Literatură şi pamflet… Orwell a scris o alegorie a stalinismului, având porcii drept personaje centrale. Ştim că T.S. Eliot a respins manuscrisul. Era un pamflet deghizat în haine literare. Dar ce face Mo Yan, în Obosit de viaţă, obosit de moarte, cu care ia Nobelul? El rămâne un scriitor chinez, nu se dezice de originea sa. Nu e un dizident. Dar spune ceva ameţitor de satiric şi de profund în acelaşi timp. Inclusiv despre porci, despre China, însă cu mijloace exclusiv literare. Vorbeşte şi el despre animale, în care se reîncarnează Ximen Nao: măgar, taur, porc, câine, maimuţă. Dar câtă empatie, câtă ironie blândă, câtă artă! „Am deschis ochii şi-am văzut că tot corpul mi-e înmuiat într-un lichid lipicios şi că stau culcat lângă bucile unei măgăriţe. Cerule! Cui i-ar fi trecut prin minte că Ximen Nao, un domn de ţară plin de gânduri înalte, bine şcolit şi cu ştiinţă mare de carte, o să se transforme într-un măgăruş cu copite albe ca zăpada şi bot rozaliu?”
Scriitorii mută lucrurile, oamenii, stările, în imaginaţie. Dar asta înseamnă că ele nu se găsesc în lumea reală. Sau, mai bine zis, nu se găsesc aşa cum sunt ele dincolo, pure, coerente, clare, cu înţeles.. Puţinătatea, slăbiciunea realităţii s-ar mai atenua dacă ea ar învăţa ceva din idealităţile celeilalte lumi. Dar ţi-ai găsit…
Mă gândesc, oarecum în treacăt, legat de finalul romanului meu Agonia lui Constantin, la felul în care se prezintă dizolvarea omului în natură, în Veda via Arthur Schopenhauer. „Citez” aproximativ: atunci când un om moare, văzul lui devine una cu soarele, mirosul lui una cu pământul, gustul lui una cu apa, auzul lui una cu aerul, vorbirea lui una cu focul… Da, cam așa: el devine totul și totul este el.
Iată cum se pune punctul pe i în analiza prozei: „Dacă simbolul este conceput separabil, dacă pe de o parte se poate exprima simbolul, iar pe de altă parte lucrul simbolizat, atunci se produce o recădere în greşeala intelectualistă; presupusul simbol este expunerea unui concept abstract, este o alegorie, este ştiinţă, sau artă care imită ştiinţa.” – B. Croce
La noi, despre năravul unui scriitor care are doar formă, dar n-are fond, dom’le, după guralivul Gherea: „Caragiale râde, şi râde cu poftă, nu se simte nici amărăciunea, nici revolta în râsul lui şi, de aceea, râsul lui nu poate avea acea adâncă seriozitate, acea mare însemnătate socială pe care ar putea s-o aibă, dacă autorul nostru ar râde, cu acelaşi talent, dar pătruns de un ideal social înalt.” Adică, zice Gherea, Caragiale râde, dar e doar râsul lui, nu e şi râsul poporului…
A fost omul universal al secolului al XX-lea. A revoluţionat romanul modern, a scris filosofie de primul raft. Când a luat Nobelul, Pamuk l-a mărturisit ca maestru (recognoscibil, pentru cunoscători, în structura lui Mă numesc roşu), dar lui nu i s-a acordat acest premiu din ce în ce mai… postmodern, mai relativist. Oricum, lucrurile sunt clare: se scrie altfel roman după Numele trandafirului…
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
