Referitor la titlul ales pentru editorialul de azi, ar trebui spus din capul locului: am fi putut avea de-a face cu totul altceva dacă, în loc de „vrăjeli”, am fi fost procopsiți cumva cu niscai minuni. Chiar și mititele. Mai altfel spus: un fel de vrăji! La mijloc, într-un limbaj ceva mai adecvat, fiind vorba despre ceva de genul unor politici făcute pe de-a întregul și pe îndelete în interesul cetățenilor! Ar fi fost, fără îndoială, o minunăție. Ce mai tura-vura, ar fi vost vorba de-a dreptul despre niște vrăji făcute de cei care ne guvernează.
„Așadar, nicidecum politici încropite „pe genunche”, vorba unui oarecare politruc, ori politici a căror logică nu scapă de sub semnul a tot felul de constrângeri conjuncturale. Adică, politici improvizate potrivit unor interese de perpetuare a puterii, dacă ne uităm prin ochii politicienilor. Ori politici care se nasc exclusiv din pricina unor interese electorale, dacă privim din perspectiva participării cetățenilor la perpetuarea unui anumit sistem de putere.
Deoarece, ce altceva sunt multe dintre deciziile guvernanților? Este evident, multe sunt doar niște „vrăjeli”. Cea mai notorie fiind ultima reglementare a sistemului de pensii. O vrăjeală, de fapt! Căci, în loc să fi pus punct pensiilor speciale, în termeni constituționali, fără aiureala de retroactivitate, acestea vor exista și pe viitor. Apoi, în loc de un sistem diferențiat, atent legiferat, care să reducă inechitățile din sistem, în fapt, acestea vor continua să existe etc. Ca să nu mai pomenim despre sustenabilitatea întregului sistem de pensii. Sau, de pildă, reglementarea returnării ambalajelor. Această reglementare nu va duce la posibilitatea unei „țări curate”, ca fenomen cultural de durată, ci doar la o Românie „ceva mai curată” în mintea politicienilor, dar, totodată, și în avantajul marilor retaileri. Micii comercianți o vor lua peste bot. Ceea ce va genera o mulțime de obstacole. Ceea ce, în cele din urmă, nu va duce la dorita schimbare a unor comportamente ale semenilor noștri. Cultural, ținta vizată nu va fi nicidecum atinsă. Va fi doar o altă speță de „vrăjeală”!
Oricât de mici și sfrijite ar fi fiind politicile-minune invocate, acestea ar fi trebuit să se constituie treptat în elementele unor construcții trainice și de durată. Adică, minunate, în percepția comună. Este vorba, desigur, despre un tărâm unde tot felul de chestii minunate, pe care ni le-am fi dorit în viețile noastre, ar fi ajuns, ca-n poveștile naivităților noastre, potrivit magicului „hocus-pocus”, să prindă viață și să dureze. Totul datorându-se celor aleși!
O știm, însă: realitatea este cu totul alta! Și aceasta, fără îndoială, nu se datorează exclusiv politicienilor și partidelor, în care aceștia sunt înregimentați întru prosperitatea lor și a clientelei acestora. Dar nu despre o atare perspectivă este vorba în rândurile de față. Ci doar despre partea de responsabilitate care le revine politicienilor și partidelor.
Revenind la chestiune, adică la responsabilitatea celor care ne guvernează, este evident că, în loc de niscai minuni pe care ni le-am fi dorit, în schimb, am avut parte mai ales de „vrăjeli”. Adică, de tot felul de acte legiuitoare, administrative etc. care, de fapt, au avut drept referențial doar interesele de putere ale politicienilor și partidelor politice, nicidecum interesele unei societăți care să funcționeze sub auspiciile unei autentice comunități politice. Drept urmare, perspectiva care a animat rațiunea și sensibilitatea politicienilor nu a fost pusă la lucru pentru interesele semenilor lor de rând. Este motivul care ne face să credem că multe dintre deciziile guvernanților au fost luate doar să cârpească o realitate care a luat-o mereu înaintea capacității politicienilor de a o înțelege și, datorită acestui fapt, să acționeze în mod eficient în favoarea cărora politicienii le datorează statutul de care beneficiază în societate.
Cu toate acestea, nu suntem adepții teoriei că toată tărășenia a avut loc sub semnul unor intenții pe deplin conștientizate în acest sens. S-ar putea ca interesele oamenilor de rând să fi fost, în parte, ținta unor politicieni și partide. Numai că sistemul politic pe care partidele l-au instituit și făcut totodată să funcționeze în prezent, a condus la cu totul altceva. Adică, la ceea ce se vede cu ochiul liber: spațiul public este dominat de adversitate și o absență păguboasă a dialogului; expertiza ocupă tot mai puțin loc la masa deciziilor luate de către guvernanți; societatea tinde spre o polarizare care ne va menține dependenți de o traiectorie care nu poate genera autodezvoltare etc. Drept consecință, o parte însemnată a cetățenilor activi a emigrat, iar mulți dintre cei rămași, dezamăgiți, nu participă la viața politică a cetății.
În paranteză fie spus, în acest an, balanța migrației aproape s-a echilibrat: numărul celor care au părăsit România aproape a fost egalat de numărul celor care au venit să muncească pe meleagurile mioritice. Dintr-o atare perspectivă, visul unor români s-a împlinit: ceea ce este pe „afară”, a început să prindă contur și pe la noi.
La o asemenea situație, ne-am fi așteptat la altfel de situări din partea semenilor noștri. Astfel, în loc să preseze partidele democratice să-și schimbe perspectiva, românii, atâția cât mai merg la vot, încep să fie tot mai sensibili la formele extremiste de a se face politică. Nimic nou sub soare, s-ar putea spune. Societățile, pe care le-am luat drept model, au experimentat acum câteva decenii extremismul politic. Noroc că nu suntem de capul nostru! Iar excesele autohtone vor fi taxate de către societăți care se feresc de reluarea unor formule extremiste.
Pe de altă parte, deși nu intenționăm să aducem vreun afront inteligenței cititorilor noștri, trebuie să fim totuși de acord că, deși mereu amăgiți de guvernanții noștri, în ciuda evidenței, românul nu și-a potolit încă setea întru minunății. Nu renunță, deocamdată, nici în ruptul capului, să creadă în posibilitatea minunilor. Adică în probabilitatea „improbabilă” că aleșii noștri să fie cumva capabili de oareșce vrăji.
Realitatea rămâne însă aceiași: deși ne tot alegem cu „vrăjeli”, continuăm să credem că minunile sunt posibile. Este, din punct de vedere cultural, un fel de a fi în continuare noi înșine, adicălea să ține cu dinții de un pattern, în limbajul celor luați de către români drept model, pe care încă nu suntem capabil să-l schimbăm.
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Facebook
WhatsApp
TikTok
