Parafrazând celebra interogație a gânditorului francez („Cum este să fii persan?”), nu intenționăm alăturarea unor contexte care, de fapt, n-au nimic în comun. Ci, vrem să punem în evidență o chestiune cât se poate de simplă. Și anume, că nu este lipsit de relevanță socială înțelegerea, măcar și parțială, a mecanismului și resorturilor iresponsabilității. Un fenomen care, după cum vedem zi de zi, pare să acapareze zone tot mai extinse ale societății.
În acest sens, este evident că declanșarea crizei apei, abătută parcă din senin asupra unei mulțimi de oameni, nu se datorează doar hărniciei păguboase a unor așa-ziși habarniști. Adică, doar din pricina unor nepricepuți. Ci, în cauză este un fenomen cu mult mai grav. Unul, având, în anumite contexte, consecințe dezastruoase asupra întregii societăți. Nu este lipsit de importanță să precizăm că facem vorbire despre ceva care este privit, de către mulți dintre semenii noștri, ca fiind ceva normal. Banal, altfel spus. Într-un fel, așa și stau lucrurile. Totul mustind de o simplitate și de o logică parcă știute și însușite, în mod tacit, de toată lumea.
Despre ce este vorba? De fapt, mai simplu spus, despre ceea ce știm cu toții: selectați din perspectiva unor criterii de partid, habarniștii noștri, etichetați ca sinecuriști, asemenea unor stoluri de baracude, sunt parașutați în cadrul și-n fruntea unor instituții care, în mod normal, ar fi trebuit să gestioneze bunurile publice. Apa fiind, fără îndoială, un astfel de bun. Ei bine, ceea ce însă nu se realizează pe deplin de către semenii noștri, este faptul că, fiind vorba despre astfel de bunuri, atunci ar fi trebuit, în mod normal, ca majoritatea acestora să-și fi dorit ceva mai mult decât non-valorile produse și promovate de către partide. Și să se comporte civic în consecință. În ciuda acestui fapt, majoritatea românilor par să nu se opună unor astfel de practici. Mulțumindu-se cu actuala „dărnicie” publică din partea partidelor și politicienilor acestora. Căci, așa cum sunt în prezent, și privite ca fiind normale, această stare de lucruri beneficiază de o acceptare tacită, aproape generalizată. Iar posibilele consecințe, parcă sunt destinate să rămână, asemeni unui blestem, mereu în umbra rațiunii. Totul pare să fie un fenomen din categoria celor care nu pot fi duse niciodată la capăt! Românii, părând să se mulțumească cu un astfel de mers al lucrurilor…
Problema majoră constă în faptul că, pe un astfel de fond, logica de uz cotidian refuză să meargă mai departe, nerealizându-se astfel, măcar și parțial, consecințele proceselor în care sunt implicați politicienii partidelor noastre. Pare să fie un fel de refuz tacit al unei gândiri critice. Ceea ce face ca actualul mod de operare să fie incapabil de a accesa acel prag de unde bine-știutul habarnism se transformă în iresponsabilitate. Nerealizându-se, drept consecință, adevăratele dimensiuni ale fenomenului care a copleșit treptat întreaga societatea. Ceea ce face, pe de lată parte, ca toată tărășenia care duce direct la iresponsabilitate să ajungă să fie considerată ca fiind doar o chestiune accidentală. Venită, parcă, din cine știe ce sfere incontrolabile de către omul de rând. Din nefericire, totul generează o anumită situare culturală a semenilor noștri, atât de bine-cunoscută: datul din umeri a neputință. Și cam atât! N-ar trebui să ne mire că, în ultimii ani, din păcate, cea mai semnificativă indignare civică a semenilor noștri, față de acte ale politicienilor, a fost provocată de Ordonanța nr. 13. De atunci, spiritul civic mioritic pare să fi intrat în adormire.
În paranteză fie spus, responsabilitatea nu se asociază în mod obligatoriu cu absența profesionalismului. În cadrul desantului de partid care acaparează instituțiile statului, se mai strecoară și indivizi care se constituie în excepții. Dar aceștia, de regulă, nu ajung în situația de a deține pârghiile care le-ar permite să instituie alte reguli și criterii de selecție. Altă cultură organizațională. Și, de fapt, nici nu-și propun așa ceva. Drept dovadă, cu excepția unor monopoluri, companiile controlate de către stat, adică de către partidele ajunse la putere, sunt de regulă falimentare, ori realizează profituri nejustificat de mici. Companiile de stat sunt exemple tipice de iresponsabilitate publică.
Oricum, românii vor asista tăcuți la anunțatul proces al reformării companiilor de stat. Vorba aceea : cu nepriceperea, chiar prostia, mai treacă meargă. Românii având, în acest sens, o îndelungată istorie a acceptării comode al unui spațiu public copleșit de pile, cunoștințe și relații. Ceea ce, desigur, a avut drept consecință promovarea pe scară largă a non-valorilor de toate calibrele. Numai că, din nefericire, sunt momente în evoluția unei societăți când iresponsabilitatea în plan public are implicații dezastruoase asupra destinului unei întregi societății. Iar societatea autohtonă traversează astfel de momente. De pildă, poate fi vorba de faptul că ne putem aștepta să avem o Rusie agresivă drept vecină la gurile Dunării. Iar într-o astfel de posibilitate, partidele noastre continuă să consolideze, chiar să cizeleze cu migală o cultură politică extrem de păguboasă. Incapabilă să facă față unor situații care, fără îndoială, vor pune la grea încercare reziliența societății.
