Scriitorul (artistul) care are o perspectivă exclusiv-optimistă asupra lucrurilor scrie mai degrabă o carte poştală, gen „Salutări de la Agigea!”, o felicitare uzuală, dar nu o operă de artă.
Să facem o comparație între România și Europa, privind explozia romanului în perioada interbelică, dar şi problematica lui. România: 1920, Ion; 1930, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război; 1930, Baltagul. Europa-America: 1921-1927, În căutarea timpului pierdut; 1922, Ulise; 1924, Muntele vrăjit.; 1925, Falsificatorii de bani; 1925, Mrs. Dalloway; 1925, Procesul (alcătuit în postumitatea lui Kafka, din fragmente); 1925, Marele Gatsby; 1927, Lupul de stepă; 1920-1930, Omul fără însușiri – neterminat; 1932, Lumină de august; 1931, Orbirea; 1932, Călătorie la capătul nopţii; 1932, Minunata lume nouă; 1936, Absalom, Absalom!; 1938, Greața; 1940, Pentru cine bat clopotele; 1942, Străinul; 1943, Jocul cu mărgele de sticlă; 1945, Ferma animalelor; 1946, Ciuma; 1946, Viaţa şi peripeţiile lui Alexis Zorbas. Spectaculoasă conviețuire, nu? O concurenţă grea pentru români… Pentru ca, după anii celui de-al Doilea Război, să vină sud-americanii, mulţi şi geniali…
Vreţi salarii mai mari, vreţi bani mai mulţi? Eu zic să nu disperăm. Putem merge pe mare. Că ea se aseamănă cu banii, ne spune Simmel, Ce mai calea-valea, sunt aceeaşi Mărie cu altă pălărie: „Marea, ca şi banii, este o mediere, mijlocul de schimb pe calea ocolită a geografiei, complet incolor în sine; ca şi banii, ea se potriveşte conversiei celor mai diferite fenomene unele de altele. Circulaţia maritimă şi circulaţia monetară întreţin o legătură istorică strânsă.” (Filosofia banilor) Succes…
…
Să-l urmărim pe supravieţuitorul Argetoianu, Constantin Argetoianu, omul tuturor guvernelor. În Memoriile lui există un pasaj care urmăreşte metamorfozele „Şoselei” bucureştene (Şoseaua Kisseleff). Pentru Argetoianu, Şoseaua intră-n declin atunci când ea, de fapt, se moderniza. Iată fazele. 1. Prima fază, aflată în mintea nostalgică a politicianului, este a strălucirii Şoselei, când ea era „transformată în loc de forfoteală elegantă” (până spre începutul secolului al XX-lea). 2. Cu a doua fază începe „declinul” anunţat de pavare şi iluminat care au „preschimbat Şoseaua într-o stradă ca toate străzile oraşului.” 3. A treia fază a fost şi „lovitura de graţie” dată „strălucirii” vechi, şi ea constă în aducerea de canal şi apă, dar şi, decisiv, în aducerea „tracţiunii automobile”, astfel că „tot farmecul vieţii elegante” a dispărut, iar Şoseaua a devenit „loc de întâlnire pentru rândaşi şi unguroaice, vara, în jurul Bufetului.” Iată un rousseauist, ai zice, dacă n-ai cunoaşte caracterul pragmatic şi rapace al nostalgicului nostru.
Sunt aproape deprimat atunci când văd un scriitor, un intelectual sadea, că se pun în slujba unui politician, admirându-l pe acesta necondiţionat. Nu înţeleg cum poţi să fii atât de orb. Scriitorul, dacă chiar e scriitor, lucrează cu lumi posibile, cu idealităţi care, numai ele, vorbesc pentru „totdeauna” despre lume. Or, politicianul este în cea mai mare parte un profitor mai mult sau mai puţin mare al clipei. Trebuie să te uiţi la politician ca la o imagine boţită dintr-o oglindă spartă, fărâmiţată.
La o privire foarte de sus, viaţa nu există. Ea este, într-adevăr, vis, cum au tot cântat poeţii: fiinţele vii sunt echivalente cu cele moarte, în ultimă instanţă. Numai arta se luptă cu nefiinţa: ea conservă culori, tonuri, voci, stări care, printr-o minune, vor exista „de-a pururi”, fiind transmise social de la o generaţie la alta. „Arta şi numai arta!”- Nietzsche.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
