EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Capitalizarea și instrumentalizarea urii

   Toate conflictele armate cunosc episoade extreme, așa cum sunt atrocitățile recent descoperite în Ucraina. Pe bună dreptate, valurile de indignare ale opiniei publice sunt pe deplin justificate. Dar ce s-a întâmplat la Bucha, deși șochează profund, era de așteptat. Și reprezintă ceva care, din nefericire, este comun mai tuturor conflictelor armate. Modernitatea recentă, datorită mediei și, mai nou, din pricina rețelelor de socializare, le face doar mai mult sau mai puțin notorii. Trebuie să realizăm că sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial nu a constituit și sfârșitul atrocităților pricinuite de către război. Din nefericire, despre multe, media internațională a pomenit doar în treacăt. De pildă, chiar în aceste zile, referindu-ne la invazia Ucrainei, execuția unor soldați ruși de către voluntari din Georgia aproape că a trecut neobservată. Așa cum, probabil, foarte puțini dintre cititorii rândurilor de față știu câte ceva despre episodul masacrului din My Lai. Pe scurt, referindu-ne la My Lai, este vorba despre o locație din Vietnamul de Sud, unde la 16 martie, 1968, peste 500 de localnici neînarmați au fost măcelăriți de soldații americani. Nu a fost iertat nimeni: femei, bătrâni, copii! 

   Amintesc episodul My Lai din pricina celor care pun cele petrecute în Bucha pe seama unor soldați care provin, vezi Doamne, dintr-o țară lipsită de exercițiul democrației. Este o tâmpenie. Episoadele tragice petrecute în Ucraina au legătură doar cu oamenii, în genere. Indiferent de unde provin aceștia. Așa cum a fost cazul soldaților americani. Ar fi motivul din perspectiva căruia, la nivel de bun simț, dacă ne referim la cauzele unor astfel de episoade, ar putea fi vorba doar acele asemănări care ne pot spune câte ceva despre presiunile la care sunt supuși oameni obișnuiți la evenimentele războiului. Fie că acestea au loc, acum, în Ucraina, ori s-au petrecut în Vietnam. Astfel, este evident că, în situații de pierderi umane semnificative, de stres extrem, oameni obișnuiți pot ajunge în situații care îi fac să acționeze într-un registru cu totul inuman. Mă îndoiesc că la Bucha ar fi acționat un altfel gen de oameni, diferiți de cei care au fost actorii masacrului din My Lai. Nu ne referim, așadar, la psihopați ori la cine știe ce fel de exemplare umane declasate. Ci, avem în vedere indivizi care pot fi situați în plaja normalității mentale și comportamentale.

   Și, totuși, cum este posibil? Trebuie să ne obișnuim cu ideea că acest gen de indivizi, cei care formează lumea oamenilor de rând, constituie totodată și obiectul acțiunii permanente, mai mult sau mai puțin discrete, de pregătire a acestora să ucidă în numele a ceva. De regulă, în numele unor abstracții. Altfel spus, a unor generalități care funcționează totuși în regimul unei logici de bun simț. Doar sub spectrul unor generalități se poate ținti în mod eficient statutul de individualitate distinctă a semenului care urmează să fie distrus, acestea având rostul de a anihila dimensiunea concret umană a celor care sunt considerați inamici. Aceștia devin, de-a valma, doar o chestiune generală, fără identitate ori atribute umane, deci dimensiuni care să inducă cumva ideea de umanitate a celor care trebuie eliminați. De regulă, înainte de toate, aceștia sunt diabolizați, fiind deposedați astfel de cele mai banale calificative și atribute umane. De pildă, ucrainenii care trebuie uciși sunt doar niște naziști, unii chiar drogați, care au păcălit pe ucrainenii de rând. Unde mai punem faptul că mulți dintre rușii de rând sunt de părere că ucrainenii nu ar avea dreptul la o statalitate proprie, deoarece destrămarea URSS nu ar fi trebuit să se petreacă. Fiind considerată cea mai mare tragedie a istoriei recente. O tragedie gestionată însă de către occidentali, și unde ucrainenii nu sunt decât niște biete păpuși. Desigur, în viziunea celor de la Kremlin. Trebuie să realizăm că toate aceste narațiuni se încheagă într-o viziune asupra realității, viziune care este servită cotidian și în porții consistente rusului de rând. Astfel, acesta pare să fie programat treptat pentru a acționa în consecință. Mai mult, viața acestuia poate capătă astfel un sens și semnificație istorice, o viață care, altminteri, s-ar fi desfășurat într-un profund anonimat. 

   O atare acțiune de programare nu este gestionată doar de către instanțe statale, ci și de către organizații ale societății civile. Uitați-vă la media din Rusia. Am senzația că, asemenea populației germane, care realiza ce atrocități s-au comis împotriva unor oameni nevinovați, și rusul de rând realizează că în Ucraina se petrece o tragedie umană, o tragedie care li se pare însă că ar fi justificată din perspectiva unor abstracții. Una dintre acestea fiind, desigur, destinul măreț al Maicii Rusii, întregită ca pe vremea URSS. Primul pas constă, așadar, în valorizarea diferențiată a spectrului uman. Ucraineanul reprezintă o specie degradată a acestui spectru. Este motivul care-i face pe rușii de rând să nutrească un diapazon extrem de redus al sensibilității umane. Acesta este solul pe care ura se poate capitaliza fără probleme. 

   Al doilea pas, prin repetare, generează sentimente de frustrare care urmează să formeze țesătura sentimentelor constante de ură față de cei care urmează să fie uciși, distruși, eliminați. Doar o specie de ură, precum o banalitate a sensibilității umane, ar putea explica indiferența vizibilă a majorității rușilor de rând față de suferințele semenilor lor din Ucraina. Nu-i consideră pe ucraineni ca făcând parte din aceiași categorie umană. De aceea, nu rezonează nici măcar la gândul că războiul ar aduce oricum cu sine nenorociri unor oameni nevinovați. Par îmbibați de o asemenea ură, încât aceasta-i face să trăiască într-o realitate paralelă. Nici perspectiva unei apocalipse nucleare nu li se pare de exclus din panoplia de mijloace care să-i aducă la ascultare pe ucraineni. O asemenea instrumentalizare a urii, în modernitatea apropiată, nu a reușit-o decât Hitler cu poporul german. Este o realitate cumplită…

   Rușii care se opun sceleratului de la Kremlin, asemenea germanilor care s-au opus lui Hitler, sunt, comparativ cu restul populației, puțini la număr. Și nu pot schimba cursul evenimentelor. Un curs care ne poate duce însă spre neființă ca specie inteligentă. 

 

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…