Actualul executiv, luat la palme de realitate, a fost nevoit să pună în fața românilor o ditamai notă de plată. Deficitul acumulat de habarniștii care ne-au guvernat în ultima vreme fiind, fără îndoială, cel mai important capitol. Anularea alegerilor, apoi ascensiunea fulminantă a AUR, probabil, vor constitui un capitol care va fi decontat ceva mai târziu. Deloc surprinzător, politicienii care au guvernat până nu demult, jurându-se că-și vor schimba năravurile, par să se fi înțeles totuși asupra unui diagnostic adecvat situației în care ne aflăm: cheltuielile publice, cu mult mai mari decât societatea autohtonă și-ar putea permite. La prima vedere, vechea poveste cu plapuma. Adică, scuza celor care, adormiți fiind, nu bagă de seamă, vezi Doamne, că acoperământul este insuficient. Aiurea! De fapt, lucrurile sunt mult mai grave. De reținut, oricum: cum era de așteptat, premierul Bolojan, alături de partidele din coaliție, au convenit că austeritatea și reforma sunt de neocolit. Că, în consecință, trebuie mărite taxe, diminuarea cheltuielilor, micșorarea numărului celor care papă vârtos din banii publici ș.a.m.d.!
Zis!… Și ar fi trebuit, potrivit vorbei, să urmeze ceea ce ar fi trebuit făcut. Numai că, scăpând de pericolul ca România să fie trecută la categoria junk, politicienii noștri par să fi uitat și de necesitatea de a schimba radical modul în care s-a guvernat în ultimele decenii. Așa se face că, îndeosebi pesediștii, in corpore, dar, cică, și o parte din peneliști, uitându-se lung la sondaje, comparând șansele lor electorale cu numărul mare de dosuri obișnuite să fie așezate la masa îndestulată a puterii, au intrat, potrivit prea oropsitului nostru guru național, în faza de „trezire a conștiinței”. Adică, datorită unui soi de epifanie, din adâncurile greu sondabile ale sensibilității unui partid de stânga, unde se încadrează pesedeștii noștri, s-a petrecut miracolul: dintr-o dată, aceștia au fost copleșiți de două griji capitale. Care s-au metamorfizat în tot atâtea motive de casus belli la adresa satrapului din fruntea executivului. Ce și-or fi spus? Săracu’ popor, vai de el, pus la cazne fiscale și inflație, musai ar trebui să fie protejat! Așadar, preconizata anulare a limitării adausului la alimentele de bază nu trebuie să aibă loc. Apoi, bejania care-i paște pe câțiva trepăduși care populează în exces unele dintre primăriile roșcate trebuie neaparat anulată și ea. Altminteri, roși de mâncărimi de conștiință, vor fi nevoiți să iasă de la guvernare. Pam-pam! Context în care primărița din Bănie, liniștind poporul, ne asigură că nu se va petrece nimic care să strice cumva actuala guvernare. Dânsa, în plină vervă, explică prostimii că va pleca doar premierul, care o tot ține langa doar cu tăierile și reforma. În rest, mai agale cu schimbările! Și totul va fi tot bine! În acest timp, peneliștii mârâie, useriștii își văd de interese, iar doar udemeriștii par să ia lucrurile în serios. Iar peste toate, ca să vezi, potriveala parcă e pusă la cale: miercuri, pe 24, urmează să se pronunțe și CCR. Bolojan pare să fie deja împachetat pentru o expediere în istorie…
În paranteză fie spus, pentru „cel mai important partid”, care, alături de „istoricul” PNL, luate de mână, ambele nu întrunesc în sondaje cât adună în prezent AUR, chestia cu reforma administrației și a altor domenii pare să reprezinte un pod prea îndepărtat pentru orizontul lor de partide care, vezi Doamne, au experiență și expertiză în guvernare. De altfel, în opinia politicienilor din acestea partide, doar niște ageamii își pot imagina că o astfel de punte ar putea fi trecută în zilele noastre. Pentru o astfel de „amplă lucrare”, cum este reforma administrației, fiind necesare consultări, timp, comisii, studii etc. Adică, finalizare cam pe la Paștele… Partea proastă este că, așa cum arată în prezent leadership-ul AUR, nici acest partid nu va putea să facă cine știe ce într-o astfel de direcție. România, să nu uităm, s-a mai fript cu cei așa-ziși „15 mii de specialiști”. Pe care, în realitate, nu ai de unde să-i iei. Chestia rămânând valabilă atâta timp care partidele mioritice își păstrează actualul „algoritm” de a recruta personalul necesar administrării treburilor publice. Adică, de a NU pune oameni potriviți locului în care aceștia își desfășoară activitatea. Așadar, ca până acum, când politruci specializați în lipit afișe, yesmeni, cunoștințe, rude, pile, amante etc. au ajuns să populeze în exces administrația și tot felul de instituții publice. Cunosc cazul unei instituții-cheie: la înființare, pentru acreditarea jurnaliștilor și întocmirea unei reviste a presei, au fost suficienți 7 funcționari. După trei decenii de funcționare, pentru aproximativ aceleași obiective, instituția avea 80 de funcționari.
