Euroguard kiss2025a.jpg 	daciamavexim.gif dsgmotor.gif

EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Berzele de altădată…

   Iarna e pe cale de a-și epuiza repertoriul, ziua devine tot mai lungă, mugurii încep să plesnească și multe, multe altele rostuite în memoria colectivă anunță că ne aflăm în pragul anotimpului mult așteptat. Acușica, vin și berzele. Acele zburătoare care ne aduc aminte de primele credințe ale copilăriei. Credințe care nu aveau nicio legătură cu realitatea…

   Așa cum se întâmplă și cu politicienii noștri, înțepeniți în mod infantil în tot felul de credințe cantonate, din nefericire, într-o realitate paralelă celei a semenilor lor. Invocarea berzelor este departe de a sugera vreun optimism care vine la pachet odată cu primăvara, ci este un prilej de a ne aminti că așteptata ieșire din iarnă nu ne scutește de frisoane. Deși lista acestora este copleșitoare, liderii noștri politici par să fie de neatins de somațiile unei realități extrem de îngrijorătoare. E suficient să pomenim doar câteva:

   Război în apropierea granițelor… Cine știe când și cum se va termina, românii trăgând nădejde că nu vor ajunge să se învecineze cu o autocrație temeinic instalată? În ciuda unei astfel de situații, mulți dintre politicieni noștri cochetează în mod iresponsabil cu ideea unui fel de izolaționism mioritic.

   Război în Orientul Apropiat… Nimeni nu știe la ce scara va escalada, când și cum se va încheia. Românii, și nu numai ei, trag nădejde că nu se va ajunge ca prețul petrolului să ajungă ori să depășească cotele anilor ‚70’. Iar, odată cu această posibilitate, să trăim cu toții dramele unei economii globale „ronțăită” de consecințele unei crize care ne va afecta în mod inevitabil și pe noi. În ciuda datelor tot mai îngrijorătoare, ei bine, ai noștri politicieni continuă să se hârjonească într-o lume care s-ar părea că este mereu aceiași, de parcă ar avea pentru vecie coordonatele unei copilării perpetue.

   Ce urmează să se întâmple? O cam știm cu toții! Într-un astfel de mediu, unde politicienii mioritici par să nu fie capabili decât de certuri și conflicte – multe dintre acestea, vezi Doamne, generate de grija pentru interesele cetățenilor – în fapt, păruielile dintre politicieni nu sunt decât rezultatul unei bătălii mai puțin vizibilă. Însă permanentă. Și care vizează două obiective principale: păstrarea  actualelor poziții în stat, a avantajelor, pe de o parte, dar și menținerea controlului asupra robinetului cu resurse publice. Este evident că menținerea politicilor publice care au generat actualele deficite nu este doar rezultatul nepriceperii, ori al prostiei. Risipirea banului public face parte din regula jocului. A unuia în care actuala clasă politică a ajuns să exceleze. Deloc întâmplător, pepiniera partidelor a selectat dar o anumită specie de politician. Și anume, aceea care și-a întărit credința că politica nu este, înainte de toate, un serviciu public, ci o modalitate de extras avantaje.

   Că tot am pomenit de berze, te și întrebi pe bună dreptate: ce fel de zburătoare au fost acelea care au putut aduce pe lume astfel de specimene umane? Și care populează actualele partide mioritice? Să fi fost chioare, cumva? Dar cu relații Sus-Puse! Întrebarea pare justificată, dacă ne luăm, de pildă, după politicile publice referitoare la declinul demografic al României. Actualii politicieni par să fi lăsat soluționarea unei astfel de probleme în seama berzelor. Acestea părând să fie de vină de calitatea actualei clase politice. Parlamentul fiind, după știm, plin de cuvântătoare la fel de vorbitoare precum pomenitele zburătoare. Cele de altă dată, fac parte, din nefericire, din alte ecosisteme…

   Mai sunt, este adevărat, și politicieni ceva mai răsăriți. Dând dovadă de o inteligență în folos propriu, aceștia au pus în circulație așa-numita teorie a costurilor inevitabile în vederea recuperării unor decalaje. Este o credință care dă aparența utilizării unei argumentații solide. Deloc întâmplător, politicile necesare pentru dezvoltare – asfalt, apă, canalizare, autostrăzi etc. –  au ajuns să se constituie în singura țesătură logică care justifică narativele actualelor politici publice. Dar, ca să vezi, nu și derapajele care le însoțesc. Începând de la stadioane inutile, chirii de sedii exorbitante, mobilier urban costisitor etc. și până la o birocrație în exces, banul public este moneda forte cu care jonglează politicienii noștri. Aproape îți vine să crezi că ai de-a face cu niște adevărați „magister ludi”, extrem de pricepuți în identificarea canalelor incontrolabile prin care sunt drenate resursele publice.

   Să nu ne mire faptul că, deși a apărut în urma unor aprige păruieli și îndelungate negocieri – totul, cică, în numele celor din popor – întârziatul buget, menit să mai taie din cheltuielile publice, continuă în schimb să fie darnic, în continuare, cu primarii și șefii de la județ. Ca să nu mai pomenim de servicii și alte agenții. În rest, printre cifrele estimate în cadrul celei mai de căpătâi dintre legi, nu se întrevede nicio luminiță de speranță. Din păcate, societatea autohtonă este nevoită să evolueze într-o lume aflată în reașezare, târând după ea greutăți meșterite de către ai noștri politicieni „bine-intenționați”, ori „patrioți”!

 

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media