Adăugăm faptul că inculpații implicați în însușirea pomenitei sume de către dr. Oprescu au fost pedepsiți cu 63 de ani de închisoare. Potrivit unui calcul aritmetic, rezultă aproximativ 397 de euro pentru un an de închisoare. Fostului primar revenindu-i însă o detenție considerabilă, de 10 ani și 8 luni. Mai toate opiniile vehiculate în spațiul public înclină să considere că pedeapsa este una extrem de aspră. Faptul ar putea fi pus pe seama marilor diferențe de pedepse aplicate de către instanțele autohtone. În acest sens, mai toate părerile pornesc de la constarea că pedeapsa finală încasată de dr. Oprescu este dublă față de pedeapsa administrată în primă instanță. Din această pricină, pentru orice observator pedeapsa în cauză pare să fie disproporționată, nu doar comparativ cu daunele aduse societății, ci în mod evident cu faptele incriminate. Astfel, alte spețe similare, având în cauză fapte asemănătoare, au fost sancționate cu pedepse mult mai mici. Drept consecință, oricum ai face, comparând, pe de o parte, suma care a constituit subiectul actului de corupție și pedepsele încasate de către inculpați, pe de alta, nu poți să ocolești gândul că pedepsele aplicate nu au legătură cu faptele incriminate, ci țintesc exemplul civic! Și în virtutea căruia, în mod evident judecătorii au măsurat faptele și au aplicat, în mod corespunzător, dreptatea. Mai precis, legea. Astfel, de subliniat fiind faptul că dreptatea, cât și legea, au vizat mai degrabă exemplaritatea civică și mai puțin dimensiunea penală a faptelor comise de către inculpați.

   În principiu, nu cred că, așa de pe margine, poți să-ți croiești vreo părerea avizată despre felul în care justiția aplică pedepsele într-o anumită speță. Desigur, dacă nu ești de specialitate și nu ai studiat temeinic cauza. Poți însă să faci, de pildă în cazul Oprescu, cea mai la îndemână comparație. Și anume, cum am arătat mai sus: punând alături pedepsele aplicate de către cele două instanțe. Iar ceea ce rezultă, și pentru un observator oarecare, nu se constituie, fără îndoială, în vreun argument care să sugereze cumva încrederea în actul de justiție. Dimpotrivă! Ideea care se desprinde trimite la un voluntarism incontrolabil. Ceea ce uimește fiind faptul că se măsoară extrem de diferit aceleași fapte. Deoarece, între cele două instanțe nu au intervenit aspecte care să determine dublarea pedepsei. Acest fenomen poate fi constat în numeroase cauze. Caracterizând astfel calitatea actului de justiție…  Altfel spus, în măsură în care operația de a compara depășește cazul Oprescu, vizând aspectele de factură pur statistică referitoare la fapte și pedepse, rezultatul te conduce la ideea că instituția justiției autohtone se cam află în mare suferință nu de azi de ieri. Nu ai cum să nu observi că aceleași gen de fapte au fost asociate unor pedepse extrem de diferite de-a lungul deceniilor în care s-a tot bătut apa în piuă cu reforma justiției.

   Comparațiile invocate, trebuie subliniat, nu au nicio legătură cu cazul de corupție în care a fost implicat fostul primar, ci vizează modul în care actul de justiție este aplicat semenilor noștri, în genere. Ori, dintr-o astfel de perspectivă, este evident și pentru un neavizat că actul de justiție nu se află sub auspiciile unor criterii cât de cât obiective. Ci totul depinde de subiectivismul, uneori aberant, al unor judecători. Fenomenul este general și caracterizează situația în care se află actul de justiție în ultimele trei decenii. Potrivit acestui subiectivism, pedeapsa fostului primar pare să fie justificată de comportamentul acestuia în ceea ce privește întreținerea unei metrese costisitoare! Ori, poate, situația fostului edil ar fi fost alta dacă era familist? Ori, cine știe, dacă ar fi avut o amantă mai puțin pretențioasă… Este evident că instituția care ar trebui să administreze dreptatea este o instituție eșuată. Cum la fel de evident este faptul că, în condițiile în care am vrea să trecem în revistă factorii ori vectorii care ar putea contribui cumva la corectarea situației, ar trebui să recunoaștem că fenomenul va avea și de acum încolo aceiași evoluție.

   Nu trebuie să fi mare specialist în domeniu pentru a realiza că fenomenele de criză care vor afecta și-n continuare societatea autohtonă, și nu numai, vor afecta calitatea actului de justiție. În condițiile în care societatea va fi asaltată de crize extrem de solicitante și care vor necesita câțiva ani pentru soluționare, problemele justiției vor trece pe plan secund. Am putea să ne gândim la faptul că orizontul extrem de complicat al crizelor care vor afecta normalitatea proceselor sociale nu vor lăsa loc și pentru alt gen de acțiuni. Altele decât cele care vor fi destinate soluționării crizelor. Așa că, ne place ori ba, actul de justiție va fi și în continuare unul care va fi ocolit de corecturi, optimizări… Ca să nu mai vorbim despre cine știe ce reforme! Am putea adăugă la acest capitol și alte sectoare, care vor fi la fel de afectate de crize: sănătatea, educația etc. Cui o să-i mai ardă să se gândească și la altele? Este evident, că nu politicienilor noștri…

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…