Notam săptămâna trecută că 2022 va fi traversat de o serie de crize a căror soluționare nu are cum să conducă la cine știe ce efecte vizibile în acest an. Adică, dacă guvernanții își vor vedea de treabă va fi vorba despre multă muncă, perseverență etc., roade, însă, mai târziu! Aceasta fiind valabil, fără îndoială, doar în condițiile în care guvernul chiar va iniția politici publice coerente într-o serie de domenii. Politici care, aplicate consecvent, vor depăși însă cu siguranță prezumtivul timp acordat actualului mandat de care va beneficia, la modul ideal, coaliția PNL-PSD-UDMR. Problemele României nu încap într-un mandat. Fie el și cu repetiție prezidențială. Este ceea ce n-au priceput nici prezidentul nostru Johannis, nici partidele politice. Căci, în paranteză fie spus, dacă actuala coaliție nu va pune în acest an „țara la cale”, apoi nu mai are când și cum s-o mai facă. Anul viitor va fi prea târziu, deoarece va fi un an marcat de începerea repoziționării partidelor în vederea alegerilor. Adică, altfel spus, în vederea deschiderii sezonului de păruială generalizată! Păruială, nu-i așa?, purtată însă după toate regulile marketingului politic. Așadar, este evident că degeaba va începe acum actuala coaliție să pună la cale niscai politici coerente în domenii care nu mai suferă amânare (vezi energia, colectarea taxelor, deficite etc.), dacă acestea nu vor fi în mod consecvent urmărite și după încetarea mandatului actualei coaliții. Potrivit legilor nescrise ale politichiei noastre mioritice mai tot ce se durează de către un partid ori coaliție, aflate la putere, trebuie dărâmat de către cei care le urmează. Fără doar și poate, chiar minunatele partide care alcătuiesc actuala coaliție, poate mai puțin ungurii, vor ajunge peste nu multă vreme să-și stuchiască în sân trecutul – adică prezentul nostru cotidian năpădit de facturi, inflație etc. Adică, să se dezică de politicile la care au fost parte.
În consecință, ne așteptăm ca peste nu multă vreme ca întreaga energie politică a țărișoarei să fie îndreptată înspre optimizarea jocului de sumă zero, joc aflat sub auspiciile înaltei științe în a se împarți pumni și ghionți potrivit șanțului ideologic al fiecăruia. Dar și a inteligenței strategice a „gânditorilor publici” arondați găștilor politice. Cu toții vor proceda așa cum au procedat în ultimele trei decenii: pe fondul larmei publice ne vor promite noi și noi căi reformatoare, vezi Doamne, menite să mai pună un pietroi la grandiosul nostru edificiu postcomunist. Este, din nefericire, o chestiune care a marcat dezastruos întregul nostru parcurs postcomunist. Unde, de altfel, am avut și noi o contribuție culturală la propășirea unei spețe de consecvență. Însă una păguboasă: șef de șantier fiind mereu și mereu meșterul nostru mioritic Manole. Astfel făcându-se, aproape arhetipal, că niciun partid ajuns la butoanele puterii nu a continuat vreo politică inițiată de vreun alt partid. Asemeni coloanei infinitului, când mai cu patos, când în dorul Lelii, s-au succedat la croirea destinului nostru cam aceleași modalități autiste de a face politică. În fapt, niște stereotipii acționale generate de politruci care au confundat spațiul public cu o țintă în care au tras doar cu praștiile lor ideologice exclusiviste. Consecință: realitatea, o chestie numai bună de pus între paranteze pentru fenomenologii noștri arondați partidelor. Dezbaterea, negocierea etc., fiind chestiuni care nu au făcut parte din cărticelele de partid după care s-au îndoctrinat mai toți politrucii partidelor noastre mioritice. Semnificativ, în toată această poveste în care cred politicienii și fanii acestora, rămâne faptul că tot ceea ce nu s-a făcut la timpul potrivit s-a constituit în semințele care vor năpădi, precum buruienile, realitatea noastră, a celor guvernați. O realitate, în fapt, atât de multă vreme ignorată de către cei care s-au înghesuit s-o modeleze potrivit unor modele abstracte, s-o reformeze după ureche etc. Așa se face că, nepunând în joc nici rațiune și nici o minimă sensibilitate umană, politicienii noștri au ajuns să nu mai discrimineze între fundamentul național al structurării oricărei comunități politice și caricatura acestuia, naționalismul găunos și gălăgios al noilor patrihoți. Pentru toți, fie îmbătrâniți într-ale politichiei, fie nou sosiți, nu s-a pus niciodată problema atât de simplă „La ce bun politica?”. Fără deosebire de tranșeea ideologică asumată papagalicește, cu toții nu au rămas decât la rudimentele unui algoritm de a desemna ceea ce-și imaginează ca fiind politica. Aceasta, din perspectiva unei rute sociale oarecare de a dobândi confort, fiind asemuită unui fel de alergătură postmodernă, extrem de scumpă, a cărui referențial este redus doar la dobândirea puterii și a foloaselor care decurg din deținerea acesteia,…
Că vor ori ba, problema majoră care va încreți, și de acum încolo, îngustele frunți ale liderilor noștri politici este generată chiar de modul, descris mai sus, de a face politică. Partidele noastre, asemeni unor ucenici habarniști, au semănat cu generozitate, precum nărozii, semințele frustrării care au năpădit o mare a semenilor noștri. Acumulând în mod paradoxal subdezvoltare pentru majoritatea populației autohtone, nu au făcut decât să ignore cele mai simple modalități de a gestiona procese care să genereze autodezvoltare. Ceea ce, în schimb, nu a condus decât la o capitalizare a frustrărilor care au copleșit treptat mai toate firidele și spațiile sociale. Din nefericire, o mare parte a construcției postcomuniste este durată pe mișcătoarele mlaștini resentimentare.
La ce să ne așteptăm în continuare? Potrivit datelor istorice, probabil, la o tot mai eficientă organizare a urii. Adică, la tot urâtul care se poate metamorfoza dintr-o extremă capitalizare a frustrării. Trebuie să realizăm că acum, în timpurile prezente, este vremea apariției și creșterii maeștrilor care nu vor face decât să structureze matca spirituală în care va germina și va crește ura. O vor face uzând de tot talentul cu care au fost hărăziți de către natură. Să nu ne facem iluzii, figuri de genul Nae Ionescu, Nichifor Crainic etc. se antrenează deja pe aleile rețelelor de socializare. Deocamdată este dificil să-i recunoaștem, fiind încă sfioși. Dar asta nu va dura la nesfârșit… Apoi se vor înmulți emulii maeștrilor urii. Iar până la metamorfoza lor politică nu este decât un pas. Oricum viitorele lor ținte sunt deja de dimensiuni colosale: vechile partide și stupizenia birocratică bruxellesă. Totul însă pe fondul peisajului creionat de crizele de tot felul pe care am început deja să la trăim din plin,…
Viitorul nu prea sună a bine!
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Facebook
WhatsApp
TikTok
