EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Bețivii limbajului

   A trecut ceva vreme de când s-a scris despre beția de cuvinte. Iar lucrurile, din nefericire, nu s-au schimbat prea mult la urmașii celor atât de aprig criticați de către Maiorescu. Fie ei de pe la noi, ori de aiurea. Și azi, în spațiul public, abundă cuvintele în absența ideilor, iar fractura între rațiune, logică, pe de-o parte, și realitate, pe de alta, continuă să fie o maladie larg răspândită printre mulți dintre semenii noștri. Să nu uităm însă că, spre deosebire de vremea celui care a lansat sintagma, fenomenul beției de cuvinte este mult mai extins în zilele noastre. Aceasta datorându-se, fără îndoială, și apariției și dezvoltării extraordinare a mediei și rețelelor de socializare. Asupra evoluțiilor recente ale fenomenului, strălucitor și extrem de acid, avea să se pronunțe Umberto Eco.

   Beția de cuvinte e una, iar ceea ce se întâmplă însă cu oficialii ruși pare să fie o fază de-a dreptul patologică a fenomenului. Este motivul din pricina căruia, în cazul oficialilor ruși, nu este vorba despre banala beție de cuvinte, ci în cazul acestora ar fi vorba, fără exagerăm, despre niște veritabili bețivi ai limbajului. Una e banală beție, experiență des întâlnită, și cu totul altceva este beția continuă, fără trezire. Situație în care, asemenea celor intoxicați în mod permanent cu alcool etilic, avem de-a face cu indivizi care sunt convinși că logica lor strâmbă ar trebui să fie adevărata logică, pe de-a parte, iar de pe alta, că o atare șmecherie nu-i decuplează de la o realitate pe care vor să o modifice în mod radical. Se înțelege, potrivit doar propriilor lor nevoi. Deși ignoră cu totul că aceasta este și realitatea celorlalți. Este motivul din cauza căruia aceștia utilizează un limbaj propriu, specific doar lor ori celor care le cauționează postura și rostul social pe care și le arogă. Sunt convins că harta lor mentală asupra realității nu este diferită de aceea a oamenilor normali. Numai că bețivii, despre care facem vorbire, o personalizează până la patologic. Chiar nu realizează că este și realitatea altora. De unde cinismul, absența empatiei. Adică sociopatia acestora.    

   Chiar dacă ipoteza așa-zisei programări neurolingvistice este încă în lucru, ceea ce te frapează în aceste zile la oficialii statului rus, și nu numai la aceștia, sunt uluitoarele acrobații logice pentru a justifica actul criminal îndreptat împotriva ucrainenilor. Acrobații logice care lasă însă urme în plan moral și comportamental. Fără îndoială, războiul nu se duce numai cu arme. Falsificarea realității este doar un mijloc banal utilizat în conflicte. Dar în cazul acestora, limbajul utilizat este menit negării unor acte de factură criminală. Ori, cine știe?, îmbălsămării convenabile a propriilor conștiințe. Adică, am mâinile pătate de sânge, dar afirm că faptul ar fi doar o iluzie a celor care nu sunt de aceiași părere cu mine. Ori, să ne înțelegem, un atare fenomen lasă urme în plan psihic și comportamental… Trezirea la realitatea celorlalți nu prea are șanse să se petreacă. Genul acesta de bețivi nu se adaptează. Când sunt înfrânți, părăsesc pur și simplu scena oamenilor civilizați. Rămânând, din păcate, în istorie.

   Revenind însă, este de domeniul evidenței că nu ai cum să nu observi un fenomen de contagiune asupra rațiunii, în genere, în condițiile în care pe scară socială se utilizează în exces aberațiile logice. Cum este, de pildă, situația oficialilor ruși, care continuă să afirme că armata trimisă de către aceștia la război atacă Ucraina, că acolo nu este război, ci doar niște operațiuni militare speciale. În urma cărora se recunoaște că sunt pierderi. Atât! Argumente oficialilor ruși sunt menite să susțină o idee mai mult decât absurdă: ceea ce vedeți în mai toată media internațională, sub titlul de război împotriva unui stat independent, nu este decât o biată operațiune specială. Ceva care, după cum se observă însă cu ochiul liber, conduce la tragedii, la distrugeri masive de infrastructură civilă, generează milioane de refugiați, pierderi de vieți, foamete și boli etc. Pentru orice om normal toate acestea înseamnă război. În cazul oficialilor ruși însă, precum niște talazuri dezlănțuite din senin, valuri de cuvinte invadează spațiul public pentru a susține că statul rus nu are, vezi Doamne, nicio legătură cu dezastrul uman și material pe care l-a provocat populației ucrainene.  

