EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Agitația din acvariu

Este posibil ca în momentul apariției editorialului de față, problema atât de spinoasă a conflictului dintre PSD și PNL, de altfel o chestiune capitală a politichiei autohtone, să fie, slavă Domnului, rezolvată. Adică, actuala coaliție care ne guvernează, senină, compusă din domni responsabili, urmând să pășească mai departe. Desigur, undeva, unde încă nu prea știm, dar în orice caz, în direcția și în interesul semenilor politicienilor. Ca și cum, din senin, adversitățile și-au găsit mult așteptata soluționare. Chiar dacă, și am putea adăuga lămuritor pentru cititorii noștri, trimițând la o comparație astrală: la mustață, mica planetă a tulburatei noastre politichii a fost din nou, și din fericire, ratată de un ditamai asteroidul…

   Astfel se face că toată suflarea mioritică are de ce să-și scuipe ușurată în sân, căci, iată, a mai trecut, și de această dată, de un mare hop. Unul care, Doamne ferește, era cât pe ce să fi fost în stare să contribuie la devierea zdravănă a tinerei noastre democrații. Adică, să avem pe cap o abatere nedorită de la parcursul bine trasat al pomenitei democrații, care astfel s-ar fi îndepărtat de o traiectorie trainică de redresare și reziliență. O traiectorie, după cum știm, înscrisă întru mărețul plan gândit de birocrații din colivia de aur de la Bruxelles…

   Dar, potrivit vorbei din bătrâni, să nu zicem hop, până nu am trecut cu totul de primejdiosul prilej care ar fi putut dăuna bravei noastre coaliții de guvernare. Căci, uitându-te în gura spăimoasei noastre trompete media, așa cum îi stă bine unei puteri vigilente, chiar dacă-i de un al 4-lea ordin, ar fi trebuit să ne facem totuși serioase griji. Și să n-avem un somn liniștit. Mai ales că domnii noștri de la guvernare sunt într-o continuă recidivă.

    Așadar, avem încă motive de îngrijorare. Dacă, cumva, Doamne ferește, acum la vreme de război în vecinătate, de crize de tot felul care-și arată clonțul, mai toate gata să ne roadă la ficați, am putea rămâne oricând și fără guvernare? Dacă, cumva, pușchea pe limbă, alde Ciolacu și gașca lui miloasă acum pentru soarta pensionarilor ar fi sărit din barca guvernului? Și ne-ar fi băgat într-o criză de care ar fi profitat și mai abitir mai toți dintre cei care au mai „profitat”, la vremuri de criză, din pricina prostiei noastre arhetipale?

   A continua însă să credem în astfel de scenarii catastrofice ar fi, pe de altă parte, cu totul nerealist. Este evident că domnii noștri de la guvernare, dedicați cu totul intereselor semenilor lor, au trecut, până acum, peste tot felul acareturi și interese subiective, adăpându-se dezinteresat doar de la izvoarele binelui public. Nici vorba de cel personal, lăsat cu totul deoparte în aceste vremuri critice pentru toate societățile. Fie ele mai mult ori mai puțin de factură democratică. Nu îndrăznim să ne imaginăm că ai noștri politicieni ar fi avut cumva vreun somn liniștit în aceste vremuri de restriște. Mai ales dacă, cumva, le-ar fi trăsnit să bage divorț. Vorba aceea: se sparie gândul de o atare posibilitate!…

   Așa că, fără îndoială, și asta o credem și noi, alături de cititorii noștri, dacă astfel de gânduri și griji, desigur, legate cât se poate de strâns de soarta încercatei noastre țărișoare, au fulgerat totuși, din când în când, prin mințile înfierbântate ale guvernanților noștri, acest lucru s-a petrecut cu mare băgare de seamă. Și, îndrăznesc să-mi imaginez totodată, cum, asemeni ilustrului gânditor care a crezut în legea morală din sine, dar și în cerul înstelat de deasupra, iată și guvernanții noștri au luat act, așa într-un mod miraculos, dar totuși conștient și dintr-o dată, de prostia fără margini pe care, la o adică, ar fi fost gata-gata s-o înfăptuiască, fără preget. Adică să rupă, așa din rațiuni de identitate doctrinară, brava căruța a actualei guvernări.

