Devine tot mai evident faptul că, pentru fermierii ieșiți să-și apere interesele, multe dintre poncifele despre democrație devin văduvite de multe dintre semnificațiile pe care am fi tentați să i le conferim în mod obișnuit. Și aceasta, datorită atât ignorării îndelungate a problemelor acestei categorii, cât și „uzurii semantice” a multora dintre conceptele de uz cotidian care alcătuiesc în prezent viziunea modernă despre democrație. Cum se petrece un astfel de fenomen, ne-am putea întreba? De regulă, „știința poporului” despre democrație vizează „varianta” ideală a acesteia. Reductibilă, în fapt, la atât de cunoscuta etimologie a termenului. Și potrivit căreia democrația ar fi, în mod esențial, o chestiune care ar avea de-a face în mod strict cu „puterea poporului”. Exercitabilă, dacă ar fi posibil, în mod nemijlocit. Nicidecum, nu este vorba despre ceva care ne-ar trimite la starea reală a acestui aranjament complex de putere. Chiar dacă este vorba despre o stare care ar putea fi reductibilă, în principal, la exercitarea dreptului de vot, dar și la un set de drepturi și libertăți civile. Ultimele, îndeobște, fiind asociate unor instituții. Dintre care, fără îndoială, nu ar trebui să lipsească consultarea și negocierea. Adică, condiții minimale pentru ceea ce un gânditor numea ca fiind o poliarhie. Nicidecum, o democrație în sensul termenului moștenit de la vechii greci.
Ori, realitatea pe care fermierii o „trăiesc” din plin nu prea are legătură cu accepția conferită termenului de poliarhie. Consultarea și negocierea, de pildă, instituții esențiale ale unei poliarhii, s-ar părea că au devenit, din nefericire, cam goale de conținut. Iar fermierii resimt cât se poate de acut acest lucru. Ceea ce a generat o capitalizare a frustrărilor și, în cele din urmă, apelul la semnificațiile ideale ale termenului de democrație. Prevalând, fără îndoială, cele care ar viza participarea nemijlocită. Spre un astfel de mix „lucrează” atât logica, cât și rațiunea de uz cotidian, invocate mai sus. Pe de altă parte, cam toată cultura politică a democrațiilor occidentale are drept referențial ideea de putere a poporului. Deși este o chestiune discutabilă, cu toate acestea, în ultimă instanță, pentru un democrat este preferabilă o asemenea stare imperfectă, decât un aranjament care este nedemocratic. Alegeri, după cum știm, au loc și în Rusia. Este însă o societate care, după cum e lesne de observat, nu a reușit să ajungă însă și în stadiul de poliarhie. Pentru rusul de rând, votul pare să fie suficient pentru întreținerea iluziei unei modernități democratice. Prea puțin contează dacă instituțiile, menite să asigure exercitarea libertăților și drepturilor civile, sunt în totalitate pervertite.
În alte societăți, chiar și în prezența drepturilor și libertăților extinse, oamenii de rând sunt puși în situații care-i determină să reducă democrația la ideea că poporul trebuie să-și exprime ceea ce i s-ar cuveni. Adică, pur și simplu, puterea. Ori aceasta poate avea loc chiar cu riscul ca o asemenea dorință, în unele situații de criză, să genereze o degradare, uneori iremediabilă, a unei democrații. Evenimentele din Franța ori Belgia, și nu numai, cu proteste extrem de violente ale fermierilor, ori cum au fost cele din momentul atacării simbolului democrației americane de către susținătorii lui Trump, sunt rezultatul unor situații produse de viziuni simplificatoare despre democrație. Și un ideal poate ajunge să motiveze uneori situări reducționiste care-i falsifică, în realitate, adevărata substanță. S-ar putea spune că referențialul unei atari viziuni pornește de la „libertatea mea” și se oprește la „dreptul meu”. Restul pare să nu mai conteze. Cam în acești termeni funcționează logica de uz cotidian invocată. Când dai foc unui camion cu marfă provenită din alte țări, de pildă, țări care fac parte totuși din Uniunea Europeană, rațiunea fermierilor nu pare să întrezărească nicio legătură între libertate și dreptul de a poseda bunuri.
Într-un fel, la fel cum a fost cazul revoltelor studențești din vremea Franței lui de Gaulle, oamenii obișnuiți se așteaptă ca și cele ale fermierilor să se încheie într-un fel sau altul. Și cu asta, basta! Numai că, așa cum acele revolte din anii ’60 au avut consecințe majore asupra evoluțiilor societăților democratice europene, și protestele actuale nu vor rămâne fără urmări. Unele dintre acestea vor schimba multe dintre relațiile instituite între cei care guvernează și cei guvernați. Este posibil ca unele dintre ritualurile democratice actuale, cam golite de conținut, să dobândească o altă consistență, dar și semnificații publice cu totul noi. De pildă, consultarea mijlocită de spațiul virtual ar mai schimba datele problemei. Știm că, tehnic, o asemenea consultare este posibilă. Este dificil de înțeles de aceasta nu se produce încă.