Și mai este ceva! În momentul în care se pune problema reformei, de regulă, mai toate partidele o tratează în mod superficial. Ignorând că termenul nu vizează cosmetizări, adică, niscai modificări pe ici, pe colo, ci schimbări ale unui anumit mod de a administra societatea, schimbări care să garanteze alte rezultate decât cele pe care le știm deja. Dintr-o asemenea perspectivă, actualul premier nu și-a asigurat cu adevărat acordul celorlalte partide din coaliție. Acord care să vizeze reformele necesare schimbării actualului mod de a guverna. Opinia publică nu are cunoștință despre vreun proiect care măcar să schițeze în linii generale intențiile reformatoare ale actualului Guvern Bolojan. În mod evident, coaliția actuală care ne guvernează a fost rezultatul unei încropeli superficiale, bazată pe o ideologie de tip Gică-Contra, nicidecum de aderarea la vreun anume program de guvernare. Deși a fost luat în derâdere, actualul prezident a avut dreptate: România nu are un proiect de țară!
Drept dovadă, după luarea măsurilor de creștere a taxelor, PSD este mai interesat de soarta primarilor săi, de poziționarea acestora în partid, gândindu-se la viitorul congres, nicidecum să susțină reformele actualului guvern. Considerând, în același timp, că austeritatea aplicată oamenilor de rând este suficientă pentru a „negocia” în alte condiții supărătorul deficit al României. Ceea ce înseamnă că acesta, adică modul în care s-au cheltuit banii publici, pot fi considerate mai degrabă un fel de accident, decât ceva care s-ar putea imputa modului în care au acționat partidele mioritice în ultimele trei decenii. Un accident, peste care, slavă Domnului, s-a trecut deja. Și, drept urmare, e liber la reluarea obișnuințelor formate de-a lungul timpului din parcursul postcomunist.
În ciuda deficitului acumulat, majoritatea politicienilor noștri și-au păstrat convingerea că orice cheltuire a banului public este în același timp și o investiție benefică societății. Nu ne referim la faptul că o mulțime de resurse au fost pur și simplu tocate aiurea. Din prostie. Ci la cheltuielile publice care par să aibă o anumită justificare. A se vedea, de pildă, unele din capitolele cuprinse în programul Anghel Saligny. Chestia potrivit căreia aceste cheltuieli au ținut în viață tot felul de firme de interes local, bașca locuri de muncă, chiar dacă acestea erau plătite cu minimul pe economie, nu este un argument care stă în picioare. Au fost făcute de-a valma – vezi doar cazul microbuzelor școlare – fără a se pune problema unor priorități. Locuiesc într-o comună care a achiziționat cu peste 1 milion de lei un microbuz electric care nu are pe cine transporta. Adică, șade, fain și frumos, ruginind pe un tăpșan betonat din preajma căminului cultural.
Actuala situație (deficit, inflație) ar putea fi pusă, înainte de toate, pe seama unei proaste gestionări a investițiilor în general. Gestionare care vădește un anumit mod de a concepe guvernarea bunurilor publice. Deficitul și inflația care-i copleșesc pe românii de rând au, în principal, un anumit resort: politica energetică. La acest capitol, guvernanții au fost atât de stupizi, încât nu au putut finaliza nici măcar proiectele energetice începute încă pe vremea lui Ceaușescu. Ca să nu mai vorbim de habarnismul și pupincurismul acestora, în momentul în care s-au angajat în „marea întrecere europeană pentru decarbonizare”. Au fost societăți europene care nu au renunțat la cărbune pentru a produce energie în bandă. Cum era de așteptat, prețul ridicat al energiei, asemenea unui virus, s-a răspândit în întreaga economie, dar și în veniturile oamenilor de rând. Și avem ce trăim în prezent!
În condițiile în care actul guvernării s-ar fi sprijinit pe un proiect de țară, chiar și sub formă de schiță, lucrurile ar fi stat altfel. În primul rând, nu am fi avut de-a face cu actualul mod de a se face politică, cu excesele care l-au determinat pe român să se arunce în brațele AUR. Tik-Tok-ul a făcut restul!
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Facebook
WhatsApp
TikTok