   Așa ceva, fără îndoială, nu se face, fiind vorba despre politicieni pătrunși de sentimentul datoriei! Căci, despre un astfel de simțământ a fost vorba când, la îndemnul prezidentului nostru, purtătorii unor doctrine ireconciliabile și-au dat mâna. Doar așa am ajuns la convingerea că politicienii noștri, luminați ca într-o șaradă mistică, au lăsat-o mai moale cu prințipurile doctrinare, ascultând totuși de sfaturile și somațiile bietei realități. O altă amăgire, din nefericire…

   Așa că ar fi cazul să lăsăm glumeața noastră abordare deoparte. Și să revenim, totuși, la realitate. Mai ales că în cauză este vorba despre geometria unei realități care, în mod paradoxal, nu este însă și a semenilor lor, ci doar a lor. Adică, doar a dragilor noștri politicieni. Căci, asemeni vieții dintr-un acvariu, adică un mediu în care totul pare să fie sub control, politicienii noștri se rezumă la a-și imagina că lumea este reductibilă la ceea ce ei pot dicta. Ori ține sub control. Este pricina din cauza căreia politicienii confundă binele public cu o specie de bine pe care-l stabilesc doar între ei. Și aceasta, după logica „care pe care”. Argumentele, de-o parte și de alta, nu au nicio legătură cu mărimea posibilă a procentelor, în cazul măririi pensiilor, a plafonării prețului la energie, ci doar cu niște betege și fantomatice considerente doctrinare.

   Așa se face că atât așa-numita ceartă pe procentele de mărire a pensiilor, cât și scandalul generat de plafonarea prețurilor la energie, doar par să fie niște specii de dezbatere a unui bun public. În timp ce, de fapt, totul se reduce la o serie de clișee dictate de situarea în niște tranșee ideologice exclusiviste. Ei nu se ceartă pe procente care ar putea fi posibile, pornind de la datele realității, ci pe niște considerente care sunt decupate din niște viziuni de ordin doctrinar. Spre deosebire de semenii lor, care ar aplica o logică care ar avea în centru negocierea, ceva care ar da o semnificație reala lui „atât se poate”, politicienii noștri sunt dirijați de o logica care le dictează, ocolind realitatea, doar ceea este admisibil din punct de vedere doctrinar. Singurul referențial al filosofiei lor politice îl constituie doar viziunea lor doctrinară asupra realității. Desigur, este important să fi în posesia unor instrumente cognitive care-și trag seva dintr-o anumită filosofie politică, dar este jalnic, ca dimensiune intelectuală, să ignori însăși realitatea. Mai ales atunci când guvernezi, vezi Doamne, în numele și interesele semenilor tăi.

   Dintr-o astfel de perspectivă, nici așa-zisa zgârcenie liberală, dar nici lăudata dărnicie socialistă nu-și au fundamentele ori rădăcinile acționale în realitatea noastră, a oamenilor de rând, ci doar în mediul îngust al acvariului doctrinar în care se tot scaldă de trei decenii politichia autohtonă. Între pereții acestui acvariu s-a născut și structurat orizontul intelectual al celor care au generat nu doar politica distrugerilor bunurilor acumulate în anii agriculturii socialiste, ci și politica care ne pune în față, și-n aceste zile, atât imposibilitatea culturală a asocierii, dar și incapacitatea managerială de a construi o infrastructură care să valorifice fertilitatea naturală a terenurilor. Ca să nu mai vorbim despre politicile care au dus la dezindustrializarea economiei autohtone, și care, datorită acestui fapt, au contribuit în același timp la împingerea a milioane de români să emigreze…

   Iar agitația sterilă din acvariu continuă… O agitație care, din nefericire, are propria logică! Și care nu-i a noastră, a oamenilor de rând…

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…