Un roman al devoalării golului vieții și lumii, oriunde ar fi ele, scrie Nichita Danilov în Omul din eprubetă, Polirom, 2021.Stilul autorului poartă amprentă gogoliană: ironia la adresa tarelor condiției umane este una afirmativă, zâmbitoare (vezi Nasul gogolian). Absurdul, golul (aș spune că aici absurdul este o specie a golului) nu apar nicio secundă întunecate, de esență kafkiană. Dimpotrivă, umorul însoțește fiecare rând, însă un umor care-ți face cu ochiul (fiind minat de ironie), că nu este vorba chiar de ce se vede.
Autorul folosește din plin tehnica oglinzilor care multiplică la infinit aceleași realități: Andromeda este un soi de Pământ poate mai evoluat, omul din eprubeta experimentală este omul nou. Continua schimbare a sistemului de referință dă posibilitatea autorului, care narează la persoana I, să lumineze scena din mai multe unghiuri, încât naratorul este mereu unul alert, până la ubicuu, istorisirile curgând una din alta.
Personajele sunt memorabile: doctorul în medicină experimentală Jacky Brauner, stăpânul eprubetelor unde eclozează Napoleoni și Bonaparți (apare uneori ca Freud, uneori ca însuși Dumnezeu, conform unei mișcări… brauniene); asistenta lui, apetisanta Era, cu care profesorul se hârjonește peste eprubete; dar mai cu seamă președintele, pe care-l vizitează eroul din eprubetă, în urma unei evadări, și care este portretizat vag în cheie marqueziană (fiind stăpânul existențe și non-existenței, bolnav de singurătate), dar și într-una urmuziană (fiind gol pe dinăuntru, firește, e convins de tovarășul lui de pahar să-și pună capăt zilelor, act ratat într-un comic nestăvilit); în fine, omul din eprubetă însuși, fost sufleor pe Andromeda (acolo unde oamenii sunt nemuritori), aterizat însă în eprubeta profesorului, pe Pământ, spre a deveni geniul geniilor, pentru că profesorul a vărsat peste lichidul amniotic unde zburdă spermatozoidul, un praf din masca mortuară a geniului pustiu…). Și iată cum, nerostit, apare umbra Emin-ului, când auzi de sufleor, de masca mortuară, de iubita celui din eprubetă, pe Andromeda, Cezara…
Un roman suculent, inventiv în structură și-n discurs, original și memorabil, în care lumea, în goliciunea ei inutilă, zidită doar din litere, cuvinte, puncte, este deșirată ca un ciorap – Omul din eprubetă, de Nichita Danilov.
Mai nimic serios nu se mai poate adăuga acestui semnal dramatic transmis de unul dintre cei mai înzestrați critici literari actuali, mai ales pentru proză, Marius Miheț. Pe scriitori ar trebui să-i bucure, pe alţii ar trebui să-i trezească din somnul ideologic. „Criticul literar și prăbușirea autorității. Noile autorități: SPA-urile virtuale. În ultimii ani s-a degradat o instituție, altădată celebră în anonimatul ei elitist – a cronicarului de proză: apar cronici puține, cu minime dovezi de lectură integrală. Se poartă la rever furtul ideilor, lectura „pe sărite”, diagonalele fără nicio miză critică reală, reverențe gratuite în fața editurilor, nu a cărții, limbaje critice fără legătură cu textul propriu-zis… Multe altele. Parcă nicicând nu s-a transferat atât de drastică arderea pe rug a criticilor onești în spațiul public. Nicicând scriitorii n-au trăit într-o minciună mai puturos ambalată de lingăi profesioniști în mediile de socializare. Firește că ei, scriitorii, nici nu mai au cum să vadă adevărul despre „opera” lor; ci doar rea-voință, comploturi, execuții partizane, conspirații… Orice, dar nu onestitate. Așa că scrisul lor aleargă în cerc și autorii zâmbesc tâmp în blițurile căpușelor aculturale cocoțate în virtualități adânc mirositoare. Verdictul suflătorilor de felul lor liniștește, dar e mincinos. Critica literară a fost înlocuită cu un fel de SPA-uri online, unde scriitorii sunt împachetați cu creme canonice și poțiuni magice.” Marius Miheț, revista Familia, 2021, fragment…
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