   În aceste vremuri, pe care mulți dintre noi le-ar fi crezut imposibile, iată-i pe oficialii ruși în situația de a jongla în mod banal cu răul. Problema constând tocmai în faptul că, înainte de toate, verbiajul extrem al agresorilor încearcă din greu să nu facă trimiteri la o realitate pe care cu toții o percepem ca fiind întruchiparea răului. O realitate îngrozitor de simplă, pe de altă parte: în ciuda faptului că, indiferent de tabăra implicată într-un război, mor semeni de ai noștri, există totuși o diferență între aceștia. Unii sunt, în mod evident, agresori, iar alții sunt nevoiți să se apere. Ei bine, în timp ce unii arată cu degetul imaginea dezastrului provocat fără motiv de către Rusia, ceilalți încearcă cu o dificultate tot mai accentuată să ocolească o realitate recunoscută de către restul lumii. O realitate însă respinsă de către oficialii ruși, vezi Doamne, în numele intereselor poporului rus. Tot ceea ce se întâmplă în Ucraina presupune războiul, iar rușii vor cu orice preț să desemneze toate ororile acestuia sub titlul de operațiuni speciale. În aparență problema pare să fie doar o chestiune de „inovare lingvistică”. Numai că întregul limbaj aferent ajunge, datorită utilizării sale în buclă, obsesiv, să genereze un fel de beție extremă, o intoxicație fără leac, care are însă implicații comportamentale. 

   De pildă, pe undeva este firesc să pescuiești cu dificultate ceva limpede și rațional printre ideile limbajului diplomatic utilizat, de pildă, de către Lavrov. În fapt, după declanșarea războiului, acesta utilizează obsesiv numai același limbaj pe care-l întâlnim și la șeful său. Deși datele reale ale invaziei ajung și la sistemul perceptiv al acestuia, individul continuă să nege realitatea. Or, aceasta indică nu doar un cinism fără margini, ci și o posibilă maladie psihică. Asemănătoare cu aceea a șefului său, Putin. Adică, o sociopatie evidentă. Situație în care nimeni, în cheie logică și în context rațional, nu poate să prevadă ce va face sceleratul de la Kremlin ori slujitorii săi. Ceea ce ar urma să se întâmple în următoarele zile pare să fie o cutie neagră. Lucru valabil și pentru o majoritate considerabilă a concetățenii săi, din păcate încă numeroși, hotărâți să accepte orice vine de la Putin. Pentru mulți din exterior, care nu au probleme să califice în vreun fel argumentele de-a dreptul ridicole prezentate de către Putin, viitorul este incert. Și pornind de aici, nimic nu pare să fie previzibil. Precum un nebun, Putin nu poate fi citit într-o cheie logică, o logică recunoscută de majoritatea celor din Occident. 

   Te cutremuri însă de groază… dacă apelezi la memorie. Nu poți să ocolești faptul că sociopatia lui Putin are niște cârje made în Occident. Nu este o afirmație aiurea, dacă te gândești că, nu cu multă vreme în urmă, o coaliție de state a atacat un stat din pricina unor așa-zise arme chimice. Arme care n-au fost de găsit! Totul în contextul în care totuși o mulțime dintre semenii noștri și-au pierdut viața în van. Așa cum Putin va continua tăvălugul, fără să prezinte argumente credibile și nu-și va cere niciodată iertare pentru crimele provocate de către voința sa bolnavă, nici noi nu vom apuca să vedem scuze oficiale de la cei care au invadat Irakul. Ori să-i vedem judecați pe cei responsabili de tragediile provocate în acest stat. Cică, într-un caz, ar fi vorba despre democrație, interese de siguranță a cetățenilor lumii libere etc., iar în celălalt despre siguranța Mamei Rusii.

   Chiar că-ți vine să crezi că niște sociopați conduc, din nefericire, lumea! Modernitatea recentă doar mascând, prin consumerism globalizat, cruda realitate… O realitate care zace încă sub semnul lui Homo homini lupus est! Ceva care, oricum, descalifică, pretenția de umanitate a multora dintre noi. Și ca totul să meargă uns, o mulțime de tineri continuă să dea un cumplit tribut de sânge, indiferent de tabără, în numele unor înalte considerații, când de fapt ajung doar eroi fără voie. Și-i băgăm pe toți, de-a valma, în manualele de istorie. Și pe cei care au plătit cu viața și pe cei care i-au pus într-o asemenea situație fără ieșire.

   Pagubele colaterale nu prea sunt contabilizate în spațiul public!

 

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…