Întâmplările tragice din My Lai a arătat că occidentalii nu sunt chiar atât de civilizați, cum am fi îndeobște tentați să credem. Sau cum le-ar fi plăcut acestora să-și imagineze că ar fi stând lucrurile într-o tentativă de schiță a unui posibil autoportret. Pentru cei mai tineri dintre cititori, precizăm că este vorba despre un masacru, o crimă de război a soldaților SUA comisă în timpul războiul din Vietnam. Mai exact, în 1968, când în satul My Lai au fost uciși peste 500 de civili neînarmați. Au fost cruțați 11 femei și copii, la intervenția unui pilot de elicopter. Au fost masacrați bărbați, femei, bătrâni, copii. Inclusiv animalele domestice ale acestora. Psihologii au încropit o mulțime de teorii explicative ale fenomenului. Din păcate, niciuna suficient de satisfăcătoare pentru o realitate care nu poate fi ocolită: indivizi școliți în mediul urban, integrați într-o societate democratică, s-au comportat precum soldații lui Ginghis Han, un adevărat simbol al barbarului, responsabil nemijlocit de milioane de victime. Doar cele două conflagrații mondiale, în paranteză fie spus, au egalat hecatombele produse de către mongolii mai sus pomenitului personaj.
Ei bine, în contextul recentului atac asupra Israelului, luptătorii Hamas par să se fi întors în timp, comportându-se precum barbarii. Au ucis bătrâni și tineri fără apărare. Au comis atrocități greu de explicat pentru un cetățean occidental. Un aspect care, în mod firesc, acum în condiții de război, este folosit, propagandistic, de către partea israeliană. Partea adversă, adică palestinienii și o parte a lumii musulmane, îndeosebi șiită, își justifică acțiunile apelând la istoria extrem de controversată a nașterii statului evreu. A unui stat care, încă în acea fază de început, pare să fi fost o dovadă concretă a superiorității capacității organizatorice sioniste. Bineînțeles, comparativ cu aceea a palestinienilor.
Treptat, această situație asimetrică a devenit însă un adevărat reflex cultural. Unul care pare să acopere ceea ce am putea defini ca fiind două arii de civilizație. Cea occidentală și cea musulmană. Așa se face că orice escaladare a violenței în Orientul Mijlociu va tinde să trimită imediat la ideea de confruntare între lumea occidentală și cea de religie musulmană.
Fără îndoială, mecanismul unei asemenea situări culturale nu este chiar atât de complicat: nu sunt greu de bănuit reacțiile unei părți care realizează neputincios că este depășită, de-a dreptul copleșită de către superioritatea militară și tehnologică a adversarului. Este o situare asimetrică, una care poate genera însă nu doar comportamente specifice, ci de-a dreptul aberante din partea ambelor părți angrenate în conflict, nu doar din partea celui aflat în certă inferioritate. De pildă, reacția Israelului este cumplită și, în final, va depăși cu mult numărul victimelor teroriștilor Hamas.
Astfel, din partea palestiniană avem de-a face cu o continuă acumulare a furiei, a urii, disperării etc. în condițiile unui dezechilibru de forțe, net în avantajul israelienilor. Totul, însă, pe fondul unei fărâmițări politice a părții palestiniene. În timp ce israelienii, pe de altă parte, par să fi încercat un întreg evantai de soluții imaginabile, dar care, în principal sunt menite să asigure un anumit grad de securitate doar pentru statul Israel. Soluții care, în realitate, după cum știm, nu au anulat nici atentatele, dar nici frustrările palestiniene care au marcat întreaga istorie contemporană, încă de la nașterea statului evreu în 1947. Iar, în aceste zile, surprinzătorul asalt Hamas asupra puternicului Israel…
Trebuie remarcat că fiecărei dintre ambele tabere i se pot asocia comportamente care ar putea fi catalogate ca fiind în mod egal justificative pentru escaladarea violenței. Deoarece, fără îndoială, este justificabilă atât reacția evreilor împotriva unor atentate comise de către palestinieni, cum la fel este și reacția palestinienilor la intervenția copleșitoare a armatei statului evreu. Realitatea din teren este neschimbată : oricât ar fi sprijiniți de către statele arabe, cei din Hamas nu se pot compara, nici pe departe, cu Zahal, armata statului evreu, sprijinită în mod constant de către SUA.
Este, din nefericire, o realitate care, în conștiința colectivă a arabilor, a condus la un construct cultural care nu mai ține cont de nuanțe. În genere, arabul de rând este împotriva statului evreu. Drept dovadă, în aceste zile, oricât ar fi de manipulată opinia publică musulmană, nu se poate ignora valul imens de simpatie de care se bucură cauza palestiniană. Este o realitate incontestabilă. Mai mult, capitalele europene, în aceste zile, sunt copleșite de mulțimile de musulmani care își manifestă opoziția față de reacția dură a statului evreu la incursiunea teroristă Hamas.
Ori, aici, este pe cale să se contureze o gravă problemă, aproape insolubilă pentru lumea occidentală. Pe scurt, despre ce este vorba. În timp ce lumea musulmană, aflată încă în chingile instituțiilor religioase, cu un politic de factură nedemocratică, vede în Occident un adversar, acesta, în schimb, laic și democratic, încearcă să adopte o poziție rațională. Și o face în ideea egalității tuturor cetățenilor săi. Drept urmare, un emigrant, de religie musulmană de pildă, din momentul dobândirii cetățeniei, se bucură de aceleași drepturi. Numai că religia și îndeosebi cultura de origine nu-l fac în mod automat un cetățean de factură occidentală. Cu mici excepții, foștii emigranți nu sunt pe deplin integrați. Lucrurile sunt cu atât mai grave în cazul celei de a doua generații. Unde, mai ales tinerii, trec prin adevărate crize identitare. Nu întâmplător, mulți din rândul acestora ajung la radicalizare, la extremisme de tot felul. Ceea ce pe fondul escaladării conflictului arabo-israelian va genera o mulțime de probleme de securitate. Din pricina unor cetățeni radicalizați, Occidentul se va confrunta cu probleme greu de controlat în următoarea perioadă. Mai mult, va trebui luată în seamă și reacția, greu de bănuit, a cetățenilor obișnuiți, neînregimentați religios. Ceea ce mă duce cu gândul la posibilitatea unor simplificări a acelei construcții baroce, reprezentate de așa-numita corectitudine politică.
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Facebook
WhatsApp
TikTok
