EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Caprovarzismul fiscal

   Dintr-o perspectivă optimistă, ar trebui să tragem nădejde că, de pildă, în chestiunea schimbării constituției, actuala coaliție nu va avea opinii atât de contrare, așa cum se întâmplă, în aceste zile, în domeniul politicii fiscale. Mai ales că – dacă avem în vedere cine va decide cu adevărat în chestiuni constituționale – am putea realiza că rolul politicienilor este reductibil la promovarea dezbaterilor publice cu privire la ceea ce ar fi mai potrivit pentru binele societății autohtone. În rest, în cele din urmă, doar semenii noștri vor decide, prin vot, dacă va fi o republică parlamentară, ori una prezidențială. Dacă nu cumva se va păstra actuala formulă, adică, semiprezidențială. Principial, politicienii, oricum am pune problema, nu vor decide asupra felului în care va funcționa republica. Deocamdată, în paranteză fie spus, despre altă formă de guvernare nu poate fi vorba, dacă avem în vedere măsurătorile sociologice.

   Însă revenind la politica fiscală, trebuie să consemnăm din capul locului că o consultare publică  în chestiunea taxelor și impozitelor este, cel puțin deocamdată, exclusă din panoplia modului de a se face politică în spațiul autohton. Fiscalitatea fiind considerată o chestiune care trebuie să fie asumată doar dintr-o perspectivă strict partizană. Și asociată, astfel, în mod exclusiv domeniului raporturilor dintre partidele politice. Ceea ce, altfel spus, înseamnă că doar partidele și politicienii decid asupra metabolismului fiscal al societății. Adică, asupra numărului și mărimii taxelor și impozitelor.

   O consultare a celor care urmează să le plătească pare să fie doar o chestiune de imagine. Căci, în fapt, consultarea publică în chestiune pare să fie privită doar drept o formalitate de factură subiectivă. La alegerea politicienilor! Astfel, politica fiscală a încetat să mai reprezinte și o chestiune cât de cât tehnică, care necesită în mod firesc expertiză. Fiscalitatea transformându-se doar într-un fel de indiciu doctrinar al diverselor grupuri politice autohtone. Este de domeniul evidenței că viziunea partidelor politice în problema impozitelor și taxelor se constituie, astfel, într-o chestiune identitară. Nu trebuie să ne surprindă faptul că partidele autohtone de dreapta consideră că politica cotei unice este o trăsătură care le caracterizează doar pe acestea, pe liberali, altfel spus. În timp ce impozitarea progresivă ar fi un indiciu al unor politici de stânga, caracterizându-i pe social-democrați.

   Astfel se face că politicienii, fie ei liberali ori social-democrați, au convingerea că reprezintă interesele unui electorat propriu. Electorat direct interesat într-o anumită formulă de politică fiscală: astfel, se consideră că diverși  întreprinzători ori practicanți de profesiuni liberale ar avea de suferit dacă s-ar adopta politici fiscale de orientare social-democrată. Și, se înțelege, că reciproca ar fi la fel de valabilă. La care se adaugă o altă convingere: fiecare consideră că formula proprie ar fi mai eficientă în aducerea de resurse mai mari la buget. Ceea ce n-ar trebui ignorat, este însă faptul că actuala formulă, adică cota unica de impozitare, nu este chiar atât de unică, existând, după cum știm, o serie de derogări. De pildă, cei din construcții și IT se bucură de un tratament special. Ceea ce ne determină să credem că actuala coaliție va ajunge la un fel de accentuare a unui  compromis existent deja. Probabil că se va ajunge la o formulă care să-i împace și pe unii și pe alții. Un fel de caprovarzism fiscal. Dar care nu va schimba faptul că munca va fi și-n continuare cu mult mai impozitată decât capitalul. Ceea ce, evident, nu este cazul societăților europene dezvoltate. Este o chestiune care, din nefericire, nu a ajuns încă la mintea și sensibilitatea politicienilor noștri. Fie ei liberali, ori social-democrați.

   Oricum, indiferent de formula fiscală clamată din rațiuni doctrinare ori identitare, și considerată ca fiind cea mai potrivită pentru realitățile mioritice, problemele noastre vor rămâne focalizate la nivelul amenajării sistemului birocratic de colectare. În momentul de față, că este impozitare progresivă, ori una de cotă unică, nivelul de colectare va continua să fie cu mult sub cel al mediei europene.

   În mod normal, abia după ce s-ar rezolva măcar în parte problema colectării, partidele ar trebui să realizeze că politica fiscală nu se învârte doar în jurul alegerii unor soluții simpliste – gen cotă unică, ori progresivă – ci vizează un anumit gen de societate. Când va deveni evident că vom avea de ales între o societate dependentă de actuala traiectorie, una care va accentua polarizarea socială, o realitate însoțită în mod evident de întărirea mecanismelor acumulării de subdezvoltare, pe de o parte, și un altfel de societate, pe de alta. O societate care însă nu-i va mai determina pe semenii noștri să-și caute norocul în societăți mai prietenoase. Probabil, în momentul în care politicienii noștri vor realiza că au de ales între chestiuni extrem de complexe, atunci vor ajunge să nu se mai amăgească la ideea simplistă că un sistem de impozitare sau altul va constitui, în sine, soluția pentru adăuga dezvoltare pentru societatea autohtonă. Atunci, la fel de probabil, vor ajunge să aprecieze necesitatea expertizei în problemele fiscale ale unei societăți.

 

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…