Ceea ce, pe de altă parte, ne duce cu gândul la nenumăratele fețe ale iresponsabilității. Cum sunt, de pildă, cele de care a dat dovadă CCR, atunci când a anulat alegerile. Ori, cu prilejul piedicilor puse încercării executivului de a mai tunde puțin din privilegiile celor din magistratură. Probabil că nu vom desțeleni prea curând întregul mecanism care a stat spatele mai sus pomenitelor decizii ale judecătorilor constituționali. În ce măsură acestea s-au datorat habarnismului ori, pur și simplu, iresponsabilității.
Trăgând linie, am putea conchide că recenta criză a apei din Prahova a beneficiat de aportul ambelor tare pomenite mai sus. Habarnismul dându-și mâna, în văzul public, cu iresponsabilitatea. O situație, repetăm, pe care, fără să exagerăm, o putem trece în contul comportamentului „binefăcător” al partidelor noastre. Datorită acestor partide, indivizii care ar fi trebuit să gestioneze un domeniu al unui serviciu public, pentru care erau foarte bine plătiți, au dat dovadă, în schimb, nu doar de un jenant habarnism, ci, în același timp, și de iresponsabilitate.
Cea din urmă, dacă este să dăm un răspuns la întrebarea din titlu, beneficiind de un resort extrem de vechi din punct de vedere cultural Și care a însoțit procesul modernizării societății autohtone. Adică, structurarea și consolidarea instituțiilor statului, dar și a spațiului public. Mai exact, este vorba despre resorturile cognitive și afective care pun în mișcare procesele de valorizare prin intermediul cărora românii s-au raportat din totdeauna, și o fac în continuare, unii la alții. La acesta capitol, doar slaba valorizare a semenilor lor poate explica comportamentul iresponsabil al celor care au declanșat criza apei. Se constată cu ochiul liber că, pur și simplu, în toate calculele de factură „profesională”, cei în cauză au omis un factor esențial: beneficiarii unui bun public, cum este, de bună seamă apa, nu contează în lanțul decizional. Pur și simplu, artizanii dezastrului din Prahova, nu au avut nici capacitatea mentală și nici pe cea afectivă de a realiza responsabilitatea pe care o aveau față de semenii lor. Cei rămași fără apă, de altfel, semeni de ai politicienilor, dar și o mulțime de instituții etc. au trecut prin ceva asemănător cu ceea ce li întâmplă ucrainienilor. Cărora, după cum știm, le sunt atacate zi și noapte bunurile publice. Românii, beneficiind de actuala cultură organizațională a partidelor mioritice, par să fi ajuns să se „bucure” de niște rezultate asemănătoare celor din Ucraina. Fără concursul dronelor rusești, însă.
Desigur, iresponsabilitatea nu este doar un factor dependent de conjuncturi, care se pot dovedi imprevizibile. Resortul acesteia rămâne mereu același: slaba valorizare pe care românii, în genere, și-o acordă unii altora! Faptul că unii dintre români nu le pasă de faptul că o serie de acțiuni și decizii îi pot afecta pe alți semeni de ai lor. Context în care este explicabilă o faptă extrem de „generoasă” înfăptuită de liderul PSD. Dar care se dovedește iresponsabilă. Cum altfel, decât iresponsabil, să calificăm comportamentul de la vârful acestui partid – vezi Doamne, organizație preocupată de binele public! Al cărei lider de partid nu s-a rezumat să recompenseze – nu știm ce fel de „servicii” aduse de către purtătoarea unui luxos bagaj anatomic – cu plimbări aeriene extravagante, ci, culmea tupeului, în plus, respectivul exemplar a fost parașutat, tot drept recompensă, nu doar în conducerea apelor din Prahova, ci și la butoanele de înaltă tensiune ale CFR. Ambele, bine plătite. Și, cum altfel, ambele fiind companii de stat. Să ronțăie și gurița sexi a acestei habarniste niscai grăunți din hambarele statului. Și uite cum, precum într-o telenovelă bulevardieră, pe ritmuri de menele, se pupă habarnismul cu iresponsabilitatea. Tupeiști, de felul lor, dar indignați de dezastrul de la ape, pesediștii cer demisia habarnistei de la Mediu. Ceea ce, fără îndoială, ar fi trebuit s-o facă și în cazul celui care a parașutat-o pe întreprinzătoare coafeză în tot felul de sinecuri ale statului.
Cum era de așteptat, adevăratele dimensiuni ale dubletei habarnism-iresponsabilitate au început să fie percepute de tot mai mulți dintre semenii noștri. Ascensiunea cuplului Georgescu-Simion nu este, astfel, întâmplătoare. Totul, avându-și rădăcinile în cele trei decenii de consolidare a unei culturi politice păguboase.
Revenind însă la titlu, am putea conchide: dacă, în cazul francezilor din vremea lui Montesquieu, reacțiile acestora erau de surprindere, fiind ceva nemaipomenit să fii persan. Ei bine, pe meleagurile mioritice, a fi habarnist și iresponsabil au ajuns să fie considerate, încă de mulții dintre semenii noștri, ca fiind înzestrări umane cât se poate de normale, de banale! Altfel spus, pare să fie firesc ca indivizi care deși ar fi trebui să fie preocupați de bunurile publice, să fie totuși considerați, în ciuda acestui fapt, de către mulți dintre semenii lor, că n-ar trebui să suporte consecințele unei gestionări dezastruoase ale acestor bunuri. Pentru mulți dintre români pare să nu fie extraordinar, ori neobișnuit, faptul că – începând de la ministru, la deja celebra „coafeză de la ape” – aceștia au dovedit că sunt nu doar habarniști, ci și iresponsabili. Ambele, în același timp!
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Facebook
WhatsApp
TikTok