Într-un atare context, ne-am putea întreba dacă, de pildă, consultarea generală, în chestiunea subvențiilor agricole, atât a francezilor, germanilor, ori a belgienilor, chiar și a celor mioritici, ar fi putut constitui cumva cadrul unui alt gen de manifestare a democrației la nivelul Uniunii, dar și la cel al membrilor acesteia? Mai mult, este cumva posibilă chiar o modificare generală a percepției cetățeanului de rând în privința luării deciziilor în chestiuni de interes public? Și, drept consecință, să asistăm la schimbări în domeniu? Nu trebuie să ignorăm că, de fapt, consultarea cetățenilor în chestiuni importante sunt dimensiuni firești ale unui alt model de aranjament de factură democratică, diferit de modelele din vestul occidental. Și ne gândim, desigur, la experiența cantoanelor helvetice. Extinderea spațiului virtual dar și al mijloacelor tehnice de a-l accesa cu ușurință, face relativ facilă consultarea unui mare număr de cetățeni în chestiuni importante. Azi, tehnologic, o atare consultare este fezabilă. Ceea ce este dificil de înțeles sunt pașii de-a dreptul „împiedicați” pe care guvernările, de oriunde ar fi acestea, le fac într-o atare direcție.
Cu excepția Elveției, în genere, modelul occidental de democrație continuă să exploateze până în pânzele albe semnificațiile, intrate oarecum în criză, ale doctrinei reprezentativității, dar și ale statului de drept pe post de balsam pentru generații programate neuro-lingvistic în spiritul unor libertăți civice extinse la extrem. Cum sunt cele oferite, în cascadă, comunității LGBTQ. Să fie, oare, posibilă perfecționarea unei poliarhii doar în sensul extinderii drepturilor unor categorii marginale? Personal, am mari îndoieli. Am convingerea că democrația nu este o chestiune care vizează doar categoriile marginale! Faptul că li se conferă comunității LGBTQ drepturi, inventate istoric de heterosexuali, aceasta nu înseamnă un pas făcut în direcția unei democrații mai profunde. Poate, unul în direcția sporirii confuziei. Aceste drepturi, deși necesare, nu conferă nicio calitate în plus spațiului public în care semenii noștri ar trebui să aibă posibilități mai profunde de manifestare. Faptul că li se conferă comunității LGBTQ drepturi asemănătoare semenilor noștri heterosexuali nu schimbă fondul problemei. Și anume, faptul că democrația, în mod evident preponderent funcțională prin mecanismele sale de reprezentare, se află în criză.
Trăgând linie, trebuie să realizăm că, mai plastic spus, drepturile nelimitate de-a lătra conferite cu generozitate lui Grivei maschează doar un impas al poliarhiilor de tip occidental. Precum Putin, care-și imaginează că prin refacerea imperiului, adică printr-un fel de extindere a spațiului social, s-a rezolva o serie de probleme, într-un fel, asemănător, și politicienii din Occident sunt convinși că perfectibilitate democrației ar fi reductibilă la extinderea acesteia.
O anchetă sociologică recentă, vizând statele Uniunii Europene, a arătat, în acest sens, un fapt paradoxal: o majoritate semnificativă dintre tinerii optează pentru o conducere forte, chiar nealeasă, dar, ca să vezi, n-ar fi de acord să li se diminueze, în același timp, din drepturile și libertățile deținute în prezent. La mijloc, fără îndoială, este vorba fie despre o chestiune de logică șchioapă, ori, cine știe, de vreo modificare, funcțională deocamdată, petrecută la nivelul dispozitivului mental al tinerilor anchetați. Ceva, oricum, nu pare să fie în regulă. Sau, altfel spus, având o anumită vârstă, în cazul semnatarului rândurilor de față, s-ar putea ca acesta să fie factorul cauzator în nepricepere a unor tendințe care altora li s-ar par cât se poate de firești. Deocamdată, în chestiune, orice previziune asupra ce va urma să se întâmple este lipsită de argumente cât de cât riguroase. E un aspect care se potrivește mănușă oricăror previziuni care ar viza sfârșitul și consecințele actualelor proteste ale celor care produc hrana cea de toate zilele…
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Facebook
WhatsApp
TikTok
