Cioran, poate singurul nostru filosof adevărat, parcă el făcea observația că pentru un prozator poezia trebuie să fie o ispită, dar nu o țintă reală. Că altfel, îl continui eu, s-ar amesteca borcanele, cum se și face de multe ori. Că dacă proza s-ar vărsa în poezie ca atare, e ca și cum ea și-ar dizolva toată crusta narativă a faptelor în puritatea de nespus a unui fulger de-o miime de secundă. Rezultatul ar fi un nou Ionel Teodoreanu.
O foarte fină observaţie despre cum apare, pe neobservate, şablonul în literatură, sub presiunea grupurilor, a ideologiilor de tot felul.„În literatură se produce un efect de osificare – deasupra actului spontan de creaţie, pururi mobil, se aşază ca un ţesut mort „literatura” – ponciful, şablonul, convenţionalismul, imitaţia, locul comun, falsitatea.” – Constantin Ţoiu, Jurnal intim.
Cum se ştie, Kundera definea romanul ca un paradis imaginar al indivizilor. Parafrazând, facebook-ul este paradisul indivizilor imaginari. Pentru un romancier, el este raiul pe pământ. Aici, fără mari eforturi, găseşti mii de motivaţii individuale, de profiluri, de temperamente şi caractere. Nu e necesar ca toate astea să fie şi „adevărate”. Ele sunt doar crâmpeie, doar partea vizibilă a aisbergului. Ele, toate, sunt un fir preţios pentru prozator. Acesta nu are de făcut decât să tragă de fir, să deşire formele imaginare, să dezvăluie alcătuirea lor internă prin mijlocirea imaginaţiei. Este o adevărată experienţă de viaţă, în care regăseşti arhetipuri cărora nu le găseai chipuri concrete, până atunci. Mulţumiri, Zuckerberg…
Nu voi părăsi niciodată literatura şi filosofia, în zona mea de interes. Poate v-am spus deja că „tătucii” mei sunt Dostoievski şi, respectiv, Nietzsche. Au trăit şi au creat în acelaşi timp. Au fost marginalii unei epoci tulburi. Nu s-au cunoscut, evident, dar se pare că filosoful-dinamită ar fi frunzărit una din cărţile de început a lui Dostoievski. Şi încă: ambii sunt un fel de profeţi, în sfera lor… Voi da un ultim citat, pentru un timp, din Demonii: „Se înjurau, făcându-şi din aceasta un titlu de merit. Era destul de greu să afli ce anume au scris ei, totuşi se intitulau critici, romancieri, dramaturgi, satirici, pamfletari. Stepan Trofimovici reuşi chiar să pătrundă în forul lor cel mai înalt, de unde era condusă mişcarea. Până la înalţii diriguitori trebui să străbată o filieră întreagă de cercuri intermediare ascendente…. Aceştia erau gravi şi foarte politicoşi.”
În fine, poate dintr-un amor propriu minimal, dar şi ca glumă (eu sunt plasat deasupra nemuritorului Marquez), redau aici alegerile unei foste eleve, Larisa Agiu, o tânără foarte inteligentă, de altfel, care-şi mărturiseşte cărţile sale formative. „Am primit provocarea de a scrie cele 10 cãrți care mi-au marcat viaţa de până acum. Iatã-le pe ale mele: 1. Magicianul – J. Fowles; 2. Defãimarea lui Paganini – A. Vinogradov; 3. Idiotul – F.M. Dostoievski; 4. Copilãria – Maxim Gorki; 5. Salonul nr.6 – A.P.Cehov; 6. Lolita – V. Nabokov; 7. Nietzsche, ermitul vesel – Nicolae Stan; 8. Un veac de singurãtate – G. G. Marquez; 9. Istoria sexualităţii – M. Foucault; 10. Nana – É. Zola”
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
